Petre Daea susține că românii vor primi despăgubiri pentru culturile compromise definitiv de inundații. „E pentru prima dată când ne întâlnim, în România, cu patru fenomene extreme în același timp”

Ploile violente care au lovit România fără oprire, au lăsat un adevărat dezastru în urmă. Apele au măturat totul în calea lor, au inundat sute de locuințe și au rupt zeci de drumuri, iar culturile din zonele afectate de dezastru au fost compromise definitiv,
Ministrul Agriculturii a declarat, pentru B1 TV, că România s-a confruntat pentru prima dată cu patru tipuri diferite de fenomene meteo extreme și afirmă că vor fi despăgubite persoanele ale căror culturi au fost distruse de inundații.
„Sunt fenomene naturale extreme. Eu vin acum de la Ploiești, de la Electromecanica, am fost acolo să discut cu directorul. Am fost să discut acolo, la fața locului, cu cei care realizează rachete antigrindină și să putem face față solicitărilor momentului.”E pentru prima dată când ne întâlnim, în România, cu patru fenomene extreme în același timp: secetă în Tulcea - acolo acționăm cu sistemul de irigații -, cu inundații, cu băltiri pe suprafețe mari și cu fenomene extrem de agresive de căderi de grindină.
Daea susține că ar putea veni inclusiv bani europeni pentru sprijinirea fermierilor.
Acolo unde au fost compromise culturile am discutat cu fermierii, prin oamenii noștri din județe, care fac procese verbale pentru a constata pagubele. Unele societăți, prin grija fermierilor, s-au și asigurat”, a declarat Daea, pentru B1 TV.
Întrebat dacă vor fi despăgubiți oamenii ale căror culturi au fost compromise definitiv, Daea a răspuns: ”evident că se vor face calculele respective, vedem care e gradul de afectare și apoi o să fie asemenea intervenții”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)