Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Adrian Sârbu, puși sub acuzare în ”Dosarul Mineriadei”

Parchetul General a anunțat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman și a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, au fost puși sub acuzare fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu (fost comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne) și gl.(r) Peter Petre (fost comandant al Unității Militare 0575 Măgurele), informează Știripesurse.
Aceștia au fost chemați joi la Parchet, pentru a li se aduce la cunoștință acuzațiile.
Urmează ca fostul președinte Ion Iliescu, supranumit „Iliescu-KGB”, să fie audiat de procurori vineri la domiciliu, invocându-se că nu s-ar putea deplasa la sediul Parchetului, având 94 de ani.
Procurorii militari susțin că, în luna iunie 1990, persoane cu funcție de decizie în statul român la acel moment, printre care Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau - între care Virgil Măgureanu - directorul SRI, Adrian Sârbu - consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise mai multe persoane, două persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1.300 de persoane și au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.
Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din București a avut loc o manifestație ce s-a desfășurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluția din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de revendicări de sorginte democratică.
În acest context, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naționale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziție, în special studenți, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.
"Pentru disimularea atacului, a fost construit un scenariu cu scopul ca adevăraților atacatori să li se piardă urma. O componentă importantă a acestui scenariu a constituit-o comunicarea publică, manipulativă, cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanții pentru valorile democratice. Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului - Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, precum și conducerea SRI, respectiv Virgil Măgureanu, cu participarea lui Adrian Sârbu, consilier al primului-ministru, ar fi constituit, potrivit probelor administrate, un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracțional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziție inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea și orchestrarea comiterii infracțiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menționate", explică procurorii.
Din actele administrate de procurori a rezultat "conivența" la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu, alături de alte persoane cu putere de decizie, jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înțelegere.
Anchetatorii arată că, începând cu data de 13 iunie 1990, factorii de decizie de la acel moment au pus în practică o acțiune represivă împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, SRI, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte: moartea prin împușcare a patru persoane; violul a două persoane; vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.315 persoane; persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate și siguranță și restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.214 persoane.
Astfel, în dimineața zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate și transportate la Unitatea Militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reținute până în după amiaza aceleiași zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Concomitent, s-a pătruns în forță, fără drept, în sediile Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziționate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violență.
Conform hotărârii luate de către factorii politici, conducători ai instituțiilor de forță, precum și de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naționale, în Piața Universității au fost aduși muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piața Universității, împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanților.
Acțiunile întreprinse de autoritățile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanților, astfel că au fost incendiate sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române și Serviciului Român de Informații.
S-a făcut uz de armă cu muniție de război de către forțele de ordine, în aceste împrejurări fiind împușcate mortal patru persoane.
Represiunea autorităților a continuat, în zilele de 14 și 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii și muncitorii din mai multe județe ale țării, care deveniseră o adevărată forță de ordine, paralelă cu cele recunoscute și organizate potrivit legii.
În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou-înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură cu manifestațiile din Piața Universității.
Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în Unitatea Militară 0575 Măgurele și în incinta Școlii Militare Superioare de Ofițeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.
Cazarea civililor aduși de pe străzile Bucureștiului s-a realizat în condiții total improprii, în garaje, atât bărbați, cât și femei, minori și bătrâni. Aceste persoane s-au aflat în permanență sub pază militară, nefiindu-le permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, fără a primi asistență medicală adecvată și fiind supuse la tratamente înjositoare și degradante (inclusiv prin simularea unor execuții colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eșapament în spațiile de deținere).
Parchetul face precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanță.
Inițial, în iunie 2017, fostul președinte Ion Iliescu și ceilalți inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei. A patra oară.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Locații: București România Valea Jiului
Subiecte: 13-15 iunie 1990 Dosar Mineriadă Fenomenul Piața Universității Mineriada din 13-15 iunie 1990
Organizații: KGB Parchetul General
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)