ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a făcut o vizită în Ucraina în această dimineață, scăpând din „oala sub presiune de la Westminster”, după publicarea de către secretara adjunctă a Biroului Cabinetului, Susan Gray, a raportului rezultat în urma anchetei privind scandalul petrecerilor organizate de prim-ministru în 2020 și în 2021 în reședința sa oficială și în birourile Guvernului, în ciuda restricțiilor pandemice impuse chiar de el, scrie Daily Mail.

Aflat încă sub efectul veștii că poliția investighează mai multe petreceri la care a participat pe timp de lockdown, Johnson s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în contextul amenințării reprezentate de mobilizarea militară a Moscovei. 
 
Vorbind alături de Volodimir Zelenski în cadrul unei conferințe de presă de la Kiev, Johnson a declarat că lumea trebuie să facă față „realității sumbre” a celor peste 100.000 de soldați ruși masați la graniță.
 
Boris Johnson l-a avertizat pe Vladimir Putin că va avea parte de sancțiuni economice paralizante din „momentul în care primul vârf de picior rusesc va păși” în Ucraina, adăugând că o incursiune militară în Ucraina ar fi un „dezastru politic”, un „dezastru umanitar” și un „dezastru militar”.
 
Zelenski a declarat că acestea sunt „vremuri dificile pentru Ucraina și pentru Europa” și a salutat sprijinul Regatului Unit față de suveranitatea națiunii sale. 
 
Misiunea diplomatică a avut un început stânjenitor pentru șeful guvernului britanic, după ce Downing Street a anulat o convorbire telefonică planificată pentru seara trecută între Johnson și Putin, premierul fiind ocupat să răspundă la întrebările furioase ale parlamentarilor. Acum se așteaptă ca această convorbire să aibă loc mâine. 
 
O declarație comună a lui Boris Johnson și a lui Volodimir Zelenski, emisă de biroul premierului și al președintelui în urma discuțiilor lor, informa că „Regatul Unit rămâne alături de Ucraina în fața agresiunii continue a Rusiei, care amenință pacea și securitatea regională și subminează ordinea globală. Cei doi lideri au subliniat că fiecare ucrainean are dreptul de a-și decide propriul viitor”.  
 
În timpul declarației de aseară, Johnson le-a spus parlamentarilor din Camera Comunelor de 42 de ori că trebuie să aștepte rezultatul anchetei poliției. 

Biroul premierului a refuzat să promită că va anunța public dacă Johnson va fi amendat pentru încălcarea măsurilor pandemice, iar Scotland Yard a afirmat că nu va face publice numele celor care au primit notificări de amendă. Totuși, potrivit Daily Mail, Scotland Yard a dezvăluit aseară că a primit 300 de fotografii în cadrul anchetei sale privind 12 evenimente care au avut loc pe Downing Street în 2020 și 2021. 
 
Totodată, fostul său consilier și om de încredere, Dominic Cummings, a răbufnit la adresa fostului său șef și a soției acestuia, afirmând, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri avute cu urmăritorii săi pe platforma Substack, că o petrecere organizată în apartamentul cuplului pe 13 noiembrie 2020 putea fi auzită din birourile de jos.