Pfizer recunoaște într-un document intern că persoanele vaccinate răspândesc particule infecțioase. DOC / VIDEO

Vaccinul este o armă biologică. Mai exact, proteina spike este arma bioactivă, concepută pentru a se propaga de la o persoană la alta, fiind transmisibilă de la vaccinați pentru a-i infecta pe nevaccinați, susține un site popular francez.
Să nu uităm că Bill Gates a vrut multă vreme să folosească țânțarii pentru a transporta substanțele din vaccinuri pentru ca oamenii să poată fi „înțepați” împotriva voinței lor (și complet fără consimțământ informat). Acum, se dovedește că nu mai este nevoie de țânțari. Există oameni de înalt nivel și ascultare gata să joace același rol, afirmă autorul citat care oferă și câteva extrase dintr-un document intern care afirmă că aparține companiei Pfizer.
Alte surse pentru această informație: în limba engleză sau în limba germană.
„Persoanele cărora li se injectează vaccinul cu ARN mesager își văd corpurile transformate în fabrici de arme biologice, producând particule de proteine spike pe care le răspândesc pe gură, prin piele (și prin spermă, de altfel), infectând pe toată lumea din jurul lor.”, susține publicația franceză.
Documentele gigantului farmaceutic recunosc deschis faptul că persoanele care au fost recent înțepate pentru virusul chinezesc le pot transmite celorlalți tot ce se află în seringă, inclusiv prin contact cu pielea.
„O expunere profesionistă se produce atunci când o persoană are parte de un contact direct neprevăzut cu un subiect al testării vaccinului, ceea ce poate sau nu să determine apariția unei reacții adverse”, atenționează documentul Pfizer.
„Aceste persoane pot fi furnizori de servicii medicale, membri ai familiei și alte persoane din jurul participantului la testare” .
Pfizer recunoaște, în plus, că bărbații vaccinați le pot transmite compuși virali femeilor în momentul concepției, ceea ce înseamnă că femeile și copiii lor nenăscuți ar putea fi infectați cu otrăvuri prin contact exterior.
O femeie însărcinată și nevaccinată poate la fel de bine să ia compușii virali de la medicul ei sau de la un alt membru al familiei, care a fost vaccinat. Molipsirea se poate produce „prin inhalare sau prin contact cu pielea (cutanat)”, potrivit Pfizer.
Proteina spike este biologic activă și cauzează cheaguri de sânge, provocând accidente vasculare cerebrale, crize la inimă, embolie pulmonară și infertilitate. Propriile documente ale companiei Pfizer relevă că acest fenomen este bine cunoscut de producătorii de vaccinuri.
Ceea ce devine acum evident este că vaccinurile de azi au fost intenționat concepute să funcționeze ca vaccinuri auto-replicative, pentru a propaga armele biologice cu proteine spike la cei ce refuză să fie vaccinați.
După cum scria the Bulletin of the Atomic Scientists anul trecut, „oamenii de știință lucrează la vaccinuri care se propagă la fel ca o boală. Ce ar putea să meargă prost?”.
Asta explică toate efectele ciudate ale coagulării sângelui resimțite în prezent de persoanele nevaccinate care se găsesc în apropierea unor persoane vaccinate. Vom vorbi mai mult pe acest subiect în zilele următoare.
Globaliștii au lansat vaccinul auto-replicativ al „soluției finale” cu intenția de a pune capăt umanității o dată pentru totdeauna
În actualizarea situației de azi, am scos la iveală modul în care globaliștii s-au lansat într-un efort de exterminare genocidară la scară mondială pentru a anihila omenirea, a pune capăt tuturor națiunilor și a ucide literalmente miliarde de persoane. Vaccinul Covid este elementul-cheie al acestui plan genocidar împotriva umanității, iar asta explică de ce ei desfășoară eforturi atât de disperate pentru a-i reduce la tăcere pe scepticii vaccinului, a cenzura medicii și oamenii de știință și a constrânge cât mai mulți oameni cu putință să-și injecteze vaccinul.
Din cauza naturii transmisibile a proteinei spike și a deturnării sintezei proteinelor din organism prin vaccinurile cu ARN mesager, globaliștii nu au, probabil, nevoie să se vaccineze decât aproximativ 50% din orice populație dată și și-au atins deja acest obiectiv în majoritatea țărilor.
Nu au nici măcar nevoie ca cealaltă jumătate a populației să-și dea consimțământul, deoarece aceste persoane vor fi „vaccinate” prin însăși transmiterea proteinei spike. Ceea ce înseamnă că aproape toată lumea va fi infectată prin proteina spike, ceea ce face pe aproape toată lumea vulnerabilă la posibilitatea unei reacții hiperinflamatorii atunci când este expusă la tulpini de coronavirus de tip sălbatic, care vor fi eliberate mai târziu în cursul acestui an.
Este un sistem binar de armă, înțelegeți?
De unde extrema importanță a modulării imunitare, a ținerii unui regim anti-inflamatoriu, a evitării substanțelor alergene în alimentație și medicină etc.
Filmarea următoare a doctorului Sherri Tenpenny și a altora explică unele concepte foarte importante despre modul în care această proteină este transmisă de către cei vaccinați.
Dr Tenpenny are grijă să noteze că nu e vorba de „excretarea de particule virale, ci mai degrabă de transmiterea de particule de proteine spike bazate pe adenovirusul utilizat în producerea vaccinului:
Vaccinul este pandemia
Proteina spike este arma biologică. Și orice persoană care primește încărcătura de ARN mesager își vede propriul corp transformat într-o uzină de arme biologice, care e exploatată pentru a infecta alte persoane.
Dacă cineva trebuie să poarte mască în acest moment, e vorba despre cei care au fost vaccinați. Ei sunt „super-răspânditori” și bombe biologice ambulante.
Iată actualizarea situației:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Bill Gates Sherri Tenpenny, dr.
Locații: SUA
Organizații: Marea Resetare Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)