Pietonii „organizați” de la frontiera României cu Ungaria. Cum sunt fentate autoritățile de cei care intră în țară

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat miercuri că din ce în ce mai mulți cetățeni intră în țară pe jos pe la frontiera cu Ungaria, înercând astfel să evite controalele de la frontieră.
„A mai apărut un fenomen important: foarte mulți cetățeni vin până la granița cu România, din Ungaria, și apoi o tranzitează pietonal. Este o situație inedită, pentru că dacă ea se întâmpla într-un mod aleator și destul de rar, acum deja pare că este organizată”, a declarat Marcel Vela într-o intervenție la postul Digi 24.
El a explicat că în cazul traficului rutier sunt deja pregătite modalități de lucru, adică autoturismele pe anumite regiuni sunt comasate și apoi organizate într-un convoi rutier, organizat și escortat de poliție până în județul de destinație.
„În varianta pietonală, trebuie să găsim soluții ca să pregătim mijloace de transport, să urce toți cetățenii care tranzitează pietonal, să nu mai poată pleca într-un mod dezorganizat, cu alte autoturisme, să intre într-un oraș sau o comună apropiată. Nu este ilegal, dar trebuie să verificăm dacă nu este un fenomen. Având în vedere faptul că pe varianta rutieră, controalele sunt minuțioase, organizarea este riguroasă, convoaiele sunt escortate de către poliție, nu există abateri (…) suntem preocupați ca orice fisură în sistem (…) să fie contracarată”, a mai spus Vela.
El i-a anunțat pe cei care intră în țară pe jos că vor fi opriți, urcați în autocare și duși în convoi către zonele de destinație, fiindu-le interzis să umble liberi prin localitățile limitrofe punctelor de frontieră.
Președintele Pro România, Victor Ponta, a postat zilele trecute pe pagina sa de Facebook o interpelare adresată ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, în care solicită date privind numărul de cetățeni români intrați în țară în ultima săptămână, câți dintre aceștia veneau din Italia și Spania și câți au fost trimiși în carantină sau izolare la domiciliu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Marcel Vela
Subiecte: frontiera Romaniei Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan Spații de cazare pentru cei aflați în carantină
Organizații: Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)