Motto: „Cultura generală, eleganța exprimării, cunoașterea neologismelor, nu trebuie să fie paravan al analfabetismului dogmatic și al globalismului eretic" (Avva Ghervasie)

Teodor Baconschi:

Regret că d-l Vasile Bănescu nu va mai fi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. A făcut în această calitate o muncă pasionată, sinceră și profesionistă, funcționând în diverse ”crize” nu doar ca moderator și comunicator, ci și pe post de ”paratrăznet”.

În stilul său elegant, pe care numai talibanii l-au putut acuza de ”neclaritate”, d-l Bănescu a menținut în atenția publică vădita împlinire a României libere ca stat democratic din UE și NATO, precum și caracterul sectar al naționalismului religios, care idolatrizează ”neamul”, pervertind vocația universală a Evangheliei.

Pe durata slujirii sale, domnia sa le-a oferit mirenilor ortodocși din România dovada concretă că ei nu reprezintă un decor facultativ (ca să nu spun o ”masă de manevră”) ci o parte esențială din viața Bisericii lui Hristos.

Îi urez d-lui Vasile Bănescu buna desfășurare a noilor proiecte în care se va implica și îl asigur de neclintita mea prietenie.

Razvan Bucuroiu:

Timp de aproape 10 ani a stat la timona comunicării dinspre Biserică spre marele public, dinspre presă spre arhierei, dinspre intelectualitate spre factorii de decizie, mari & mici. A fost, practic, o interfață de cea mai bună calitate umană și claritate a mesajului transmis.

Este firesc să-i mulțumim cu toții pentru un efort imens care i-a marcat - sub toate aspectele - anii din urmă, mai ales atunci când s-au ridicat o sumedenie de contestatari ai evidențelor. Lucrători ai nimicului, găuri negre ale moralității dar și moraliști ai întunericului - au încercat din răsputeri să scape de omul care îi încurca cel mai mult. Vasile Bănescu devenise pentru ei un soi de ventriloc prin care se exprima Patriarhul însuși, ceea ce îi exaspera.

De fapt, acești clerici și laici nu putea înțelege că Vasile Bănescu a fost, față de ei înșiși, în plin vortex al sistemului eclezial, cel mai liber om de pe fața pământului. Lucru de mirare, de neacceptat, de culpabilizat! Și asta pentru că tema libertății și conștiinței morale nu s-a discutat niciodată serios, darămite să mai fie pusă și în aplicare la un asemenea nivel, cu asemenea determinare.

Nu numai în virtutea unei vechi prietenii care ne leagă (l-am cunoscut acum mai bine de 20 ani prin Răzvan Codrescu) cât mai ales în virtutea unei frământări comune care ține de echilibrul Bisericii prin mâzga veacului îi urez tot binele, laolaltă cu mulțumirile mele de ziarist și membru al comunității de credință.

Carp Radu:

Astazi a fost o zi cu totul speciala.
Am aflat ca o ruda apropiata a decedat (in urma cu cateva luni), apoi o persoana apropiata a decedat dupa ce suferise dimineata un accident fatal, un alt prieten a parasit pozitia in care se afla si...Vasile Banescu anunta ca nu va mai lucra la Biroul de Presa al Patriarhiei.
Am dezvoltat ani de-a randul, inainte de a avea aceasta pozitie, o relatie profunda de prietenie. Mi-a fost alaturi in momente mai grele, ne-am ajutat si pretuit reciproc, de multa vreme si o vom face si de acum incolo.
De ce este atat de special Vasile Banescu si de ce atat de multi il apreciaza sincer?
Cred ca secretul lui este caldura cu care se apropie de fiecare, atentia care o acorda in cele mai mici detalii interlocutorului. Un crestin autentic este capabil de o asemenea prezenta, tine de firesc. Este ceea ce nu pot intelege cei din afara: Vasile Banescu nu a fost si nu este un bun actor care fascineaza, ci este doar el insusi.
Sa ne uitam in jur. Niciuna dintre Bisericile Ortodoxe nu are in frunte o persoana de anvergura Patriarhului Daniel si toate celelalte trec prin momente de cumpana. Niciuna nu a avut un purtator de mesaj de calibrul lui Vasile Banescu si, as adauga, de natura tanarului Adrian Agachi, slefuit prin formare la intersectia intre cultura europeana si spiritualitatea ortodoxa. Sa invatam sa pretuim ce avem si altii ar vrea sa aiba.
Revenind la ziua de astazi: a stat in mod clar sub semnul despartirilor dar si al promisiunilor unui viitor pe care il putem construi chiar mai bun decat prezentul - depinde numai de noi, cat de la fel ramanem intr-o lume aflata, inevitabil, in schimbare.

Cristi Tabără:
 
O SUCCESIUNE FOARTE GREA
Domnul Vasile Bănescu este înlocuit de părintele Adrian Agachi în funcția de comunicator al Patriarhiei Române. Motivarea acestei schimbări nu apare în comunicatele oficiale, ci poate fi doar întrevăzută. Nu îl cunosc pe părintele Agachi, dar cunosc munca domnului Bănescu. Astfel, părintelui Agachi îi va fi foarte, foarte greu cu succesiunea, ștacheta fiind lăsată extrem de sus. Spor, părinte Agachi! Mulțumesc, domnule Bănescu!

Radu Preda:
 
Apusul este promisiunea răsăritului
(mulțumesc Vasile Bănescu, minunat frate și prieten, pentru ce ai făcut pentru Biserica lui Hristos!)

Adrian Papahagi:

Nu contează că nu mai e purtător de cuvânt al Patriarhiei; va continua să poarte cuvintele lui Hristos printre oameni.

George Ripa:

A slujit cu delicatețe, credință și demnitate. Rămâne un reper moral și de conduită.
BOR pierde un purtător de cuvânt extraordinar, societatea câștigă un om care se va putea exprima fără a avea rigorile funcției.

Mulțumim, Vasile Bănescu!

Potrivit surselor noastre de calitate media Ramona Ursu a plâns-o toată noaptea în batistă. A stors-o și iar a vărsat lacrimi pe ea. Și tot așa.

Un Adio și am cuvinte:

Bogdan Tiberiu Iacob:
 
Bănescu a ieșit din schema Patriarhiei. Bănuiesc că la plecare va transmite ceva în genul ăsta:

”Acesta este un mesaj de adio, un lament sumbru și solemn ridicat deasupra mormântului unei epoci dominate de fragmentarea și destrămarea fibrei esențiale a umanității noastre. Este un rămas bun adresat unei lumi în care valorile fundamentale au fost dezbrăcate de sacralitate și aruncate în noroiul relativismului. O lume în care distincțiile dintre frumos și grotesc, dintre lumină și întuneric, dintre Adevăr și minciuna cinică a erei post-factuale, s-au dizolvat într-o confuzie amețitoare. Ne luăm rămas bun de la un univers în care ideologiile strâmbe și părtinitoare au suprimat judecata sănătoasă și au înlocuit rațiunea cu activismul cel mai vulgar. Un univers în care arta este violată de trivialitate, iar cultura este exilată la marginea gropii comune a superficialității. O lume în care echilibrul delicat al Sensului a fost deturnat de false promisiuni de libertate, conducându-ne nu spre înălțimi spirituale, ci spre abisul sordidului.

Acesta este cântecul funebru al unei civilizații care, orbită de narcisismul său ideologic, a pierdut legătura cu adevărata ei esență. O civilizație care, în beția sa de grandilocvență și autosuficiență, a huiduit realitatea, a sfâșiat frumusețea și a fracturat ierarhiile naturale ale existenței. Ne luăm rămas bun de la această lume, în speranța că, din ruinele ei, va răsări cândva o nouă ordine, una care să restaureze armonia și să recunoască din nou sacralitatea vieții.

Cu tristețe și speranță, închei acest mesaj de adio, cu dorința ca viitorul să ne fie mai clar, mai drept și mai nobil.

Cu respect și regret,
Vasile Bănescu”