Platforma ÎMPREUNĂ apără juridic practica liturgică milenară a Bisericii de imixtiunea MAI și MS prin măsurile impuse în starea de alertă, care depășesc limitele legii și reprezintă un exces de putere

Platforma Civică ÎMPREUNĂ a depus la Ministerul Sănătății și la MAI o solicitare de anulare în parte a Ordinului 875/80/22.05.2020 prin care se impun de către Guvern măsuri privind desfășurarea slujbelor bisericești în perioada stării de alertă. Astfel, sub pretextul limitării răspândirii coronavirusului, admițând reluarea slujbelor cu public doar în aer liber, autoritățile impuneau un set de măsuri igienico-sanitare. Printre ele, se hotăra că „în cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare”, ceea ce constituie o imixtiune a statului în practica liturgică a Bisericii. Aceasta deși BOR anunțase într-un comunicat că amână împărtășirea credincioșilor până la o consultare panortodoxă asupra subiectului și că respectă în rest toate măsurile de protecție specifice actualului context epidemiologic.
În acțiunea pentru „apărarea juridică a practicii liturgice milenare”, Platforma ÎMPREUNĂ informează Ministerul de Interne și cel al Sănătății că edictarea de reguli care să schimbe practica liturgică a unui cult religios nu intră nici în ipoteza „accesului” în lăcașurile de cult și nici în ipoteza „distanței minime de siguranță”.
„Acțiune pentru apărarea juridică a practicii liturgice milenare
Către
Ministrul Sănătății și Ministrul Afacerilor Interne
Ministerul Sănătății
Ministerul Afacerilor Interne
Platforma Civică ÎMPREUNĂ, prin președinte Mihai Gheorghiu, în termen legal solicităm ANULAREA în parte a Ordinului 875/80/22.05.2020 în ceea ce privește măsura dezinfectării unor obiecte de cult care, de două mii de ani, sunt folosite în practica liturgică fără a se concepe măcar idea de dezinfectare a lor, întrucât este de esența creștinismului caracterul sacru al practicii liturgice în care aceste obiecte sunt folosite.
Ordinul contestat este emis de Ministrul Sănătății și Ministrul Afacerilor Interne pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașurile de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase, iar obiectul prezentei contestații privește măsura sanitară specifică prevăzută la art. II pct. 1 din anexa la Ordin, pentru argumentele mai jos expuse.
Astfel, în preambulul acestui Ordin este prevăzut faptul că este emis ”în considerarea prevederilor art. 45 și 71 din legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.
În realitate ordinul 875/80/2020 este emis cu încălcarea chiar a dispozițiilor Legii 55/2020 după cum urmează:
Potrivit art. 45 alin. 1 din Legea 55/2020 ”pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite, la propunerea CNSSU și cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne”, iar potrivit art 45 alin. 2 din aceeași lege ”regulile prevăzute la alin. 1 vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță”.
Cu alte cuvinte, activitățile religioase puteau fi reglementate prin ordinul comun al celor doi miniștri numai în limitele prevăzute în art. 45 alin. 1 și 2 din Legea 55 /2020, respectiv doar accesul si distanța.
Cu exces de putere și cu depășirea acestor limite, ordinul contestat stabilește reguli ce cuprind și alte măsuri decât cele privind accesul în lăcașurile de cult și distanța minimă de siguranță.
Astfel, în art. 1 din Ordin se prevede că pe durata stării de alertă se aprobă regulile prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordin, iar anexa este structurată în două părți:
I. Reguli privind accesul și desfășurarea activităților
II. Măsuri sanitare specifice care cuprind două subpuncte.
Ordinul excede grav dispoziției art. 45 alin. 2 din Legea 55/2020 atunci când intră pe practica liturgică și stabilește drept măsură sanitară specifică faptul că:
"II.1. în cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare.”
Aceasta presupune dezinfectarea unor obiecte de cult care, de două mii de ani, sunt folosite în practica liturgică fără a se concepe măcar idea de dezinfectare a lor întrucât este de esența creștinismului caracterul sacru al practicii liturgice în care aceste obiecte sunt folosite.
Astfel, de două mii de ani, toți creștinii se împărtășesc în comuniune din același Sfânt Potir, în biserici, în spitale ori în leprozerii .
Practica liturgică nu este o formă, ci ține de esența mărturisirii actului de credință și anume că actul împărtășirii în comun (folosindu-se aceleași sfinte obiecte) este dovada credinței înseși în Dumnezeu.
Mai mult decât atât, identitatea de creștin se exprimă numai prin raportare la săvârșirea întocmai a actului de împărtășire în comuniune, aceasta indiferent dacă, temporar ori circumstanțial, un creștin se împărtășește sau nu.
Potrivit disp. art. 53 alin 1 litera a din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, miniștrii sunt ținuți de respectarea legii și limitelor de autoritate, în atribuțiile pe care le desfășoară în ceea ce privește organizarea modului în care o lege este aplicată.
Astfel, un ordin ca cel contestat prin prezenta cerere trebuie să fie emis numai pe baza, în executarea și în limitele legii, în cazul nostru art. 45 din Legea 55/2020.
Or, edictarea de reguli care să schimbe practica liturgică a unui cult religios nu intră nici în ipoteza ”accesului” în lăcașurile de cult și nici în ipoteza ”distanței minime de siguranță”.
De altfel și art 71 din legea 55/2020 prevede în mod clar că ordinul se emite ”în vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege”.
Probe: Înscrisuri
În drept, art. 7 din legea 554/2004
Mihai Gheorghiu
Presedinte
Platforma Civică ÎMPREUNĂ”, se arată în acțiunea depusă la adresa ministerelor Sănătății și a celui de Interne, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Platformei ÎMPREUNĂ.
Patriarhia Română a anunțat în urmă cu două săptămâni că respectă în spațiul bisericesc măsurile sanitare ordonate de Guvern pe timpul stării de alertă, dar că „modalitatea de împărtășire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii și discernământului duhovnicesc”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Mihai Gheorghiu
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Ministerul Sănătății Platforma civică Împreună
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)