Plecare de la vârful Hotnews. Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă pleacă pentru un nou proiect editorial

Redactorul-șef al HotNews, Cristian Pantazi, și editorul coordonator, Dan Tăpălagă, au anunțat, marți, că părăsesc echipa. Cei doi și-au anunțat plecarea chiar pe HotNews, precizând că pleacă să lucreze împreună la „un nou proiect editorial”, alături de alți ziariști.
Potrivit paginademedia.ro, motivul acestei plecări a fost explicat de Dan Tăpălagă: „Viziuni editoriale diferite. Vedem diferit dezvoltarea și viitorul”, a explicat Tăpălagă referindu-se la relația cu fondatorul HotNews, Ioan Mărgărit.
În textul intitulat „Final de drum”, publicat pe HotNews, Tăpălagă spune: „Se încheie astăzi una din cele mai frumoase călătorii din cariera mea de jurnalist. Foarte probabil, curând va începe alta. După aproape 12 ani, colaborarea mea cu HotNews.ro se oprește aici.
Cât timp am avut un cuvânt de spus în conducerea editorială, am cautat împreună cu Cristi Pantazi și cu toți ceilalți colegi din redacție să servim exclusiv interesul public, adevărul și ne respectăm cititorii aducîndu-le informații și analize de calitate.
Le mulțumesc colegilor și le spun sa fie mândri de ceea ce fac. Au datoria față de public să-l onoreze la fel ca până acum, mai ales că vin vremuri tot mai grele.”
La rândul său, Cristian Pantazi scrie că a venit timpul să aleagă alt drum. „După aproape 14 ani în cea mai tare redacție din România, plec de la HotNews.ro pentru un alt proiect editorial împreună cu Dan Tăpălagă și alți ziariști de calibru. Las în urmă o redactie formidabilă și un public excepțional. HotNews.ro e una dintre ultimele busole funcționale într-un peisaj mediatic deșertificat, și sint convins că așa va rămâne”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)