ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


A murit poetul Ancelin Roseti, considerat unul dintre cei mai talentați poeți ai Generației 90. În primăvară, scriitorul anunța că a suferit un accident vascular cerebral (fără pareză), un chist pe creier, unul la sinusuri, hipertensiune arterială. Înmormântarea a vut loc astăzi, la Cimitirul Eternitatea din Bârlad, informează Vremea Nouă.

Pe 4 mai, poetul posta pe contul său de Facebook fotografia din stânga sus cu următorul mesaj:

„Din 28 martie, nu am mai fost activ pe facebook și, în genere, nicăieri, nu am mai postat, nu am mai scris, nu am mai citit, am răspuns tardiv mesajelor dumneavoastră sau chiar deloc, fiindcă sunt grav bolnav (accident vascular cerebral (fără pareză), un chist pe creier, unul la sinusuri, hipertensiune arterială ș.a.). Despre când și dacă îmi voi mai reveni nu știu să vă spun nimic, fiindcă nici medicii nu au știut să-mi spună ceva -- însă cică aș fi băiat de treabă, băiat simpatic..., i-am făcut ”să se râdă”...

Pun o poză, deși în ea nu se pot vedea nici îngrozitoarele dureri de cap și de ochi și nici auzi răgetele mele.

Vă mulțumesc pentru mesaje și pentru atenția acordată și vă doresc, din suflet, multă sănătate și toate cele bune!”

Poetul se vaccinase pe 18 aprilie 2021 și își făcuse rapelul pe 9 mai, potrivit declarației sale, în care afirma că și-a implantat „cipul”, după cum a observat scriitoarea Alis Popa. FOTO.

Ancelin Roseti s-a născut la data de 25 mai 1967, în Bârlad. A fost poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat poeme, cronici literare și pamflete în „Dacia literară”, „Convorbiri literare”, „Bucovina literară”, „Porto franco”, „Opera magna”, „Procust”, „Baadul literar” – revistă fondată de Cezar Ivănescu, „Feedback”, „Acolada”, „Agero”- Suttgart, „Apostrof”, „Ateneu”, „Contrafort”, „Noi,NU!”, „NordLitera”, „Orizont literar”, „Ziua”, „Familia”, „Oglinda literară” etc, transmite InfoCultural.

A publicat, printre altele, volumele: Imperiul mâlului (Editura SCRIPTOR, Galați,1999); Împăierea lumii (Editura OPERA MAGNA, Iași, 2004); Fericit pe la colțuri (Editura OPERA MAGNA, Iași,2005). În anul 2001 îi este premiat volumul Imperiul mâlului, la Festivalul Internațional de Poezie „Ronald Gasparic”. În iunie 2006, la cea de-a V-a ediție a Premiilor „Eminescu”, a fost nominalizat pentru medalia „Teiul de Aur”, mai informează sursa citată.

Poetul era și publicist la Adevărul. La împlinirea a 50 de ani, acesta a scris pe blogul Adevărul:

„...Între timp s-a făcut târziu...

„Începând cu vârsta de 50 de ani, e bine să nu te mai cerți cu nimeni, pentru că s-ar putea să nu mai ai timp să te împaci”, spunea Fănuș Neagu.

Timp să te împaci…, deci. Adică timp pentru a ierta și pentru a fi iertat. Timp pentru a sacraliza clipa dilatând-o până în preajma eternității. Ce poate însemna împăcarea dacă nu o armonizare a contrariilor, o îmbrățișare lăuntrică a două ego-uri desperecheate de orgoliu? Suntem vanitoși, sfidăm timpul pentru a impune răspicat distanțe glaciale celor din jur. Stăm fermi dinaintea propriilor noastre orgolii. Croim reguli, imprimăm cadențe morale, ne sare ușor țandăra și ne proiectăm iresponsabili într-un viitor pe care ni-l imaginăm confortabil și veșnic. Suntem mai tot timpul indisponibili, suficienți și de neînlocuit — copiile fidele ale propriilor noastre derapaje existențiale. O!, gât de girafă al vanității, mai lasă loc îndoielii…

Mereu egali cu noi înșine, intrăm, cât ai pocni din degete, în grațiile orgolioasei singurătăți pentru a ne simți mai bine lăuntrul, supremul cadru ambiental. Locul de fugă. Locul de refugiu. Noi atât de plini de noi înșine nu mai sfârșim a cotropi lăuntrul celor din jur. Noi, dimensiunile zilnice ale deșertăciunii. Noi cei căzuți din propriile vise în toiul lumii de zi cu zi.

Timp să te împaci..., deci. Adică să te dezrudești de propriul tău demon pentru a găsi calea spre ceilalți, spre mâine, bunăoară. Timp să te împaci..., deci. Adică timpul necesar pentru a deveni altul — de bună seamă celălalt, cel care ar fi trebuit să fii. Cele ce stau a se schimba în exterior au a schimba, neîndoios, și-n firea noastră câte ceva. Văd oameni grăbiți, văd timpul curgând alături ca o cascadă. ...Să ajungem unde? Să fim cum? Cei mici s-au făcut deja mari. Cei mari vor mai avea sau nu vor mai avea timp să se împace?

„Începând cu vârsta de 50 de ani, e bine să nu te mai cerți cu nimeni, pentru că s-ar putea să nu mai ai timp să te împaci”.

Eu, începând cu ziua de astăzi, voi ține deschisă larg inima! — între timp, s-a făcut târziu și-mi dă târcoale gândul că nu voi mai avea vreme să mă împac nici chiar cu mine însumi.”

PE STRADA MEA

Pe strada mea a trecut Dumnezeu

să numere toate cele ce se întâmplã o singură dată.

Rămâi, am strigat,

fii seva mea și clipa ce mă apasă!

și lumea, cu toate dramele lumii,

s-a retras adânc în visul meu,

ca într-o pasăre, căutându-i cerul și plumbul aripii,

iar visul greu dădea să iasă de sub frunte.

(Ancelin Roseti)

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews