Poliția circulă ilegal pe străzi. Falimentul City Insurance se simte și în Poliție: O serie de autospeciale din București și Brașov circulă fără RCA valabil

După ce falimentul City Insurance a triplat prețul polițelor, unele dintre instituțiile statului nu mai au bani să achite noile tarife. Printre acestea se numără instituții din subordinea Ministerului Afacerilor și Internelor, cum ar fi Poliția sau Jandarmeria, potrivit BizBrașov.
Un cititor al ziarului amintit, a suprins sâmbătă două autospeciale în misiune (cu numerele de înmatriculare MAI47590 și MAI49382), care nu dețin RCA valabil, în urma verificărilor efectuate.
Dacă o mașină are sau nu RCA valabil, se poate afla printr-o scurtă verificare pe aplicația oficială a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.
Deși au rămas fără poliție RCA valabile, o serie de autospeciale sunt în continuare folosite de către oamenii legii în misiuni. S-a întâmplat în Capitală după cum a relatat Observator News, dar se pare că sunt astfel situații și la Brașov, atrage atenția BizBrașov.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Lucian Bode
Subiecte: Scumpirea RCA
Organizații: MAI Poliția Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)