Polițiștii se revoltă împotriva șefilor MAI și a Guvernului: Suntem sătui până peste cap de restricții. Niciun polițist din țară nu cred că are vreo fantezie ascunsă să aplice amenzi la mască sau certificat verde prin localuri

Polițiștii anunță prin vocea vicepreședintelui regional al SNPR Decus, Valer Kovacs, că au oprit robinetul cu bani din amenzi, potrivit Bugetul.ro. Astfel că, organizațiile sindicale din Poliția Română au declanșat un protest împotriva șefilor MAI și a Guvernului, acuzând guvernanții că nu le respectă drepturile salariale.
Mai precis, polițiștii au început să aplice avertismente în loc de amenzi, ca reacție la bătaia de joc la care sunt supuși. Valer Kovacs a transmis că polițiștii s-au săturat să fie înjurați și scuipați, pentru că dau amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție sau privitoare la lipsa Certificatului Verde din localuri.
Iată mesajul lui Valer Kovacs:
<<„S-A OPRIT ROBINETUL”
APLICĂM AVERTISMENTE
#politistipeviata
#BrigadaAutostrăzi
După cum ați aflat în ultimă perioadă polițiștii din țară au adoptat o formă de protest prin aplicarea de AVERTISMENTE scrise (fără valoare).
Eu demult sunt adeptul acestei forme de sancționare, unde legea permite, dar măsura complementară nu te lasă să încalci legea.
Poți rămâne biciclist și cu avertisment scris.
Sunt de părere că dacă șoferul a înțeles că a încălcat legea și adoptă o atitudine pozitivă, se poate aplica legea prin avertisment scris fără nici o problemă.
Aia nu înseamnă că nu mai respectăm nimic și rupem asfaltul. Viața întotdeauna are prioritate.
Niciodată să nu uitați acest lucru important.
O viață pierdută nu mai poate fi recuperată.
S-a „opri robinetul” și nu mai „curg” banii la buget din amenzi în toată țara. Dar vă anunț că cel care „mă va ruga” să îl sancționez, îi voi îndeplini dorința.
Suntem sătui până peste cap de restricții. Nici un polițist din țară nu cred că are vreo fantezie ascunsă să aplice amenzi la mască sau certificat verde prin localuri.
Și noi avem familii și noi suntem oameni și noi avem de suferit din cauza restricțiilor desi ne aflăm în scenariul verde, așa spun autoritățile.
Ne-am săturat să fim înjurați și scuipați de cetățeni. Noi suntem ai voștri, ai societății românești. Noi suntem în slujba voastră.
Următoarea formă de protest va fi în față la Ministerul Afacerilor Interne, Romania cu vuvuzele.
Noi vă cerem să respectați viața și veți avea respectul nostru necondiționat.
Dumnezeu să binecuvânteze Romania.>>, a declarat Kovacs
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Klaus Iohannis Lucian Bode
Organizații: Guvernul României Poliția Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)