Episcopul Ignatie al Hușilor a oficiat sâmbătă o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru-Vodă. Evenimentul comemorativ a avut loc în apropierea zilei de 16 iunie, când se vor împlini 7 ani de moartea marelui duhovnic român. Înainte de parastas, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, la finalul căreia a rostit o predică în care a evocat personalitatea părintelui Iustin și a schițat 3 mari calități ale acestuia, potrivit Agenției de Știri Basilica.

„Suntem într-o zi în care ne aducem aminte cu smerenie și cu cinstirea cuvenită de cel care a fost duhovnicul multor români ortodocși din neamul acesta. Ne aducem aminte de părintele Iustin Pârvu. Îmi este drag când vă văd că veniți cu bucuria inimii, căutându-l, venind aici, la locul unde se odihnește, însă mă întreb: câți dintre cei care venim aici încercăm să ne asumăm și duhul părintelui? 

Sfinții părinți ne spun că nu este suficient să vii să faci o rugăciune la cel pe care îl cinstești sau de la care ai nevoie de ajutor. Este nevoie să iei aminte la viața, la duhul pe care l-a purtat în sine cel pe care îl cinstești. Și numai în felul acesta, asumându-ne duhul și modul de viețuire în Hristos, putem să ne numim ucenicii celui pe care noi îl cinstim. Dacă o facem mecanic, dacă o facem la modul magic, crezând că părintele ne ajută în mod automat, sau sfinții Bisericii noastre, ne înșelăm și venim degeaba. Dumnezeu Se milostivește și are căile Lui, nebănuite de mintea omului, în a ne ajuta, chiar dacă nu merităm, chiar dacă nu suntem pregătiți, chiar dacă nu știm ce înseamnă să ne apropiem de cineva care a fost bine-plăcut lui Hristos. Dar este mila Lui. Și această milă a lui Hristos și harul Lui, dacă nu va intra într-o inimă, nu se va așeza pe un pământ care să rodească, atunci nu ne vom putea folosi. De aceea, toți cei care îl cinstim pe părintele, să luăm aminte la duhul lui, la învățătura lui, la tot ceea ce ne-a lăsat moștenire.

Eu voi încerca, în câteva cuvinte, să surprind personalitatea profundă, duhovnicească, a părintelui, oprindu-mă asupra a trei calități, trei virtuți pe care eu, personal, din întâlnirile pe care le-am avut cu părintele, am sesizat că le întrupează cu foarte multă pregnanță și cu foarte multă naturalețe, cu foarte mult firesc, ca și cum ar fi fost de o ființă cu întreaga lui existență. 

În primul rând, pe părintele Iustin Pârvu l-am perceput ca pe păstorul adevărat care are grijă de oameni, păstorul care se răstignește pentru oameni și întrupează în viața lui ceea ce Hristos ne-a împărtășit prin jertfa Sa pe cruce. De altfel, orice slujitor al lui Hristos este chemat ca, prin misiunea sa, prin trăirea sa, să fie o permanentă mărturie a dragostei desăvârșite, absolute, pe care Hristos ne-a descoperit-o pe cruce, dragoste care nu cade niciodată, dragoste care nu capitulează, indiferent de vitregiile, indiferent de disprețul, de ura lumii. Așa suntem noi chemați – episcopii, preoții și diaconii – să iubim poporul lui Dumnezeu, pe oameni. Chiar dacă suntem disprețuiți, calomniați, batjocoriți, noi nu avem voie – uitându-ne la Hristos, desigur, Care este modelul nostru absolut – nu avem voie să capitulăm, nu avem voie să scădem din intensitatea dragostei noastre față de oameni. Cu o asemenea dragoste ne iubește Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. […] Părintele Iustin a avut o asemenea dragoste. […]
  
A doua calitate: părintele a reușit, prin trăirea sa, prin smerenia sa, mai ales, să adune poporul risipit, poporul împrăștiat și mânat de alte gânduri, care sunt străine de Evanghelie și de neam. Pe câți nu i-a întors la Hristos? Pe câți nu i-a determinat, prin dragostea sa, prin îngăduința sa, prin răbdarea sa, să se întoarcă și să conștientizeze că nimic nu este mai frumos în lumea aceasta, mai plin de demnitate, decât a-L iubi pe Hristos, decât a fi ucenicul lui Hristos și a întrupa în viața noastră adevărurile evanghelice, cele care nu pier niciodată și sunt adevărata noastră sursă de har, de liniște? […]

Și, ultima virtute a părintelui Iustin: a fost un păstor frumos al poporului lui Dumnezeu. Și a putut să fie un păstor frumos al poporului lui Dumnezeu – cum ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog – pentru că a avut smerenie, a avut discernământ și foarte multă dragoste. Smerenie asemeni smereniei lui Hristos, iubire asemeni iubirii lui Hristos și discernămnt asemeni tot lui Hristos. Așa ni se cere nouă, păstorilor: să păstorim frumos poporul lui Dumnezeu”, a subliniat PS Ignatie, Episcopul Hușilor, la Mănăstirea Petru-Vodă.