Ponta: România poate primi 1.500 de refugiați. Cotidianul spaniol El Pais: România va primi 4.646 de imigranţi

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că România trebuie să fie solidară cu tot ce se întâmplă în Europa, atât la obligații, cât și la drepturi, însă a subliniat că ţara noastră nu poate primi mai mulți imigranți decât are capacitatea să găzduiască, adică 1.500.
„România trebuie să fie o țară europeană și să fie solidară cu tot ceea ce se întâmplă în Europa. Solidaritate înseamnă drepturi și obligații – avem aceleași obligații cu celelalte țări, trebuie să avem și aceleași drepturi și iată că acuma poate se constată ce nedreptate s-a făcut României cu Schengenul și dacă suntem solidari la obligații, suntem solidari și la drepturi și tocmai țările care acum ne cer să fim solidari în problema refugiaților sunt țările care ne-au tot amânat cu Schengenul”, explicat Victor Ponta.
„Nu putem primi, pe termen scurt, mai mulți refugiați decât avem capacitatea. În acest moment, capacitatea României este de 1.500. Deja 150-200 din aceste locuri sunt ocupate”, a subliniat premierul.
Premierul a mai spus că CSAT va decide dacă România acceptă cotele de refugiați care i se alocă.
„Am vorbit inițial cu președintele, însă pe partea strict logistică ministrul de interne este cel cu care am discutat mai mult și avem o poziție comună apropo de capacitatea noastră logistică”, a adăugat el.
Victor Ponta a mai spus că reuniunea CSAT la care se va discuta despre criza refugiaților va avea loc, probabil, săptămâna viitoare.
"La 11,30 am o convorbire telefonică cu premierul Bulgariei, am vorbit deja cu premierul Serbiei, cu cel al Slovaciei, pentru că vreau în cursul zilei de astăzi, împreună cu ministrul de Interne, cu domnul Oprea, să avem o poziție a Guvernului foarte clară legată de refugiați, legată de migranți și de poziția noastră în așa fel încât la întrunirea CSAT România să aibă o poziție consolidată. Cred că săptămâna viitoare va fi ședința CSAT", a spus Ponta, la sediul PSD.
Cu toate acestea, cotidianul spaniol El Pais a publicat pe contul să de Twitter un grafic pregătit de Comisia Europeană ce indică faptul că România urmează să primească mult peste capacitatea afirmată de premier. Aşadar, conform noului grafic, ţara noastră ar urma să primească 4,664 de refugiaţi.
Pe același subiect

În Republica Federală a Noii Normalități se întoarce Circul Groazei

Au zădărât Ursul: Este acesta PASUL decisiv către Al Treilea Război Mondial?

În aceste zile, în America se joacă soarta Marii Revoluții Mondiale

Claudia Marcu: Apar adevăruri cumplite despre vaccinul anti-Covid! Medicii japonezi alertează populația. Vaccinul Covid distruge sistemul imunitar. Prof. Dr. Virgil Păunescu a avut dreptate: se naște sindromul ADE, dependența de vaccin. STUDIU

Elena Dulgheru: Genuflexiuni pentru înrobirea planetei? - UN EXPERIMENT SOCIAL
Pașaportul COVID a fost prelungit până în 2023. Ni s-a pregătit teroarea cu BOALĂ și CARBON
Recomandările noastre
Persoane: Gabriel Oprea Klaus Iohannis Victor Ponta
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)