Postul Adormirii Maicii Domnului începe anul acesta cu o zi mai devreme, pe 31 iulie

Postul Adormirii Maicii Domnului va începe anul acesta vineri, 31 iulie 2020, și nu la 1 august, ca în alți ani.
De regulă, se lasă sec în 31 iulie, iar postul începe la 1 august. Există însă și o excepție: potrivit rânduielilor bisericești, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea, atunci postul începe chiar pe 31 iulie, cu o zi mai înainte decât de obicei.
„De asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin”, explică Pr. Prof. Ene Braniște în lucrarea „Liturgica Generală”.
Deși în 2020 postul începe, în mod excepțional, cu o zi mai devreme, el se va încheia, ca de obicei, în seara de 14 august, nefiind prelungit și pe data de 15 august, care nu este zi de miercuri sau de vineri. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului cade anul acesta într-o zi de sâmbătă.
Postul Sfintei Marii este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Maicii Domnului și de postul cu care ea însăși, potrivit tradiției, s-a pregătit înainte de trecerea la cele veșnice.
Îndrumările tipiconale prevăd ca în Postul Adormirii Maicii Domnului să se ajuneze lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15:00), după care se poate consuma mâncare uscată.
Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.
De sărbătoarea Schimbării la Față (6 august) este dezlegare la pește.
Asceza fizică trebuie însoțită de cea spirituală, respectiv de rugăciune și de fapte de milostenie, ținând seama de îndrumările duhovnicului și de puterile, starea, vârsta credinciosului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: România
Subiecte: Postul Adormirii Maicii Domnului
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)