O povestioară minunată și adevărată, istorisită de Părintele Calciu în 2004. Aflați, dar, cum s-a împrietenit micuțul Mișa cu micuțul Iisus:

Spune Părintele Gheorghe: 

«Doi ortodocși americani au răspuns invitației Ministerului Educației din Rusia de a preda morala creștină în câteva închisori și orfelinate rusești. Așa au ajuns aceștia, plini de râvnă, și în așezământul cu peste o sută de copii abandonați (băieți și fete) unde l-au întâlnit pe Mișa, orfanul Domnului… 

Dar să-i lăsăm să-și depene singuri povestea…

„Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulți dintre ei pentru prima oară – tradiționala povestire despre Nașterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului și despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem și cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a și născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii și educatorii stăteau nemișcați, sorbindu-ne cu emoție fiecare cuvânt.

După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăți de carton, să facă din ele o iesle, oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit și câte o bucată de hârtie galbenă, din niște șervețele pe care le adusesem cu noi, căci în tot orașul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată.Urmând instrucțiunile noastre, copiii au făcut fâșii hârtia galbenă, închipuind paiele din iesle. Câteva pătrățele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc.

Păpuși cu chip de copil au fost decupate cu răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiți de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie.Așa am ajuns și la măsuța lui Mișa, un copil cam de 6 anișori, care tocmai își terminase treaba. Uitându-mă la ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii!

Am chemat îndată translatorul să-l întrebe pe Mișa de ce erau doi copii în iesle. Mișa și-a pus mâinile la piept și a început să ne recite istoria nașterii lui Iisus, cu multă seriozitate și acuratețe.

Acest copil, care tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle. De aici încolo, Mișa a început să adauge de la el, fabricând un sfârșit propriu al povestirii!…

„Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă am o casă în care să dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, și nici casă în care să stau. Atunci Iisus mi-a spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau nici un dar, așa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă.Eu însă îmi doream foarte mult să stau cu Iisus în iesle, și m-am gândit că I-aș putea ține de cald și că ăsta ar fi fost un dar plăcut pentru El. Și L-am întrebat: "Dacă ți-aș ține de cald, ar fi un dar bun pentru Tine? " Și Iisus mi-a răspuns: "Dacă îmi ții de cald, ăsta este cel mai mare dar pe care mi-L poate face cineva.” Atunci m-am culcat în iesle, lângă El, și Iisus m-a privit și mi-a spus că pot sta pentru totdeauna cu El.”

Când Mișa și-a terminat povestea, lacrimile îi șiroiau pe obraji. Și-a acoperit fața cu palmele, și-a pus capul pe măsuță și a tot hohotit de plâns, zgâlțâindu-și umerii. Micul orfan găsise, în sfârșit, pe cineva care-I promitea că nu-l va părăsi și că va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna…”»

Reamintită de Adrian Pătrușcă în Evenimentul Istoric