Pr. Nicolae Chilcos, Protopop al Protopopiatului Sicilia, vorbește, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Gazeta Românească, despre românii din Sicilia, despre legătura acestora cu biserica, dar și despre cazurile de sclavie descoperite în această parte defavorizată a Italiei.  

„Motivul pentru care am plecat din România a fost special, acela de a fi preot. Nu cred că aș fi plecat vreodată din țară din alte motive”, spune Părintele Protopop Neculai Chilcos.

De 8 ani, slujește în parohia Ragusa, o provincie mică din Italia în care trăiesc și foarte mulți români. A botezat aici cam o mie de prunci și a cununat peste o sută de familii.

Despre românii din Ragusa, Pr. Chilcos spune că „cei mai mulți vin din zona Moldovei și mai ales de la sate, așadar au reușit foarte repede să se integreze, dar, ca în oricare altă zonă din Italia, nu ducem lipsă de îngrijitoare de bătrâni, zidari…”.

 

Părintele e necăjit din pricina faptului că tot mai puțin români trec pragul bisericii. Și cel mai rău îi pare de copii, „pentru că ei nu au nicio posibilitate să ajungă dacă nu sunt însoțiți, iar din păcate, cu toate că 100% din părinți declară că fac sacrificii pentru copii, tocmai aici găsim o mare contrazicere în declarația lor, fiindcă nu fac sau nu se implică mai mult în a aduce copiii la școala parohială. Sau măcar la anumite momente mai importante din viața parohiei, de unde să se încarce suflețelele de copii cu cunoaștere, cu trăire a credinței strămoșești, de care îi simt din ce în ce mai îndepărtați, aproape de rupere… Copiii născuți aici sau veniți la o vârstă fragedă nu prea mai au contact cu valorile românești și cu autenticitatea credinței adevărate!

Renunțarea la a mai vorbi în familie limba maternă, ruperea sau neintrarea în comunitatea românească din jurul tău și mai ales din Biserica Ortodoxă, mersul la biserică numai când și dacă ai nevoie, cu o superficialitate modernistă, de care nici măcar nu suntem conștienți că ne-a pătruns sufletele, te «ajută» foarte repede la a nu-ți mai bate inima pe ritmul românesc! Iar «sacrificiile» de care pomeneam mai sus nu mai au, de ceva timp, ca obiectiv primordial mântuirea ci, în urma îmbolnăvirii sufletești și a orbirii sufletești, omul nu-și mai dă seama și nu mai vede că se sacrifică spre pieire!”,  avertizează Părintele Chilcos.

Dar, cum „nu îngăduie Bunul ca toate lucrurile și lucrările să fie negative”,  Părintele Chilcos spune că mai există și pe acolo „românași vrednici de numele pe care îl poartă: de a fi român creștin. Pe coloana lor se construiesc și se mențin parohiile ortodoxe în diaspora românească”. 

Părintele declară că cele mai dificile cazuri sociale pe care le-a întâlnit în parohia sa „au ca motiv principal lipsa lui Dumnezeu din sufletul oamenilor și a educației”. 

El consideră că, dacă unii români sunt tratați prost în străinătate, o parte din vină e și a lor. „Când ești nedreptățit, sunt autorități la care poți merge și dacă, din spusele românilor, unii nu și-ar fi făcut treaba, întotdeauna sunt alții, mai mari ca ei, la care putem apela. Sau cum ai vrea să fii tratat de un străin, când acesta vede că tu îi furi căciula fratelui tău român; sau când vede că se vorbesc de rău între ei, pentru a-și fura locurile de muncă… Plus alte multe lucruri necreștine, cu care unii își alimentează sufletele.

Cunosc multe cazuri de români care sunt respectați și apreciați acolo unde își desfășoară activitatea. Deci, nu exista pădure fără uscături…, sunt și oameni buni, și mai puțin buni, dar mai important e ca noi să nu fim nici răi, nici proști (să ne lăsăm batjocoriți). Și să ne rugăm mai mult”, spune Părintele Chilcos.

Puteți citi interviul integral aici.