Părintele Vasile Mihoc, paroh al bisericii cu hramurile „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sfinții Rafail, Irina și Nicolae” din Sibiu, dar și profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din același oraș, a acceptat să dea un interviu în exclusivitate pentru ActiveNews, răspunzând unor întrebări pe teme de actualitate, precum rostul familiei creștine în educarea tinerelor generații, importanța mărturisirii valorilor creștine în societate, asaltul noilor ideologii care promovează un mod de viață nesănătos, implicarea creștinilor în politică și în amplele procese de transformare a vieții cetății. Parcurgând rândurile de mai jos, veți avea surpriza unui dialog viu, edificator și dătător de speranță.   

Vlad Pârău: Părinte profesor, cu două săptămâni în urmă, duminică, 20 septembrie, a avut loc la Varșovia a XV-a ediție a Marșului pentru Viață și Familie, eveniment la care a participat și Președintele Poloniei, Andrzej Duda, de orientare conservatoare. Este prima dată când un președinte în funcție ia parte la un marș pro-Viață, pentru a-și arăta susținerea față de miile de participanți, dar și față de cauza pentru care aceștia militează: apărarea vieții și a familiei, bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Într-o conferință pe care ați susținut-o la Arad în 2017, ați povestit despre o asociație catolică din Polonia care organizează an de an un eveniment de câteva zile dedicat taților și unde sunteți invitat, de fiecare dată, să vorbiți din calitatea dvs. de tată a 13 copii. Tot atunci, ați amintit faptul că, la una dintre acele conferințe, președintele Lech Kaczyński însuși vi-a oferit o medalie - Ordinul de merit al Republicii Polonia, ca semn de recunoaștere a activității dvs. de promovare a valorii familiei peste tot în lume. Nu e puțin lucru acesta, ca un șef de stat să facă un astfel de gest, mai ales în lumea de astăzi, în care atâția politicieni își manifestă susținerea față de fel de fel de ideologii ce pun în pericol familia tradițională, ca nucleu al unei societăți sănătoase. V-aș ruga să vorbiți mai pe larg, pentru cititorii ActiveNews, despre inițiativa acelei asociații din Polonia de formare și încurajare a taților, dar și despre Polonia ca model de țară creștină - deși majoritar catolică, nu ortodoxă -, care nu se rușinează să protejeze valori ce în alte țări sunt contestate, cu riscul de a fi marginalizată pe plan internațional. Ne-am bucura să ne împărtășiți câte ceva din experiența personală, din conferințele și întâlnirile pe care le-ați avut în cadrul evenimentelor pro-Viață la care ați participat în Polonia.

Pr. Vasile Mihoc: Conferințele la care vă referiți au fost și sunt organizate de o asociație poloneză care poartă numele Sfinților Chiril și Metodiu. Această asociație a lansat o inițiativă denumintă TATO.NET, cuvântul „tato” însemnând „tătic”. În cadrul acestei inițiative, care are o pondere extraordinară în Polonia, cu o activitate care acoperă întreaga țară, cu organizare la nivel național și local (grupe de lucru permanente, întâniri, workshopuri etc.), s-au organizat până acum 11 forumuri internaționale dedicate taților de familie, eu fiind mereu invitat ca speaker. Ultimul a avut loc anul trecut. Am participat, de fapt, la 10 din cele 11 forum-uri, ponderea lor crescând de la an la an, participarea fiind de la câteva zeci de bărbați, tați de familie, la primul forum, până la 600, la 800 și chiar, la unul dintre ele, 1000 de tați. 

Câteva dintre temele generale ale acestor întâlniri: Love and responsibility 24/7 – Iubire și responsabilitate 24/7 (al V-lea forum internațional TATO.NET, 7-8 sept. 2013); Security and Care – Siguranță și purtare de grijă (al VI-lea forum, 2014); Listen and Lead – A asculta și a conduce (al VII-lea forum, 2015); Courage and Consideration – Curaj și atenție (al VIII-lea forum, 2016); Freedom and Discipline – Libertate și disciplină (al IX-lea forum, 2017); Love and Respect – Iubire și respect (al X-lea forum, 2018); Wisdom and Effectiveness – Înțelepciune și eficacitate (al XI-lea forum, 2019). 

Nu mai știu de la care dintre ele, aceste forumuri au început să fie organizate sub egida președinției republicii. La unele a participat chiar și tatăl președintelui Andrzej Duda. Și, într-adevăr, la forumul din martie 2010, am primit Crucea de cavaler al Ordinului de merit al Republicii Polonia. Am primit și statueta Max (de la numele preotului martir Maximilian Kolbe), un alt semn de înaltă recunoaștere din partea organizatorilor.
 
Poziția actuală a Poloniei este lăudabilă și absolut exemplară
 

V.P.: Revenind la președintele polonez în exercițiu, conservatorul Andrzej Duda, care în 2020 a obținut un al doilea mandat și care a anunțat încă din campanie măsuri pro-familie, acesta și-a manifestat în repetate rânduri opoziția față de intruziunea ideologiei de gen în educația copiilor: „Promit că voi proteja întotdeauna familia noastră, familia noastră tradițională, în conformitate cu modelul polonez. Nu voi permite introducerea experimentelor, mai ales dacă copiii noștri ar fi folosiți în aceste experimente” – este doar un exemplu de angajament pe care Andrzej Duda și l-a luat față de cetățenii țării pe care o conduce. Deși continuă să fie atacat în mass-media occidentală pentru remarcile sale, Duda este sprijinit de polonezi, care, potrivit sondajelor, resping căsătoria între persoane de același sex și se opun adopției de copii de către cuplurile homosexuale. Presiuni asupra Poloniei pentru a-și schimba atitudinea se fac și din partea Uniunii Europene, printre ale cărei „valori” de temelie se numără și apărarea „drepturilor LGBT” și a ideologiei de gen. Recent, în primul său discurs despre starea Uniunii în fața Parlamentului European, șefa Comisei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Vom propune extinderea listei infracțiunilor privind incitarea la ură, indiferent dacă este vorba de rasă, sex sau orientare sexuală, ura nu trebuie tolerată” și „Să fiți voi înșivă nu este ideologia voastră, ci este identitatea voastră și nimeni nu va putea să v-o fure vreodată”. De asemenea, referindu-se la administrațiile poloneze care s-au declarat „libere” de ideologia LGBT, aceasta i-a transmis Poloniei că „zonele libere de LGBTQ nu-și au locul în Uniune”. Mai mult, Comisia Europeană a blocat accesarea de fonduri pentru 6 orașe din Polonia care nu susțin propaganda homosexualilor. Motivul halucinant e că autoritățile locale n-ar respecta „valorile și fundamentele Uniunii Europene”. De amintit și că în Polonia este ilegală căsătoria între persoane de același sex. Rezistența Poloniei la ideologiile progresiste și la numeroasele amenințări sau condiționări din partea structurilor internaționale au uimit o lume întreagă. Ce credeți că îi dă Poloniei acest curaj demn de admirație? 

Pr. V. M.: Poziția actuală a Poloniei în fața acestui tăvălug ideologic – care este exact contrariul a ceea ce se poate nume „progresist” – este lăudabilă și absolut exemplară. Democrație și progres înseamnă a respecta și a promova valorile, nu opusul lor. Curajul acestei atitudini ferme a Poloniei vine din ancorarea sa în tradiția creștină, de care nu le este rușine liderilor lor politici. 

V.P.: Din nefericire, despre România nu putem spune aceleași cuvinte de laudă ca despre Polonia, atât din cauza politicii de stat, cât și a discrepanței uriașe dintre numărul de creștini declarați și numărul de creștini reali, care și-au asumat botezul, credința și valorile strămoșești. Deși suntem o țară majoritar ortodoxă, am picat testul Referendumului despre căsătorie din 2018, iar minoritatea creștină care încă luptă pentru protejarea inocenței copiilor nu se mai simte reprezentată politic.

Asociațiile civice din România care încă militează pentru apărarea valorilor fundamentale ale civilizației românești, precum cele legate de familie și educație, se luptă, parcă, cu morile de vânt. Vocile lor sunt rareori auzite și izbânzile prea mici, în mijlocul atacurilor tot mai înverșunate contra valorilor identitare ale poporului român. Se resimte o dezamăgire generală în rândul celor care, până nu demult, mai sperau, încă, la o schimbare în bine a țării. Care credeți că este calea de ieșire din această deznădejde? Mai poate exista o „Schimbare la față a României” și cum ar putea fi ea realizată?

Pr. V. M.: Cauzele gravelor noastre deficiențe în această privință sunt multe, de ordin istoric, dar nu numai. Această situație se cere depășită prin activarea multiplelor valențe pe care le are, totuși, România creștină. Iar această activare este o urgență de prim ordin. Altfel dispărem ca popor. Este vorba, desigur, de conștientizarea la nivel personal, comunitar și național a valențelor moral-spirituale ale Ortodoxiei, adică ale credinței pe care o mărturisim și prin care ne mântuim, ca persoane, dar și ca popor. Or, aceste valențe includ extraordinare energii, nu numai religioase, căci harul și lucrarea credinței adevărate includ tot ceea ce ține cu adevărat de viața noastră individuală și comunitară, tot ceea ce ține de normalitatea și de progresul nostru, atât pe planul vieții personale și familiale, cât și pe plan social și comunitar și, desigur, în planul larg al vieții naționale.  
 
S-a pierdut prea mult timp, ceea ce înseamnă că „este chiar timpul să ne trezim din somn” 
 
 
V.P.: Suntem la o săptămână după alegerile locale, iar peste puțin timp vor urma cele parlamentare. O parte dintre intelectualii conservatori au îndemnat la boicotarea alegerilor, având în vedere că vorbim despre aceeași clasă politică ce a suprimat sărbătorirea Învierii în Biserică și a luat măsuri împotriva rânduielii liturgice ortodoxe, centrate pe Sfânta Euharistie. Pe de altă parte, unii intelectuali i-au îndemnat pe creștini la activism politic, la votarea unor forțe noi, asumat conservatoare, care să schimbe vechile moravuri de la nivelul Puterii. Cum ar trebui să se situeze creștinii față de clasa politică? Implicare, pasivitate, altă abordare...?

Pr. V. M.: Evident, se cere implicarea noastră. Ca creștini, proclamăm puterea întoarcerii de la rău la bine, a regenerării, a pocăinței, care, etimologic, înseamnă „schimbarea minții”, adică schimbarea modului în care percepem realitatea și a modului în care ne implicăm în lupta împotriva răului, a păcatului, a căderii. „Schimbarea minții” înseamnă inclusiv schimbarea mentalității. Confuzia multora în privința implicării noastre ca creștini în tot ceea ce privește viața poporului nostru este rezultatul unor mentalități generate de predominarea prea îndelungată a răului în viața poporului nostru, de o situație nenorocită care a durat mult prea mult și în care se pare că ne-am obișnuit să credem că cel rău și cei răi sunt atât de tari încât nu există vreo șansă de a prevala asupra lor. Or, ca creștini suntem chemați la o luptă. Căci Hristos, Domnul păcii, nu a adus în lume o „pace” cu cel rău și cu cei răi, ci El pune în mâna ucenicilor Săi „sabia” luptei împotriva răului: „Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia” (Matei 10,34). 

Este adevărat că s-a pierdut prea mult timp. Obișnuiți cum am fost cu marasmul comunist, în ultimele trei decenii prea mulți și prea mult ne-am pus încrederea într-o schimbare prin pretinsele bune intenții ale liderilor. Care s-a dovedit că nu au existat și că nu există decât, eventual, într-o măsură cu totul insuficientă. Constatăm acum că s-a pierdut prea mult timp, că s-au ratat etape importante. Ceea ce înseamnă, ca să folosesc un cuvânt al Apostolului Pavel, că „este chiar timpul să ne trezim din somn” (Rom 13,11). 

V.P.: De ce în sânul poporului nostru nu se reușește transferul zestrei identitare și religioase așa cum reușeau să-l facă de exemplu iudeii, indiferent de mediul și cultura în mijlocul cărora creșteau? Românii sunt mai degrabă rușinați de valorile lor perene și mai dispuși să îmbrățișeze orice tendințe „progresiste”? Ca tată a 13 copii, ce ne puteți spune despre educarea tinerelor generații? Cum se pot transmite valorile creștine de la părinți/bunici la copii/nepoți, nealterate? Cum poate familia/Biserica să influențeze copilul mai mult decât societatea?

Pr. V. M.: Da, într-adevăr, totul pornește de la educație. De aceea se și urmărește monopolizarea ei în numele „progresului” mincinos și al falsului modernism. Educație facem prin tot ceea ce suntem ca bunici sau părinți, prin toată viața noastră, prin toate atitudinile noastre. Ceea ce nu înseamnă lipsa unei educații structurate, în  familie, în biserică și școală, în societate, ci dimpotrivă. Totul, desigur, pornește de la familie, de la mamă și de la tată, de la ansamblul vieții familiale. Educația, adică transmiterea valorilor autentice și antrenarea și sporirea întru ele, a fiecăruia în parte și a tuturor împreună, cere voință și efort statornic. Fără antrenarea voinței, fără o asceză a respingerii răului, a delimitării hotărâte și statornice de tot ceea ce este rău și păcat și fără voința de a spori în bine, până la ținta desăvârșirii, nu putem vorbi de educație în sens propriu.
 
„Nu vă temeți!” 
 

V.P.: Ce le transmiteți părinților care se tem pentru viitorul copiilor lor, în această lume atât de nesigură? De asemenea, ce cuvânt le puteți adresa tinerilor care se tem să se căsătorească și să aibă mai mulți copii, gândindu-se că nu vor avea cu ce să-i crească sau că nu le vor putea oferi tot confortul material de care au nevoie?

Pr. V. M.: Nu le pot spune decât acest cuvânt al Biruitorului Hristos: „Nu vă temeți!”. Este un cuvânt repetat în forme variate în paginile Evangheliei. Să nu ne temem! Răul nu are nici o șansă. El este sigur biruit oriunde se confruntă cu binele. Da, este mult rău în viața celor mai multe familii, din cauza unor mari păcate pe care unii au ajuns să le socotească drept parte integrantă a vieții lor și a vieții societății în care trăim. Dacă însă vrem binele, dacă alegem binele, nu are de ce să ne fie teamă. Este bine ca tinerii să vrea să se căsătorească, să vrea să-și întemeieze familii. S-o facă însă având Duhul lui Hristos, lumina Lui, viața Lui.

V.P.: Pornind de la titlul celei mai recente cărți pe care ați publicat-o, „Hristos, contemporanul nostru”, apărută în 2019 la Editura Agnos (în care se regăsesc idei despre educație, părinți și copii în Hristos și în Biserică), explicați-ne ce trebuie să facem pentru a ajunge să Îl simțim pe Hristos ca pe un contemporan al nostru.

Pr. V. M.: Trăind în Hristos, vom descoperi cât de prezent este El, cu adevărat, în viața noastră, în ce măsură negrăită Își împlinește Hristos Cel înviat și preamărit făgăduința exprimată în cuvântul: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28,20). Ca să-I simțim prezența avem o cale sigură, aceea a împlinirii poruncilor Lui. Nu a adaptării poruncilor dumnezeiești după poftele noastre păcătoase, nu a agiornării lor potrivit mentalităților ticăloșite ale falsului modernism (cum se întâmplă acum, tot mai mult, în formele rătăcite ale unui „creștinism” care nu-și justifică numele). Nu, ci este vorba de primirea cu evlavie a poruncilor, de trăirea lor concretă, prin care ajungem să înțelegem că ele sunt pentru noi, în favoarea noastră, pentru binele nostru pământesc și etern.  
 
Foto sus: Mircea Florescu / Basilica.ro