Prădădorul sexual Alfred Bulai a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că a agresat sexual studente de la cloaca SNSPA condusă de Remus Procopie
Alfred Bulai a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA. Dosarul a pornit de la o investigație jurnalistică realizată de site-ul Snoop. Alfred Bulai era acuzat că ar fi hărțuit sexual mai multe studente, iar o parte dintre agresiuni ar fi avut loc în timpul unor cursuri de practică organizate în zone rurale.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Alfred Bulai va fi judecat pentru două infracțiuni de agresiune sexuală și două de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, în legătură cu o singură victimă:
* ‘Din probatoriul administrat de procurorii de caz au rezultat următoarele situații de fapt. La data de 04.07.2022, în timp ce se aflau în camera în care era cazat inculpatul Bulai Alfred, în contextul sesiunii individuale de feedback din ultima zi a stagiului de practică efectuat în comuna Sadova, jud. Suceava, prin exercitarea de presiuni psihice, umilirea și prin impunerea unei anume conduite privind viața sa sexuală, profitând totodată de poziția de autoritate decurgând din relația cadru didactic-student, a constrâns-o moral pe persoana vătămată B. T. să suporte un act de natură sexuală prin aceea că a determinat-o să se dezbrace de tricou, în vederea obținerii satisfacției sexuale.
* În perioada 29.06.2023 – 09.07.2023, în cadrul stagiului de practică efectuat în com. Albac, jud. Alba, aflându-se singuri în camera unde era cazat, în contextul ședinței individuale de feedback, profitând de poziția de autoritate asupra persoanei vătămate B. T., decurgând din relația cadru didactic-student, a pretins din partea acesteia, în mod indirect, prin sugestii sexuale conotative, în vederea obținerii satisfacției sexuale, favoruri de natură sexuală respectiv ca persoana vătămată să se dezbrace de tricou și sutien.
* În perioada 29.06.2023 – 09.07.2023, în cadrul stagiului de practică efectuat în com. Albac, jud. Alba, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 02.07.2023, sub pretextul de a o consola respectiv că ar efectua manevre de acupunctură, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate B. T. de a își exprima voința urmare a unui atac de panică precum și profitând de poziția sa de autoritate asupra victimei în baza relației cadru didactic-student, inculpatul Bulai Alfred a comis împotriva acesteia acte de natură sexuală constând în atingeri și mângâieri de natură sexuală în zona picioarelor, a spatelui și umerilor, iar ulterior, la jumătatea stagiului de practică din com. Albac, jud. Alba, aflându-se în foișorul din curtea pensiunii unde erau cazați, a încercat să o sărute forțat pe persoana vătămată B. T. profitând de imposibilitatea acesteia de a își exprima voința precum și prin exercitarea de acte de constrângere fizică și psihologică, în sensul că a prins-o pe victimă și a tras-o aproape de acesta unde, proferând amenințări cu acte de violență, i-a strâns capul cu mâinile și l-a apropiat de fața sa’.
De asemenea, Alfred Bulai mai este acuzat că:
* În cursul lunii martie 2024, la data de 07.03.2024, profitând de poziția de autoritate asupra persoanei vătămate B. T. decurgând din relația cadru didactic-student, sub pretextul organizării festivității de absolvire și aflându-se singuri în autoturismul său marca Dacia Duster, inculpatul Bulai Alfred prin sugestii și întrebări conotative respectiv prin gesturi constând în atingeri cu tentă sexuală, a pretins din partea acesteia favoruri de natură sexuală, anume de a întreține relații sexuale;
* La data de 14.03.2024, profitând de poziția de autoritate asupra persoanei vătămate B. T. decurgând din relația cadru didactic-student, sub pretextul organizării festivității de absolvire, i-a propus se întâlnească la o terasă din București, sector 1, zona Agronomiei, unde a condus-o de la sediul SNSPA cu autoturismul personal marca Dacia Daster, iar prin sugestii și discuții conotative relative la sexualitatea victimei, respectiv prin gesturi cu tentă sexuală manifestate prin atingeri la nivelul mâinilor și picioarelor, a pretins din partea acesteia favoruri de natură sexuală anume să întreține relații sexuale;
* În cursul lunii mai 2024, profitând de poziția de autoritate asupra persoanei vătămate B.T. decurgând din relația cadru didactic-student, în contextul interacțiunilor impuse de acesta victimei în timpul pauzelor de la orele curs, prin sugestii și afirmații conotative relative la viața sexuală a victimei, respectiv prin sugerarea unei dependențe a carierei sale de persoana inculpatului, a pretins din partea acesteia favoruri de natură sexuală constând în a întreține relații sexuale’.
Pe de altă parte, procurorii au anunțat că au clasat o parte din dosar, cu privire la infracțiunea de agresiune sexuală și infracțiunea de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual săvârșite în luna iulie 2014 împotriva persoanei vătămată C. A. – M., întrucât faptele s-au prescris anterior sesizării organelor judiciare.
De asemenea, pe parcursul urmăririi penale s-a procedat la audierea persoanei vătămate B. – T. A. C., care a relatat incidente similare referitor la inculpatul Alfred Bulai, petrecute în perioada 2002 – 2003, însă și în acest caz a intervenit prescripția răspunderii penale anterior sesizării organelor judiciare.
Alfred Bulai a fost arestat preventiv pe 5 septembrie 2024. A stat în arestul Poliției doar o săptămână, după ce Tribunalul București a decis să fie plasat în arest la domiciliu. În prezent, Bulai se află sub control judiciar.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul Ioan Isaiu, mort subit la 56 de ani: ”Am fost bou că m-am vaccinat și v-am blocat pe cei care îmi erați prieteni"
Aventurierul român Cristian Lică a murit în somn într-o cameră de hotel din New York după ce și-a publicat ultima postare din Times Square. Se vaccinase ca să călătorească. Avea 50 de ani și făcea turul lumii - VIDEO
”Zidul antifoc” în România s-a prăbușit!
Adrian Onciu: Yulia Mendel: ”Vreau să le spun oamenilor cine este Zelensky cu adevărat”
VICTORIE ÎMPOTRIVA CENZURII: Proiectul de abrogare a legii Vexler și a legislației anti-românești a primit aviz favorabil în Senat. USR-iștii au sărit în aer!
Decizie scandaloasă la Timișoara: primarul Dominic Fritz din partidul extremist anticreștin USR vrea să demoleze o biserică și să dea jos icoanele din Primărie
Recomandările noastre
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIME NAȚIONALE
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
Secțiuni: Educație Justiție Armată Servicii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Alfred Bulai
Locații: București
Subiecte: abuz sexual agresiune sexuală
Organizații: SNSPA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)