Prăznuirea anuală de la Aiud a sfinților români din temnițele comuniste. INVITAȚIE

„Cu bucurie și mânați de datoria morală pe care o avem față de
martirajul sfinților români din temnițele comuniste, vă invităm să îi
cinstim după cuviință pe acești mari mărturisitori, la prăznuirea anuală
de la Aiud.”, invită Mănăstirea Paltin-Petru Vodă:
„Comemorarea de anul acesta va avea loc pe 18 martie, începând cu ora 12.00, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Aiud, mănăstire ctitorită de Părintele Justin Pârvu, împreună cu alți supraviețuitori ai temnițelor comuniste, pe Râpa Robilor, acolo unde erau aruncate trupurile deținuților, ce nu s-au lepădat de credința lor în Dumnezeu și neamul românesc.
PS Siluan Episcopul Ortodox Român al Ungariei si PS Paisie Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, vor înălța rugăciuni pentru sufletele celor uciși cu cruzime de un regim ateu, care i-a privat de orice slujbă religioasă. Dintre aceștia mulți s-au învrednicit de cununa muceniciei și se află acum în rândul cetelor mucenicilor și mărturisitorilor, pentru ale căror rugăciuni să ne învrednicească Domnul de mila Sa cea bogată.
Vă așteptăm cu drag!
Să nu uităm că an de an, în preajma prăznuirii Bunei-Vestiri, precum și a Sf. 40 de Mucenici, Părintele Justin Pârvu mergea cu mulțime de credincioși la Aiud, spre a cinsti memoria celor ce și-au vărsat sângele și viața pentru Dumnezeu și pentru România.”
Ascultați un cuvânt cu discernământ și dragoste de neam a părintelui Justin Pârvu care ne dă un bun sfat legat de cum să ne raportăm la neamul nostru, ne îndeamnă și O Chilie Athonită. Vizionare plăcută!
VIDEO:

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Israelul vrea să-L interzică pe Iisus. Cei care propovăduiesc Evanghelia ar putea fi trimiși la închisoare

Lovitura de Grație: “Niciodată nu l-am văzut pe Joe Biden atât de speriat!”

Andrei Dîrlău: China se pregătește de război. Și nu doar China. MARELE RĂZBOI GLOBAL

ȚINTA ESTE HRISTOS! Să țineți minte lucrul acesta! Dr. Oana Mihaela Secară a exprimat sinteza atacului pandemic mondial. Conferințele Medicilor pentru Libertate: Dictatura medicală vs studiile validate academic - VIDEO și PDF

Xi: “Acum au loc schimbări cum nu au mai fost în ultimii o sută de ani”
Recomandările noastre

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)