ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Liderul Partidul Libertății, de dreapta, a fost desemnat luni de președintele Austriei să formeze noul guvern. Conservatorii lui Karl Nehammer, care a demisionat, au anunțat că sunt pregătiți să negocieze cu dreapta.

Președintele austriac, Alexander Van der Bellen, i-a cerut luni liderului de dreapta, Herbert Kickl, să formeze o majoritate pentru a guverna.
 
Având în vedere "noua situație (...), l-am însărcinat" pe Kickl, al cărui partid s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative de la sfârșitul lui septembrie, cu aproape 29% dintre voturile exprimate, să poarte negocieri, anunță șeful statului austriac, ecologistul Alexander Van der Bellen. Președintele austriac a precizat că "nu i-a fost ușor să ia" această decizie.
 
Este o premieră în istoria țării după eșecul unor negocieri între conservatori, social-democrați și liberali.