Premierul Nicolae Ciucă, acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat. Ironia sorții (ei): Emilia Șercan, autoarea dezvăluirii, este ea însăși o plagiatoare dovedită

Dat în vileag de presă că și-ar fi plagiat minimum 42 de pagini din cele 138 ale tezei de doctorat pe care și-a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, premierul Nicolae Ciucă - general în rezervă - susține că acuzațiile sunt nefondate și cere analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp - aceeași universitate care i-a acordat titlul de doctor în științe militare.
„Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care am susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare”, se arată într-o precizare de presă a prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, citată de Alba24.ro.
Ironia sorții (ei) este că autoarea dezvăluirii, Emilia Șercan, fostă amploaiată a condamnatului penal Sorin OVidiu Vântu, este ea însăși o plagiatoare.
Mirel Curea de la Evenimentul Zilei, comentează sarcastic, în stilul său binecunoscut:
„Cum spuneam acum un an și ceva „m-am săturat ca orarul cârciumilor să fie stabilit de bețivi, despre „elevii tâmpiți” să-mi vorbească tați de adulte agramate, de lupta împotriva corupției să se ocupe un general SRI corupt și o procuroare analfabetă, proiectul „România Educată” să fie inițiat de un președinte incapabil să se exprime corect în limba țării pe care a fost pus să o călărească și tot așa.” Și tot așa, despre plagiate să-mi vorbească o plagiatoare.
Spuneam cele de mai sus, în legătură cu Emilia Șercan, cea care a deprins prima lecție despre plagiat odată cu plagiatul pe care ea însăși l-a comis atunci când și-a copiat teza de licență.”
Și oferă următorul articol pe temă: Emilia Șercan, un Eliot Ness al plagiatelor prins în pat cu Al Capone
Florin Pușcaș, redactorul șef de la Știri pe Surse, afirmă pe contul său personal de Facebook:
„Eu nu spun că Emilia Șercan nu face bine ce face, dar să spui: „Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat.” te face să te gândești la cel puțin două ipoteze:
1. Fie Emilia Șercan este mai pregătită decât toată Universitatea Națională de Apărare și are niște cunoștințe atât de vaste despre domeniul Științelor Militare încât numai lecturând o lucrare identifică imediat de unde a fost copiată.
2. Fie este alimentată de oameni din sistem care, la momentul oportun, lansează astfel de lebede negre.
(Altfel, salutăm activarea filierelor din presa internațională care au servit-o la nevoie și pe Kovesi, frumoasă relatarea din Bloombeg.)”
Premierul: Acuzațiile publice nu se pot susține științific
„Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată”, se apără premierul.
El adaugă faptul că „din anul 2003, după susținere, teza mea de doctorat este publică și a putut și poate fi consultată la Biblioteca Universității Naționale de Apărare și la Biblioteca Națională.
Consider că am realizat lucrarea conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020.
În măsura în care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită sa solicite verificarea de către CNATDCU – Comisia 26 – Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică.”
O investigație de presă a scos la iveală faptul că teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat. Analiza lucrării a revelat – pe lângă copierea mot à mot – patru tehnici clasice de mascare a plagiatului folosite în teza prim-ministrului, a subliniat pe scurt jurnalista Emilia Șercan, autoarea investigației.
Pe același subiect

La Eurovision, Ucraina a primit un scuipat în ochi

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

HOLD OUT - al treilea film documentar interzis și denigrat de sistemul Marii Resetări pentru că relevă ADEVĂRUL DESPRE PLANDEMIE: MINCIUNI ȘI TRĂDĂRI. Integral, tradus în română, la ActiveNews - VIDEO

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană

PFIZER: CRIMĂ CU PREMEDITARE. Documentele desecretizate prin ordin federal dovedesc că 90% dintre mamele injectate la testele vaccinului au avortat spontan sau le-a murit pruncul la naștere. Situația e gravă și în cazul bebelușilor alăptați
Recomandările noastre

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

Provocările Ungariei în obrazul României. Președinta lui Viktor Orban, Katalin Novák, se preumblă prin Transilvania ca să-i decoreze pe teroriștii István Beke și Zoltan Szőcs prinși de DIICOT și SRI înainte de a-i ucide pe copiii aduși de Mihai Tîrnoveanu

Zoe Dantes: 227 decese! Și un război! ANUNȚ: ActiveNews PUBLICĂ VINERI 20 MAI LISTELE CU SUMELE PRIMITE DE TOATE PUBLICAȚIILE MITUITE DE STAT
Secțiuni: Educație Politic Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: Plagiat Plagiat Koveși
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)