ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un preot anonim a ajuns în colimatorul presei pandemiste după ce a fost surprins într-o înregistrare fără video că a abordat în predica rostită duminică, 21 noiembrie, la Mănăstirea Sihăstria, câteva subiecte de nedigerat pentru noua „corectitudine politică”: constrângerea la vaccinare Covid prin certificatul „verde”, păcatul avorturilor, creșterea și educarea copiilor în spiritul valorilor creștine, iar nu în duhul televiziunilor și al activiștilor educației (homo)sexuale. Mai mult, preotul a luat apărarea unui alt părinte, protosinghelul Teodosie Paraschiv de la Mănăstirea Durău, care a fost discreditat recent de presă pentru că a cutezat să vorbească despre pandemie, vaccinuri, cipuri și transhumanism. Practic, atacul mediatic care l-a țintit pe preotul de la Sihăstria nu pare a fi prilejuit de conținutul predicii sale, destul de așezate și cuminți, ci de îndrăzneala de a-i fi luat apărarea protosinghelului de la Durău.
 
„Vedeți acum ce vremuri trăim, suntem obligați să ne facem certificatul verde ca să putem să supraviețuim. Ni se impune lucrul acesta, suntem constrânși, suntem hăituiți și manipulați în fel și chip ca să ne vaccinăm. Fiecare dintre d-voastră trebuie să faceți cum vă dictează conștiința și cum fiecare își adună informațiile. Vedeți că dacă noi îndemnăm să nu se vaccineze lumea, imediat sare presa și televiziunea pe noi.
 
Și aș menționa aici, poate cu ceva timp, două-trei săptămâni în urmă, ați auzit de un părinte Teodosie de la Mănăstirea Durău. Poate mulți dintre d-voastră nu știți, dar aș vrea să precizez câteva lucruri, pentru că veni vorba: acest pătinte Teodosie este călugăr al Mănăstirii Sihăstria, este călugărit aici la Mănăstirea Sihăstria în anul 1999. Am participat la călugărirea lui, este un călugăr, un preot extrem de bine pregătit, este o enciclopedie omul acesta, și a fost târât într-un scandal din acesta, a fost pe la o televiziune din acestea făcut cu ou și cu oțet, cum s-ar zice, pentru că părintele acesta Teodosie, care este un om foarte bine pregătit, întrucât a fost și director al Radio Trinitas timp de 4-5 ani, aproape 10 ani a fost director al fabricii de cherestea a Mitropoliei Moldovei, om cu Teologia terminată la Sibiu în anul 1989, un om foarte bine pregătit, un călugăr care a publicat cred că mai mult de 10 cărți traduse din engleză, unele sunt compilații din mai mulți sfinți părinți.
 
Și părintele Teodosie, când a început această pandemie, s-a pus și a tradus din diferite site-uri diferite cărți din engleză, a adunat mai multe materiale și a făcut o broșură pentru ca să explice oamenilor și din punct de vedere istoric și teologic ceea ce se întâmplă astăzi. Și faptul acesta a deranjat mult, mai ales multe dintre predicile lui. Și i-au fost scoase din contextul predicii lui câteva afirmații, ceea ce a stârnit o întreagă avalanșă de insulte. Și acum este izgonit, hăituit și este nevoie să tacă pentru că a îndrăznit să se pună împotriva acestui sistem, cum, de altfel, toți medicii, toți oamenii de știință care nu sunt de acord și care vin cu mărturii și cu argumente științifice imbatabile împotriva a ceea ce se afirmă pe toate canalele de televiziune și media, iată, toți acești oameni de știință și medici sunt ostracizați, puși la punct și reduși la tăcere. 

De aceea, iubiți credincioși, trăim vremuri grele, trăim vremuri în care fiecare dintre noi suntem bulversați, mai mult sau mai puțin. Pentru că, să știți – și văd lucrul acesta în practica de zi cu zi, când spovedesc, când stau de vorbă cu oamenii – oamenii care stau toată ziua la televizor și care sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă pe scena politică și în mass media aceasta, nu poți să stai de vorbă cu dânșii, nu poți să porți o discuție pentru că li s-au inoculat niște idei pe care nu ai cum să le scoți din capul lor.
 
Citiți mai mult, stați la TV mai puțin! 
 
Și, de aceea, trebuie să vă uitați mai puțin la televizor, citiți mai mult. Sunt o grămadă de cărți, și duhovnicești, și de literatură universală. Citiți mai mult, iubiți credincioși! Nu mai stați cu ochii în televizor, că aceasta vă îmbolnăvește, aceasta vă aduce disperare și deznădejde și descurajare!
 
Hristos nu părăsește lumea, Hristos ne iubește!
 
De aceea, mesajul acesta al Evangheliei trebuie să-l avem în inima noastră și să fie ca un principiu de viață. Vedeți că oamenii se urăsc astăzi, nu se mai suportă unii pe alții, se îndepărtează, se spionează, le e frică unul de altul. 

Frica, fereala, distanțarea - lucrare demonică

Acesta este o lucrare demonică, iubiți credincioși, a te feri, să-ți fie frică de fratele tău, de aproapele tău, de colegul tău de muncă. Au fost boli și de-a lungul istoriei. Aceasta, aș putea spune, în comparație cu alte epidemii, cu alte boli, că este aproape nimica. Rata de supraviețuire la această boală este peste 99%. Or, spuneau bătrânii că înainte, când erau boli, era tifos, mergea căruța prin sate pe fiecare stradă și culegea în fiecare zi câte 10-15 morți și-i înmormântau în gropi comune pentru că nu era timp să se sape groapă pentru fiecare. Se spune că doar cei bogați erau înmormântați în groapa lor.
 
Antidotul? Rugăciunea, postul, citirea cărților sfinte și urmarea modelului sfinților 
 
De aceea, soluția, iubiți credincioși - pentru că, dacă am spus toate lucrurile acestea trebuie să vă sugerăm și o soluție - este rugăciunea, este postul, este citirea. Într-un cuvânt, să imităm pe Maica Domnului. Și trebuie să ne rugăm atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru, dar mai ales pentru cei care conduc destinele acestei țări. Degeaba ne plângem, degeaba facem mitinguri, degeaba ne răzvrătim împotriva a tot, dacă nu facem puțină rugăciune și pentru ei, că au nevoie”, a îndemnat preotul în predica sa, comparându-i pe parlamentari și guvernanți cu bogatul căruia i-a rodit țarina, pomenit în Evanghelia duminicii a XXVI-a după Rusalii.
 
Câte o catismă din Psaltire pe zi pentru fiecare deputat și senator
 
„De aceea, vă îndemnăm și vă propunem, acelora dintre d-voastră care doriți, putem să facem câte un grup de rugăciune. Să ne adunăm câte 20 de persoane, să citim zilnic câte o catismă la Psaltire și să-i pomenim pe acești care ne conduc: senatori, deputați, fiecare persoană care citește, dacă sunt câte 20 de persoane, în fiecare zi să citească câte o catismă, și dacă sunt 20 de persoane, iată că este o Psaltire la zi. Și, pomenindu-i, avem nădejde că Dumnezeu va revărsa harul peste dânșii, le va da putere, le va da înțelepciune. Și nici noi nu vom fi să rămânem doar cu cârtirea, doar cu judecata, ci facem și noi ceva pentru binele acestei țări”, a propus părintele. 
 
O luptă cumplită, dirijată împotriva copiilor și a familiei

„Este o luptă cumplită împotriva copiilor și împotriva familiei. Este o luptă dirijată în primul rând să nu se mai nască copii, iar dacă se nasc, prin diferite vaccinuri care sunt aduse acuma cu precădere din străinătate, mulți copii se îmbolnăvesc – și aș vrea să fiu bine înțeles lucrul aici, nu că aș fi împotriva unor vaccinuri sau împotriva științei, cum adeseori suntem catalogați noi preoții și în general biserica, dar îmi spunea o asistentă care este și ea aproape de pensie: Părinte, lucrez dinainte de revoluție în sistemul acesta medical și după revoluție, când vaccinam copiii cu vaccinurile care erau în schemă atuncea(...) care erau toate produse în România, copiilor li se înroșea puțin mâna și după câteva zile erau bine, dar astăzi, când toate vaccinurile vin din străinătate, când noi nu mai producem nimic, când noi luăm totul din afară, adeseori copiii au reacții adverse, li se face infecție, nu tuturor, dar multora dintre dânșii”, a mai povestit preotul.

Îndemn la o educație bazată pe valorile creștine, nu pe educație sexuală și „cultura” mass-media 

„Cei dintre dumneavoastră care aveți copii trebuie să știți că aceasta este calea care-l pregătește pe un om pentru viață: biserica, rugăciunea, postul, studiul duhovnicesc … sunt acele virtuți, acele fapte bune care pregătesc un copil pentru viață. Poate unii dintre dumneavoastră îmi veți spune: «Da, părinte, dar astăzi sunt alte vremuri, Biserica a rămas în Evul Mediu, așa cum se spune, cum auziți adeseori la televizor, prin ziare, pe internet, peste tot. Biserica este înapoiată, noi astăzi avem școli, avem programe europene, avem educație sexuală, ce spune biserica? Așa ne pregătim noi copiii pentru viață!» 

Și iată, iubiți credincioși, urmările educației actuale, contemporane: îmi spunea un profesor de matematică care este aproape în pragul pensiei: «Părinte, îmi pare rău să o spun, dar școala de astăzi este aproape că inexistentă și aproape că face mai mult rău decât bine». Înainte, poate copiii nu aveau atât de multă școală, făceau trei-patru clase, abia învățau să citească, sau unii puteau să meargă și mai departe dacă își doreau și dacă familia avea posibilități. Și s-au ridicat genii, s-au ridicat sfinți. Uitați-vă la părintele Paisie Olaru, patru clase, și câtă lume a odihnit sufletește acest părinte! Câți intelectuali, câți academicieni de la București veneau la chilia lui de sub stâncă ca să-și găsească odihnă sufletului! Părintele Cleopa nu știu dacă avea șapte clase. Și iată ce a lăsat Bisericii!”, mai spune preotul în predica sa din prima duminică din Postul Crăciunului, citată de Știri de Neamț și preluată cu o falcă-n cer și cu una în pământ de (ne)Adevărul.ro. Puteți urmări integral predica acestuia în materialul postat de Mănăstirea Sihăstria pe YouTube, între minutele 2:15:40 și 2:48:44. VIDEO: