Preot din raionul Ialoveni, trecut cu întreaga parohie în subordinea Mitropoliei Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române. Gestul a stârnit reacții dure din partea Mitropoliei Chișinăului, subordonate Patriarhiei Moscovei

Preotul Grigore Mereacre, paroh al Bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din satul Gangura, raion Ialoveni și administrator al Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” (aflate în construcție) din satul Costești, raion Ialoveni, a trecut recent în subordinea Mitropoliei Basarabiei, structura locală a Bisericii Ortodoxe Române, în urma exprimării dorinței credincioșilor, care au adunat peste o mie de semnături de susținere. Ca reacție, Mitropolia Chișinăului, structura locală a Bisericii Ortodoxe Ruse, de care aparținea inițial preotul, a emis un decret prin care îl acuză de neascultare față de superiori și de încălcarea jurământului depus la hirotonie, din care pricină îi sunt retrase distincțiile bisericești și este oprit de la oficierea slujbelor. Lucru care poate fi valabil pentru slujitorii mitropoliei moldo-ruse, însă preotul respectiv a fost primit în rândul clerului român și poate sluji mai departe, legal, în cadrul Mitropoliei Basarabiei.
Actul de înfiere a Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Costești, Ialoveni, de către mitropolia ortodoxă română a fost semnat chiar pe 1 Decembrie, ziua națională a României, fiind consfințit și ca această biserică parohială să devină una mănăstirească. O săptămână mai târziu, pe 8 decembrie, structura moldo-rusă numită Mitropolia Chișinăului și a „Întregii Moldove” emitea un decret prin care îl învinuia pe pr. Grigore Mereacre de insubordonare ierarhică și de sperjur, retrăgându-i distincțiile și oprindu-l de la slujire „până la aducerea pocăinței depline în fața ierarhului, în mod public”, conform unui comunicat de presă al instituției.
În replică, preotul a arătat că decizia de a trece parohia în subordinea Mitropoliei Basarabiei din cadrul Patriarhiei Româme a fost luată în asentimentul celor peste o mie de semnături adunate de credincioși, care și-au manifestat această dorință. Parohul a declarat pentru Timpul.md că enoriașii au adunat semnăturile pe baza cărora a fost legalizată trecerea Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” în subordinea mitropoliei ortodoxe române. Profesorii de la liceul din Costești i-au luat apărarea preotului, afirmând că acest proces este unul democratic și dorit de comunitate: „enoriașii au dreptul să treacă la altă Mitropolie și nimeni nu poate să le facă nimic”, însă în mod oficial „presiunea a căzut pe umerii părintelui Grigore”, care are de îndurat consecințele faptului că s-a solidarizat cu poporul pe care îl păstorește, e de părere profesoara de istorie Galina Salinschi.
Dăscălița a declarat apoi Ziarului de Gardă că „noi ne bazăm pe actul parohial emis de Patriarhia Română emis în anul 1992. Acolo este scris negru pe alb că preoții care trec la Patriarhia Română rămân preoți canonici și își păstrează toate distincțiile, iar enoriașii care trec la Mitropolia Basarabiei rămân credincioși binecuvântați. În acest sens, ordinul emis de Mitropolia Moldovei nu are nici valoare juridică și nici valoare canonică. Aceste lucruri au fost explicate enoriașilor în biserică”.
Și alți localnici au avut cuvinte de laudă la adresa preotului, subliniind că el este cel care a zidit biserica din satul Costești și, deci, este îndreptățit să slujească acolo în continuare.
Nu de aceeași părere este Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, vicar mitropolitan al bisericii moldo-ruse, care a răspuns reporterilor ZDG.md că preotul „Grigore Mereacre a săvârșit o încălcare. Acesta a aderat la o altă structură fără avizul nostru. Fiecare preot depune un jurământ că nu va adera la vreo altă structură canonică fără consimțământul nostru. Cu regret, constatăm că s-a încălcat acest jurământ. (...) Din acest motiv, a fost luată decizia de a-l opri în a oficia slujbe”.
Cu toate acestea, Mitropolia Chișinăului și a „Întregii Moldove”, subordonată Moscovei, nu a reacționat la fel de dur atunci când parohii ale Mitropoliei Basarabiei au trecut în subordinea ei, chiar și fără semnături suficiente din partea enoriașilor și cu formalități sumare, ce indică o posibilă comandă politică.
„La data de 1.10.2020, în cadrul unor proceduri judiciare a fost prezentat un extras potrivit căruia Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Mitropoliei Basarabiei din s. Dereneu, rn. Călărași a fost înregistrată în subordinea canonică a Mitropoliei Moldovei sub o nouă denumire însă cu același cod de identificare și având un alt preot paroh din cadrul Mitropoliei Moldovei. Agenția Servicii Publice a înregistrat modificările în lipsa unui proces verbal semnat de către membrii parohiei care erau unicii în drept să decidă soarta comunității. Agenția a admis spre înregistrare un proces verbal semnat de către persoane care în general nu sunt membri ai Parohiei, astfel a fost acceptat înregistrarea unei noi liste cu noi membri ai comunității.
Funcționarii responsabili de înregistrarea cultelor religioase și părților sale componente din cadrul Agenției Servicii Publice au admis înregistrarea unui nou statut in baza căruia a fost posibila trecerea parohiei in subordinea canonica a Mitropoliei Moldovei (Patriarhia Rusă) deși nu a existat nici un acord din partea membrilor consemnați ai comunității.
La rândul său, Mitropolia Moldovei cunoscând cu certitudine că solicitarea pentru aderarea la acest cult religios a parvenit din numele unui grup de persoane care nu au nici o legătură cu Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Mitropoliei Basarabiei din s. Dereneu, rn. Călărași a eliberat consimțământul pentru operarea unor modificări care erau ilegale.
Prin urmare, Agenția Servicii Publice în cârdășie Mitropolia Moldovei și agenți ai acesteia, au elaborat acte ilegale și au admis înregistrarea abuzivă a modificărilor ce a permis trecerea Parohiei din subordinea canonică a Mitropoliei Basarabiei în subordinea Mitropoliei Moldovei.
Preotul paroh și membri ai parohiei au anunțat funcționarii din cadrul Agenției despre erorile admise și înregistrarea abuzivă a modificărilor contrar tuturor procedurilor, care inițial au acceptat să înregistreze actele de reactivare a Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Mitropoliei Basarabiei din s. Dereneu. La doar câteva zile de la depunerea cererii de către Comunitatea din cadrul Mitropoliei Basarabiei, am constatat că funcționari din cadrul Agenției au transmis această informație către Mitropolia Moldovei care a întreprins acțiuni de blocare a procesului de revenire la statutul anterior.
Prin urmare, există o confirmare că angajați din cadrul Agenției Servicii Publice favorizează abuziv Mitropolia Moldovei în detrimentul altor culte religioase, în cazul nostru Mitropolia Basarabiei.
Mitropolia Basarabiei își arată îngrijorarea față de procedurile netransparente, ilegale și favoritismul Agenției Servicii Publice față de Mitropolia Moldovei. Solicităm factorilor de decizie din cadrul Agenției examinarea publică a acestei situații. Considerăm că persoanele care ilegal au admis înlocuirea listei de membri urmează a fi trași la răspundere penală pentru abuz în serviciu”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Basarabiei, subordonate Bisericii Ortodoxe Române, datat 28 octombrie 2020.
Deocamdată, mitropolia românească nu a comentat în nici un fel situația preotului Grigore Mereacre din satul Costești, raionul Ialoveni, însă a semnat pe 1 Decembrie primirea acestuia și a bisericii zidite de el sub ascultarea Patriarhiei Române.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Galina Salinschi Grigore Mereacre Ioan Moșneguțu
Locații: raion Ialoveni, Republica Moldova
Subiecte: reactivarea Mitropoliei Basarabiei
Organizații: Agenția Servicii Publice din R. Moldova Liceul Teoretic Costești, Ialoveni Mitropolia Basarabiei Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, Patriarhia Rusă Parohia Ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi” din Costești, Ialoveni Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)