Preotul Mihai Dobrescu din Azuga a murit la 65 de ani. Mesajul Patriarhului

Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în ziua de marți, 4 aprilie 2023, a Părintelui Mihai Dobrescu, fost preot paroh la Parohia Sfânta Treime – Azuga, Protoieria Câmpina, din anul 2009 până în prezent.
Părintele Mihai Dobrescu s-a născut la data de 11 mai 1958, în localitatea Azuga, în familia Preotului Valeriu Ion și a prezbiterei Cornelia.
În urma absolvirii ciclurilor primar și gimnazial la Școala Generală din Azuga, pe care le-a urmat între anii 1966-1974, tânărul Mihai Dobrescu, ascultând chemarea slujirii lui Dumnezeu ca preot, s-a înscris, în anul 1974, la Seminarul Teologic Ortodox din București, pe care l-a absolvit cinci ani mai târziu, în anul 1979. Ulterior, și-a continuat studiile în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, ale cărei cursuri le-a frecventat în perioada anilor 1979-1983, la finalul cărora a obținut titlul de licențiat în Teologie.
Un an mai târziu, în 1984, tânărul teolog Mihai Dobrescu s-a căsătorit cu domnișoara Sofia Udroiu, de profesie asistent medical, Dumnezeu binecuvântând această familie cu doi fii, Filip și Andrei, ambii având profesia de ingineri.
Părintele Mihai Dobrescu a început slujirea la Sfântul Altar în calitate de diacon, la scurtă vreme după căsătorie, în luna decembrie a anului 1984, la Catedrala Sfântul Spiridon – Nou din București, urmând ca în cursul aceleiași luni să primească și hirotonia întru preot, pe seama Parohiei Sfântul Haralambie din municipiul Giurgiu, hirotonia fiind săvârșită de Preasfințitului Părinte Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor în acea vreme. Vreme de trei ani și jumătate, Părintele Mihai Dobrescu a slujit cu multă râvnă la această parohie, în calitate de preot coslujitor.
Începând cu data de 1 aprilie 1988, și-a continuat activitatea la Parohia Sfânta Treime din Azuga, unde a slujit alături de tatăl său până în anul 2010, când acesta s-a pensionat. Din luna decembrie a anului 2009, Părintele Mihai a preluat oficiul de paroh și, din această responsabilitate, a demarat și coordonat numeroase lucrări administrativ-gospodărești. Dintre cele mai notabile, amintim construirea capelei mortuare și a așezământului social din curtea bisericii parohiale. În anul 2004, alături de tatăl său, Părintele Mihai Dobrescu a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică din cartierul Satul Nou din Azuga, în jurul căreia s-a format Parohia Azuga II, în anul 2011. De asemenea, Părintele Mihai s-a ocupat și de reorganizarea curții bisericii și de reabilitarea casei parohiale.
A fost un preot care și-a îndeplinit misiunea cu multă conștiinciozitate, fiind foarte apreciat de enoriașii parohiei și s-a arătat un bun chivernisitor al bunurilor Bisericii. În raport cu ceilalți clerici slujitori din protoierie a avut mereu o atitudine colegială, bazată pe respect și dragoste frățească.
În aceste momente deosebit de grele pentru familia sa și pentru toți cei care l-au cunoscut, ne rugăm Preasfintei Treimi să așeze sufletul Părintelui Mihai Dobrescu împreună cu drepții în Împărăția cerurilor, având nădejdea că și în ceruri se va ruga pentru familia sa și pentru credincioșii pe care i-a îndrumat pe calea mântuirii.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la slujba de înmormântare a Părintelui Mihai Dobrescu, preot paroh la Parohia Sfânta Treime - Azuga, Protoieria Câmpina, oficiată joi, 6 aprilie 2023, la biserica Sfânta Treime - Azuga, Protoieria Câmpina.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Dobrescu Patriarhul Daniel
Locații: România
Subiecte: decesul unei personalități
Organizații: Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)