Deși Curtea Constituțională a României a amânat pentru septembrie analizarea proiectului de lege anticonstituțional inițiat de Silviu Vexler și contestat deja de AUR, POT și SOS - după cum am anunțat în articolul „Nicușoare, Nicușoare, de ce Mă prigonești” - , aflăm azi că și președintele României, Nicușor Dan, a sesizat la rândul lui CCR în privința controversatei legi promovate de deputatul evreilor.

InPolitics anunță că „Nicușor Dan blochează legea anti-legionari” a lui Silviu Vexler, privind „interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de război”.

Cu toate acestea, cine i-a scris textul sesizării semnate ca primarul de Nicușor Dan a comis o împietate periculoasă, chiar ticăloasă, afirmând, într-un text „prezidențial”, care poartă așadar antetul Președinției României, că „De exemplu, publicistica lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, inclusiv antisemite. Chiar și poezia lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, de exemplu Scrisoarea a III-a.”

Publicistica lui Eminescu - pe care o puteți regăsi integral la Mihai-Eminescu.ro - nu conține „idei și concepții antisemite” ci doar reflecții, constatări jurnalistice și schimburi de idei pe marginea unor fapte și date.

Nicăieri în publicistica lui Eminescu nu se găsesc formulări care ar putea fi considerate antisemite în sensul de „ură contra evreilor”, înțelesul acestui termen ultra-uzitat, abuziv, în zilele noastre.

De asemenea, o ticăloșie de-a dreptul scabroasă, care poate justifica o viitoare cenzurare brutală a lui Eminescu din manuale, este să scrii că „de exemplu Scrisoarea a III-a” conține „idei și concepții xenofobe”. Un fals ordinar!

Iarăși, în perla Poetului Național al României și a poeziei istorice românești din toate timpurile, nu există absolut nimic care să justifice pluralul fantasmagorig de „idei și concepții xenofobe” în înțelesul actual, complet denaturat, al acestui cuvânt, respectiv acela de „ură față de străini”.

Inserarea acestei idioțenii macabre într-un document oficial al statului român, recte al Președinției României, este nu numai o insultă incalificabilă la adresa creației eminesciene ci o mizerie mai mare chiar decât promulgarea legii „anti-legionarism”.

Ni se arată din nou că, de fapt, nu Corneliu Codreanu sau Mihai Antonescu și textele lor, citite de o minoritate a românilor, sunt țintele, ci însuși Eminescu! Cu întreaga sa creație, publicistică, la care se adaugă acum și afrontul grobian la adresa poeziei sale!

Să-ți fie rușine, Nicușor Dan!

Una peste alta, când tradătorii de neam conduc țara ne putem aștepta la orice. Între care, inclusiv, la tăcerea mormântală a Academiei Române.

Redăm sesizarea transcrisă de InPolitics: 

„Prima modificare importantă pe care o aduce Legea analizată este aceea că extinde sfera organizațiilor interzise la cele cu caracter legionar, pe lîngă organizațiile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, care erau interzise deja în mod expres prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002 (art. I pct. 5 din Lege). Inițierea, constituirea, aderarea, sprijinirea unei asemenea organizații cu caracter legionar constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, o pedeapsă relativ severă în sistemul sancționator penal aflat în vigoare în România.

Spre deosebire de celelalte organizații interzise (rasiste și xenofobe), care pot fi definite prin raportare la anumite criterii relativ obiective, respectiv discriminarea unor persoane sau unor grupuri de persoane în funcție de rasă sau naționalitate, noțiunea de legionar nu este definită nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002. În schimb, actul normativ citat definește numai noțiunea de Mișcare Legionară – art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 31/2002, cu modificări minore în Lege[1], însă nu lămurește care este raportul dintre adjectivul legionar (privitor la organizații) și sintagma pe care o analizăm aici.

De asemenea, noțiunea nu poate fi înțeleasă nici prin raportare la semnificația curentă a acesteia din limba română, interpretare la care ne obligă expres prevederile art. 36 alin. (4) teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[2]. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ediția din 2009, adjectivul legionar înseamnă referitor la legionari, iar substantivul legionar este definit ca fiind un membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier, conform celui de-al doilea sens menționat în dicționar[3].

Rezultă de aici că o organizație cu caracter legionar ar fi o organizație privitoare la mișcarea social-politică de extrema dreaptă reprezentată de partidul Garda de Fier. O asemenea definiție este inexactă, deoarece nu se înțelege conexiunea pe care legiuitorul intenționează să o realizeze între o organizație (partid sau mișcare politică, asociație sau fundație, societate comercială, alte asemenea persoane juridice) și asocierea ei cu Garda de Fier. Cu alte cuvinte, este neclar dacă acest caracter legionar are în vedere denumirea organizației, scopurile și obiectivele statutare ale acesteia, concepțiile membrilor săi sau acțiunile concrete pe care organizația le întreprinde în activitatea sa curentă.

Aceeași confuzie semantică există și în legătură cu noțiunea de materiale legionare, a căror distribuire și punere la dispoziția publicului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi – art. I pct. 6 din Lege. Vom reveni asupra acestui aspect.

Nu în ultimul rînd, merită observat că problemele evidențiate anterior au fost semnalate și de Consiliul Legislativ, la pct. 8 din Avizul referitor la propunerea legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură (în continuare, Avizul Consiliului Legislativ)[4].

Prin urmare, prevederile art. I pct. 5 și 6 din Lege nesocotesc dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta lor referitoare la standardele de calitate a legii (claritate, precizie, previzibilitate), Curtea Constituțională reținînd în jurisprudența ei că obligația cetățenilor de respectare a legilor este posibilă numai în condițiile în care actul normativ îndeplinește aceste standarde constituționalitate de calitate[5], pentru ca persoana să poată înțelege comandamentul normei juridice și să-și dirijeze conduita în mod corespunzător.

Or, absența unei definiții legale exprese a noțiunii de legionar lasă loc arbitrariului în activitatea organelor judiciare (parchete și instanțe de judecată) chemate să urmărească și să judece cele două infracțiuni prevăzute în art. I pct. 5 și 6 din Lege, ceea ce poate să genereze practică neunitară și instabilitate juridică la nivelul societății. Pericolul este cu atît mai serios cu cît infracțiunile menționate sunt sancționate cu pedepse relativ severe (închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la unu la 5 ani, și interzicerea unor drepturi), ceea ce face ca lipsa de claritate a legii să determine riscuri importante față de libertatea individului și celelalte garanții procesuale asociate dreptului la un proces echitabil.

Similar, nici termenul de fascist nu beneficiază de o definiție legală, chiar dacă acesta este folosit constant în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002, ceea ce ridică aceeași problemă de neconformitate a textelor legale cu standardele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție.

Prin comparație, legislațiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene identifică mai precis sfera organizațiilor, a faptelor, a materialelor și a simbolurilor interzise.

Lipsa de claritate a noțiunii de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva conținutului

După cum am indicat anterior, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice modalitate, de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi (art. I pct. 6 din Lege), ceea ce extinde incriminarea de la art. 4 alin. (21) din O.U.G. nr. 31/2002.

Mai departe, noțiunea de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, care face parte din elementul constitutiv al infracțiunii reproduse anterior, are în vedere imagini, mesaje text, conținut audiovideo, cărți, articole, documente, materiale de propagandă, precum și alte asemenea reprezentări care transmit idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. I pct. 3 din Lege).

Este lesne de observat că definiția citată este circulară, deoarece lămurește numai sensul noțiunii de materiale, dar calificarea acestora ca fiind fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se realizează prin trimitere la idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, ceea ce nu lămurește deloc semnificația atributelor enumerate de legiuitor. Cu alte cuvinte, lipsește chiar elementul central al materialelor incriminate de art. I pct. 6 din Lege, ceea ce lasă loc arbitrariului în interpretarea și în aplicarea acestei noțiuni de către organele judiciare competente (parchetele și instanțele judecătorești).

Nu se poate susține că asemenea idei, concepții și doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe sunt cele identificate în mod expres în cuprinsul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 31/2002 (prevedere ce nu a suferit modificări ca urmare a adoptării Legii).

a) prin organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, incitarea la xenofobie, recurgerea la violență pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor democratice, naționalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerințele prevăzute la prezenta literă;

În principal, enumerarea din norma citată nu este exhaustivă, fapt ce rezultă din utilizarea conjuncției precum.

În subsidiar, nici aceste prevederi nu sunt suficient de clare, deoarece utilizează concepte relative ori imposibil de cuantificat, cum ar fi naționalismul extremist. Legiuitorul nu delimitează conceptul de naționalism de superlativul acestuia, naționalismul extremist, astfel că este dificilă delimitarea dintre idei, concepții și doctrine simplu naționaliste, care par să fie permise de legiuitor, și cele extremiste, a căror distribuire sau punere la dispoziția publicului se pedepsește cu închisoarea de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Cu alte cuvinte, frontiera ilicitului penal nu este trasată deloc de legiuitorul organic.

Într-un al doilea subsidiar, sintagma naționalism extremism din cuprinsul art. 2 lit. a) a Ordonanței este neconstituțională în raport cu art. 30 alin. (7) din Constituție, extinzînd nepermis sfera limitărilor care pot fi aduse libertății de exprimare.

Astfel, potrivit art. 30 alin. (7) din Constituție, sunt interzise exclusiv manifestările următoare: defăimarea țării și națiunii, îndemnul la un război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Cu alte cuvinte, textul constituțional enumeră expres și limitativ limitările posibile care pot fi aduse prin lege dreptului fundamental la liberă exprimare. Orice alte limitări, care nu se regăsesc printre categoriile menționate generic în cuprinsul textului constituțional, sunt contrare Legii fundamentale, constituind o ingerință nepermisă a puterii legiuitoare în sfera libertății de exprimare a gîndurilor, opiniilor și credințelor. Această concluzie s-a degajat și în jurisprudența consolidată a Curții Constituționale[9].

Contrar acestor coordonate constituționale, prevederile O.U.G. nr. 31/2002 lărgesc sfera ideilor, concepțiilor și doctrinelor a căror promovare este interzisă de lege și la cele care încurajează naționalismul extremist, deși această formulare nu este avută în vedere de textul constituțional și nu se bazează pe niciunul dintre criteriile discriminatorii pe care le enumeră legiuitorul constituant în cuprinsul art. 30 alin. (7) din Legea fundamentală.

De asemenea, enumerarea inclusă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 31/2002 are un caracter exemplificativ, lăsînd de înțeles că pot să existe mai multe idei, concepții sau doctrine a căror promovare este interzisă de lege, altele decît cele menționate explicit de legiuitor. Din nou, caracterul exemplificativ al enumerării intră în contradicție flagrantă cu natura limitată a ingerințelor permise legiuitorului în sfera libertății de exprimare, conform art. 30 alin. (7) din Legea fundamentală, ceea ce este un viciu evident de constituționalitate.

Ca atare, prevederile art. I pct. 3 din Lege suferă de aceeași lipsă de claritate, precizie și previzibilitate, ceea ce contravine standardului de calitate pe care Curtea Constituțională îl deduce din interpretarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea noastră fundamentală.

d. Lipsa de claritate a noțiunii de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva concentrației conținutului

Definiția materialelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe din art. I pct. 3 al Legii este: b^1) prin materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se intelege imagini, mesaje text, conținut audiovideo, cărți, articole, alte documente si materiale de propagandă, precum și alte asemenea reprezentări care transmit idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Prin comparație, art. 2 lit. b) din Ordonanță prevede: b) prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înțelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepțiile sau doctrinele prevăzute la lit. a).

Dacă la art. 2 lit. b) din Ordonanță este clar ca intenția legiuitorului a fost de a sancționa materiale cu conținut integral fascist, legionar, rasist sau xenofob (nu ne referim aici la ambiguitatea de la punctele b) și c) anterioare), la art. 2 lit. b^1) introdus prin Lege nu este clară concentrația de astfel de conținut pe care legiuitorul dorește să îl sancționeze.

De exemplu, publicistica lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, inclusiv antisemite. Chiar și poezia lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, de exemplu Scrisoarea a III-a.

Este absolut neclar pînă la ce nivel prezența unor idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (în plus față de ambiguitatea de la punctul anterior) face dintr-un text un material cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob în sensul Legii.

Claritatea este necesară din moment ce art. 4 alin. (2^1) sancționează penal distribuirea unor astfel de materiale: (2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

Alin. (3) nu constituie o excepție suficientă: (3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (2^1), dacă este săvîrșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.

De exemplu, transmiterea unei opere literare între doi particulari care nu sunt artiști sau cercetători, în scopul unui interes personal față de respectiva operă literară nu se încadrează în excepția prevăzută de alin. (3).

e. Lipsa de claritate a noțiunii de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva autorului materialului

Art. 4 din Ordonanță prevede:

(1) Confecționarea, vînzarea, răspîndirea, precum și deținerea în vederea răspîndirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

(2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (2^1), dacă este săvîrșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.

Întrucît Ordonanța nu prevede o definiție a materialelor rasiste și xenofobe, interpretarea alin. (2^1) trebuie făcută, în opinia noastră, prin metoda sistematică în raport cu întreg conținutul articolului 4.

Alin. (1) și (2) se referă la producerea de materiale cu scopul de a promova o doctrină fascistă, legionară, rasistă sau xenofobă – nu ne referim aici la ambiguitatea de la punctele b) și c) anterioare. Prin interpretarea sistematică, alin. (2^1) se referă la distribuirea de astfel de materiale.

Prin introducerea definiției materialelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe la art. 2 lit. b^1) și prin modificarea în consecință a art. 4 alin. (2^1), nu este clar cine sunt autorii acestor materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Nu este clar dacă orice text literar care conține idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se încadrează în definiția materialelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.î

Așa cum am arătat și la punctul anterior, claritatea este necesară din moment ce art. 4 alin. (2^1) sancționează penal distribuirea unor astfel de materiale.

f. Lipsa de claritate a sintagmei cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, din trei perspective

O altă modificare esențială este aceea că Legea analizată adaugă la sintagma persoane vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, care este utilizată de mai multe ori în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002, sintagma persoane care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. I pct. 9 și 15 din Lege). Rezultatul este acela că, după adoptarea Legii:

este incriminat cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, infracțiunea fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi – art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege;
se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor bulevarde, străzi, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice – art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege;
se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor organizații indiferent dacă aceste organizații au sau nu personalitate juridică – art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege.

Prevederile reproduse anterior, introduse prin Legea analizată, ridică serioase probleme de constituționalitate, din perspectiva lipsei acestora de claritate.

În primul rînd, Legea nu identifică autoritatea competentă să stabilească că o anumită organizație are caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, astfel încît există riscul unor soluții contradictorii pronunțate în practica administrativă și judiciară. Altfel spus, este posibil ca una și aceeași organizație să fie calificată de anumite instanțe sau organe administrative ca avînd un caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, pe cînd alte autorități judiciare sau administrative să aprecieze că organizația respectivă nu poate să fie încadrată în această categorie. Rezultă de aici un climat de insecuritate juridică, care poate conduce la pronunțarea unor hotărîri contradictorii, în care persoane care au făcut parte din organele de conducere ale aceleiași organizații să fie achitate, respectiv să fie condamnate la pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani sau la pedeapsa amenzii, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept, proclamat de art. 1 alin. (3) din Constituție.

Merită sesizat că Legea se îndepărtează chiar și de standardele impuse de reglementarea existentă. Potrivit art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 31/2002, în categoria persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, sunt cuprinse și persoanele din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărîrea unei instanțe penale internaționale. Noua reglementare nu mai impune, ca o condiție obligatorie calificării unei organizații ca avînd caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, existența unei hotărîri judecătorești definitive care să constate acest caracter, ceea ce nesocotește principiul supremației legii și competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a se pronunța asupra limitării drepturilor fundamentale.

Acest derapaj al legiuitorului este semnalat și de Consiliul Legislativ, care atrage atenția că normele incriminatoare trebuie să se aplice numai acelor organizații al căror caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob a fost deja constatat printr-o hotărîre judecătorească definitivă (pct. 10 din Avizul Consiliului Legislativ[11]).

În al doilea rînd, Legea nu enumeră nici criteriile prin raportare la care se poate stabili că o persoană anume a făcut parte din conducerea unei astfel de organizații prohibite. Mai exact, legiuitorul ar fi trebuit să lămurească cel puțin următoarele aspecte:

care sunt atribuțiile pe care persoana respectivă trebuia să le fi îndeplinit pentru a se considera că face parte din organele de conducere ale organizației, respectiv că nu a existat o simplă funcție de execuție în cadrul organizației interzise;
dacă prevederile nou introduse se referă doar la conducerea centrală a organizației interzise sau și la organele locale de conducere ale aceleiași organizații;
dacă este relevantă implicarea efectivă a persoanei în conducerea organizației sau dacă simpla împrejurare că aceasta figurează nominal printre membrii conducerii organizației este suficientă pentru aplicarea prevederilor legale nou introduse.

Această chestiune este semnalată, la rîndul ei, de Consiliul Legislativ, care accentuează necesitatea stabilirii unor criterii clare pentru determinarea apartenenței unei persoane la organele de conducere ale unei organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (pct. 10 din Avizul Consiliului Legislativ[12]).

În consecință, identificăm o nouă încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, determinată de lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a reglementării introduse prin art. I pct. 9 și 15 din Lege. De asemenea, textele analizate nesocotesc și prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece de esența statului de drept este ca numai o instanță judecătorească să se poată pronunța asupra caracterului interzis al unei organizații, nu și o autoritate a administrației publice.

În al treilea rînd, nu se lămurește semnificația pe care trebuie să o primească noțiunea de promovare publică a cultului anumitor categorii de persoane. Este evident că un astfel de cult implică o acțiune mai intensă decît simpla admirație a unei persoane, însă este total incert unde ar trebui să fie trasă linia de demarcație între admirația licită a unei persoane (chiar dacă aceasta face parte din categoriile indicate de legiuitor) și cultul infracțional al persoanei.

Cu alte cuvinte, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze un barem minim de intensitate a promovării persoanelor menționate în art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002, în raport de care să se poată stabili de către organele judiciare competente (parchete și instanțe de judecată), pe baza probelor administrate în fiecare caz, dacă o faptă concretă constituie infracțiune (de exemplu, simpla citare a unor declarații făcute de o persoană; promovarea unor idei ale persoanei, care nu au legătură cu vreo ură națională, rasială, de clasă sau religioasă; prezentarea unor aspecte considerate pozitive din activitatea persoanei, altele decît cele care au legătură cu discriminarea sau ura națională, rasială, de clasă sau religioasă).

Prin urmare, în funcție de interpretarea organelor judiciare competente, o anumită faptă poate să constituie fie infracțiunea reglementată prin art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002, fie o manifestare licită a libertății de exprimare, ceea ce creează o incertitudine nepermisă în aplicarea normelor incriminatorii, contrară prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

g. Concluzii logice si juridice

Față de toate argumentele expuse mai sus, apreciem că:

art. I pct. 2 din Lege este neconstituțional întrucît prevede interzicerea materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, dar noțiunea este neclară;
art. I pct. 3 si art. II pct. 1 din Lege sunt neconstituționale întrucît definesc materialele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, respectiv antisemite, dar noțiunea este neclară;
art. I pct. 5 din Lege este neconstituțional întrucît sintagma organizație cu caracter legionar este neclară;
art. I pct. 6, 7, 8 din Lege sunt neconstituționale întrucît se referă la materialele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, dar noțiunea este neclară;
art. I pct. 9, 14, 15 din Lege sunt neconstituționale din cele trei perspective de la punctul f.

2. Critici de constituționalitate din perspectiva dreptului la informație (art. 31 din Constituție), accesului la cultură (art. 33 din Constituție), libertății de exprimare (art. 30 din Constituție)

Am arătat la punctele 1d și 1e că prevederile Legii pot fi interpretate ca o interdicție de difuzare și de interacțiune interpersonală față de texte culturale. O asemenea interdicție încalcă dreptul la informație prevăzut de art. 31 din Constituție și accesul la cultură prevăzut de art. 33 din Constituție.

Am arătat la punctul 1f că prevederile Legii pot fi interpretate în sensul interzicerii referirii la o persoană (de exemplu, simpla citare a unor declarații făcute de o persoană; promovarea unor idei ale persoanei, care nu au legătură cu vreo ură națională, rasială, de clasă sau religioasă; prezentarea unor aspecte considerate pozitive din activitatea persoanei, altele decît cele care au legătură cu discriminarea sau ura națională, rasială, de clasă sau religioasă). O asemenea interdicție încalcă libertatea de exprimare prevăzută de art. 30 din Constituție.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului este neconstituțională.”

NOTE: 

Pentru conformitate, redăm integral mai jos și Scrisoarea III de Mihai Eminescu, o frescă completă și perfectă a zilellor noastre, însă nu „xenofobă” ci cât se poate de realistă:

Scrisoarea III

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă,
La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară
Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumusețe,
Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură
Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte,
Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte...
Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino,
Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele.

Și cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește;
Umbra lui cea uriașă orizontul îl cuprinde
Și sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari;
Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea bătrână -
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Și corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările țărmuitoare și cetăți lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaș covor,
Vede țară lângă țară și popor lângă popor -
Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac
În întinsă-mpărăție sub o umbră de copac.

Vulturii porniți la ceruri pân' la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruință se pornește îndelung
Și lovește rânduri, rânduri în frunzișul sunător,
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt
Și deasupra Romei nouă se înclină la pământ.

Se cutremură sultanul... se deșteaptă... și pe cer
Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer.
Și privește trist la casa șeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbește, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a șeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naște,
Ai căruia ani și margini numai cerul le cunoaște.

Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește,
An cu an împărăția tot mai largă se sporește,
Iară flamura cea verde se înalță an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul și sultan după sultan.
Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid...
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid...

La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băț.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea și s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu ești Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, și oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierți;
Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn și nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi,
Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândești că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câți în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ și mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruință se mișcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins.
Când văzui a lor mulțime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne'mpăcată mi-am șoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Și, purtat de biruință, să mă-mpiedec de-un moșneag?
- De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești
Nu e om de rând, el este domnul Țării Românești.
Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oști.
După vremuri mulți veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomenește, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod;
Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă -
Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ.
Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai valvârtej
Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinței biruință căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul...
Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este,
Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreții umplu câmpul și roiesc după un semn
Și în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă fața negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare,
Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste,
Căci se clatină rărite șiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca și pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgețile în valuri, care șuieră, se toarnă
Și, lovind în față,-n spate, ca și crivățul și gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți,
Printre cetele păgâne trec rupându-și large uliți;
Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri,
Și gonind biruitoare tot veneau a țării steaguri,
Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată -
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

Pe când oastea se așează, iată soarele apune,
Voind creștetele nalte ale țării să-ncunune
Cu un nimb de biruință; fulger lung încremenit
Mărginește munții negri în întregul asfințit,
Pân' ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
Și din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște și somn.
Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiță dragei sale, de la Argeș mai departe:
"De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne ești așa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiți prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că și eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul și cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Și să știi că-s sănătos,
Că, mulțămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos."

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii...
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poți să-ntâmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți,
Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseț,
Și cu voi drapându-și nula, vă citează toți nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneți în umbră sfântă, Basarabi și voi Mușatini,
Descălecători de țară, dătători de legi și datini,
Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voastră
De la munte pân' la mare și la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noștri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți
În aplauzele grele a canaliei de uliți,
Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,
Măști cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul,
De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ți stă un stâlp de cafenele,
Ce își râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget,
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,
La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toți pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă.
Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască,
Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască...
Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,
În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie,
Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri
Și aplaudă frenetic schime, cântece și jocuri...
Și apoi în sfatul țării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!
Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții,
Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,
Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații!

Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!
I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!
Și această ciumă-n lume și aceste creaturi
Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' și numele tău... țară!

La Paris, în lupanare de cinismu și de lene,
Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă,
Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept științ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,
Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați atătat arama sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!
Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!