Președintele Ucrainei a retras titlurile onorifice cântăreței Ani Lorak originară din Cernăuți

Astăzi, 22 noiembrie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care retrage distincțiile de stat atribuite unor persoane considerate trădători ai Ucrainei, printre care și cântăreața originară din Cernăuți, Ani Lorak, informează BucPress.
Conform comunicatului emis de Administrația Prezidențială, decizia face parte dintr-un pachet de măsuri adoptat de Consiliul de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei (RNBO). În baza acestui decret, 34 de persoane, inclusiv foști oficiali guvernamentali, deputați, procurori, artiști și figuri publice din Rusia, au fost definitiv private de distincțiile de stat ale Ucrainei.
Printre cei afectați se numără artiști ruși celebri, precum Nikolai Baskov, Filip Kirkorov, Aleksandr Malinin și compozitorul Igor Krutoi, dar și cântărețele Carolina Kuek (Ani Lorak) și Taisia Povali, care au pierdut titlul de „Artist Emerit al Ucrainei”.
Administrația prezidențială a precizat că, în cazul a zece dintre aceste persoane, au fost impuse sancțiuni maxime, incluzând 21 de măsuri restrictive: blocarea activelor, anularea licențelor și a autorizațiilor, precum și interzicerea completă a tranzacțiilor comerciale.
Anterior, Consiliul Municipal din Cernăuți a decis eliminarea stelei dedicate Ani Lorak de pe Aleea Celebrităților din Piața Teatrului, în semn de protest față de tăcerea acesteia privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei și față de aparițiile sale publice în Rusia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Ani Lorak Volodimir Zelenski
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Președinția Ucrainei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)