Președintele transgenderilor. Biden a semnat în prima lui seara de președinte pentru ca bărbații trans să concureze în competițiile pentru femei. Publicația catolică americană Crisis Magazine: „Pentru Joe Biden, Transexualii sunt mai egali decât alții”

În actul privind egalitatea homosexualilor și transgenderilor semnat în prima seară de după ce a ocupat scaunul lui Donald Trump din Biroul Oval, despre care ActiveNews a relatat aici, se specifică și faptul că nu se pot face discriminari pe baza de sex în ceea ce privesc competițiile atletice din licee și universități, a observat Mediafax. Ceea ce însemnă că de acum bărbații care se identifică drept femei vor putea concura în competiițle feminine ceea ce va duce la discriminarea totală a fetelor și femeilor și la crearea unor probleme de ordin psihologic în rândul sportivelor.
Când a anunțat că va face acest lucru, în luna iulie a anului trecut, profesoara de sociologie Anne Hendershott a analizat perspectivele sumbre în publicația catolică americană Crisis Magazine sub titlul: Pentru Joe Biden, Transexualii sunt mai egali decât alții.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ȘI DACĂ? Georgescu - CIA - Președinte!

Un fenomen alarmant: se rup dopurile!

S-a aflat adevărul despre Vasile Bănescu

Nicușor Dan le-a pus gând rău călugărilor pentru că nu l-au votat: I-a ordonat lui Ilie Bolojan să îi lase fără asigurări de sănătate

Robert F. Kennedy Jr, la Tucker Carlson: ”CDC a ascuns un studiu care arată o creștere de 1135% a riscului de autism după vaccinul împotriva Hepatitei B”

Mădălin Pribu: Nu te lua de persoanele peste 50 de ani
Recomandările noastre

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Secțiuni: Știri
Persoane: Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: Activism LGBT LGBT Transgenderism
Organizații: Casa Alba Marea Resetare
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)