Prima rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina s-a încheiat luni fără rezultat, iar o a doua ar putea avea loc miercuri, potrivit presei ucrainene. Rușii spun, însă, că nu sunt planificate contacte între cei doi președinți și cer Kievului depunerea arme

Runda a doua de negocieri dintre Ucraina și Rusia ar putea avea loc miercuri, 2 martie, anunță presa din Ucraina. La discuțiile de luni nu s-a ajuns la un compromis penru pace. Delegațiile Ucrainei și Rusiei au stabilit să continue negocierile în următoarele zile, anunță oficiali de la Kiev și Moscova, după încheierea primei runde de discuții.
„Am stabilit să continuăm procesul de negocieri. Până la următoarea sesiune de negocieri, conducerile delegațiilor se vor consulta cu președinții țărilor lor”, a declarat Vladimir Medinski, un consilier al președintelui rus, potrivit agenției Interfax, citate de Știri pe Surse.
La rândul său, un consilier al președintelui Ucrainei a confirmat încheierea primei runde a negocierilor și continuarea discuțiilor zilele următoare.
„Delegațiile Ucrainei și Rusiei au avut prima rundă de negocieri. Principalul obiectiv a fost discutarea despre un armistițiu și încheierea acțiunilor combatante pe teritoriul Ucrainei. Părțile au stabilit temele asupra cărora trebuie luate decizii, dar, pentru ca aceste decizii să fie implementate prin foaia de parcurs, delegațiile revin pentru consultări în capitale. Părțile au discutat despre organizarea unei noi runde de negocieri pe măsură ce sunt formulate decizii”, a declarat Mihailo Podoliac, un consilier al președintelui ucrainean, citat de CNN și Sky News.
Condiția Rusiei pentru a înceta războiul din Ucraina
Purtătorul de cuvânt al președinției Rusiei, Dmitri Peskov, anunțase însă că nu sunt încă planificate contacte între președinții Rusiei și Ucrainei, după prima rundă de discuții ruso-ucrainene, dar că Rusia consideră că președintele Ucrainei „poate da comanda (n. r.: armatei ucrainene) să depună armele și atunci nu vor fi victime”, potrivit Știri pe Surse.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)