Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)

• Tache Mache 19.03.2019 11:42

  • Arthur Suciu:
  •  
  • Metroul (povestire foarte scurtă)
  •  
  • Cine vrea să iasă din București prin partea de sud-vest, dincolo de Prelungirea Ghencea, este obligat să străbată cu mașina străzile pustii, pline de gropi și de praf ale fostului Cartier Drumul Taberei. Sunt deja 15 ani de când blocurile acestui cartier au fost părăsite de proprietari și chiriași, iar magazinele, piețele, mall-urile au fost defintiv închise și abandonate. În marginile lui, către Răzoare sau către Cartierul Militari, mai multe blocuri au fost dărâmate de dezvoltatori imobiliari, care au construit în locul lor, destul de timid și la prețuri scăzute, câteva ansambluri de case cu două etaje. În rest, cartierul este pustiu și atacat de verdeață, iar blocurile, cele mai multe cu zece etaje, au devenit rapid niște ruine bătute de ploaie. Intrarea în cartier este păzită de poliție pentru ca locuințele părăsite să nu fie ocupate de oamenii străzii. Polițiștii n-au însă mare bătaie de cap; au fost foarte rare cazurile în care vreo persoană să se fi mutat, fie și temporar, în acest loc.
  •  
  • Construit în anii 1970, Cartierul Drumul Taberei a fost pe bună dreptate unul dintre motivele de mândrie arhitecturală ale dictatorului Nicolae Ceaușescu. Condițiile de locuire, foarte bune pentru acea perioadă, ca și spațiile largi și înverzite dintre blocuri, l-au transformat rapid în preferatul burgheziei comuniste. Aici locuiau, împreună cu muncitorii de la întreprinderile APACA sau Electromagnetica, aproape toți angajații unității militare din apropiere, mulți profesori ai Politehnicii și încă destui medici. Atracția oamenilor față de acest cartier a trezit însă, la un moment dat, suspiciunea lui Ceaușescu. Fiind anti-burghez din fire, Ceaușescu n-a văzut cu ochi buni mutarea în același loc a intelectualității, așa că – atunci când a fost întocmit planul unei rețele de metrou – Drumul Taberei a fost ocolit. După Revoluție, mulți locuitori ai cartierului susțineau că, de fapt, Ceaușescu realizase tunelul subteran, dar nimeni nu putea să spună pe unde anume se săpase, dacă nu cumva acest tunel era unul secret, construit din motive de siguranță națională și pentru a fi folosit, eventual, de unitatea militară.
  •  
  • Din cauza traficului de mașini, care era tot mai aglomerat, la începutul anilor 2000 nu se mai putea intra sau ieși din cartier decât cu mare dificultate. Șoferii petreceau cel puțin trei sferturi de oră la ieșirile de la Răzoare sau de la Cora. Acest lucru a condus la scăderea treptată a prețurilor apartamentelor și ale chiriilor. Mulți locuitori au migrat către alte cartiere, mai accesibile. Construcția unei linii de metrou devenise o urgență.
  •  
  • Nu se mai cunoaște exact cine a fost inițiatorul proiectului: primăria Municipiului, primarul de sector, poate chiar Guvernul. Cert este că, la un moment dat, locuitorii din Drumul Taberei au fost informați, cu niște meșuri agățate prin cartier, că peste nici trei ani vor putea călători spre centru cu metroul. Vestea i-a bucurat foarte mult. Optimismul a pus stăpânire pe toți, la fel ca în urmă cu 40 de ani, când cartierul era nou nouț și surâdea în soare. Mall-ul Auchan făcea de doi ani o campanie de marketing, prin care urmărea să animeze locul cu servicii de fast food și divertisment și, de asemenea, să-i confere o nouă identitate. Schimbarea de spirit nu s-a produs însă decât după ce oamenii au aflat că în curând vor avea metrou și, deci, vor putea ajunge cu ușurință la Universitate. Semnele începutului lucrărilor n-au întârziat să apară. La Răzoare a fost deschis un șantier despre care toată lumea a fost îndreptățită să creadă că este locul de unde încep săpăturile. După un timp, de-a lungul Bulevardului Drumul Taberei au apărut din loc în loc niște căsuțe de plastic, dreptunghiulare. Ele trebuiau să fie, neîndoielnic, stațiile de metrou. Câteva șantiere, mai mici, au fost deschise pe același bulevard, iar oamenii erau mulțumiți că se lucrează.
  •  
  • Ca-n orice cartier, totul funcționează după modă. Într-o vreme, a existat moda contoarelor de căldură. Administrațiile au cumpărat, toate, contoare și, câțiva ani, temperatura din apartament a fost calculată cu precizie. La un moment dat însă, mai mulți proprietari s-au plâns că factura la întreținere este prea mare și a apărut un zvon că principala cauză a acestei creșteri este contorul de temperatură. În consecință, înainte de venirea iernii, asociațiile de proprietari au trecut iarăși pe paușal. A mai existat o modă a contorului de gaze, o modă a noilor contoare de apă.
  •  
  • În perioada în care începuseră lucrările la metrou, era moda expertizelor seismice. Blocurile se apropiau de perioada de expirare, iar băncile nu mai acordau credite pentru cumpărarea de locuințe aflate în clădiri cu risc seismic. Una din cauzele invocate pentru a explica fenomenul bizar care a avut loc este expertizarea seismică a blocurilor, în urma căreia locuitorii din Drumul Taberei au putut afla că locuințele lor sunt îngrijorător de expuse unui eventual cutremur. Mai mult, această temere a crescut în intensitate când un alt zvon a venit să susțină că întregul cartier se află pe o „falie tectonică”. Este totuși greu de crezut că teama de cutremur a fost cauza principală. După câteva luni de expertizare și alte câteva de dezbateri îngrijorate, viața a reintrat în matca ei. Practic, oamenii au uitat de cutremur. Citind mai multe cronici și reportaje despre ”fenomenul Drumul Taberei”, ca și unele rapoarte ale administrației, am putut să constat predilecția unanimă către explicații pozitiviste (îmbătrânirea blocurilor, riscul seismic, migrația naturală spre centru etc.), de parcă locuitorii altor cartiere, din Berceni sau din Colentina, nu s-ar fi confruntat cu exact aceleași probleme.
  •  
  • Unii au spus că motivul principal a fost amânarea la nesfârșit a lucrărilor la linia de metrou. Lucrarea începuse de peste 10 ani și încă nu se știa când va fi finalizată. După părerea mea, motivul este cu totul altul. E-adevărat că, deschiderea liniei de metrou fiind mereu amânată, nemulțumirea n-a făcut decât să crească. Totuși, oamenii erau fericiți că vor avea în curând metrou. Nu se îndoiau de asta. Motivul este deci cu totul altul, iar povestea pe care am aflat-o recent confirmă o ipoteză de-a mea.
  •  
  • La unul dintre barurile de pe Bulevardul Drumul Taberei – o magherniță pentru rockeri scăpătați – lucra pe băutură un boschetar de vreo 50 de ani. Nu era nebun, dar avea mintea scoasă din țâțâni și se băga mereu în vorbă cu clienții. I se spunea John. Într-o seară, John s-a îmbătat foarte tare, atât de tare încât a fost alungat din bar. Nu se știe ce era atunci în mintea lui sau dacă era ceva. După ce a stat întins pe asflat, pentru câteva minute, uitându-se la cer și râzând ca un nebun, s-a ridicat și s-a îndreptat agale către o căsuță de plastic, montată pentru a servi de intrare la metrou. Căsuța era închisă, dar ușa a cedat repede. În întuneric, John a alunecat și a căzut. Când s-a trezit a aprins bricheta și s-a uitat cu atenție în jur. A văzut în fața sa o gaură de câțiva metri. A înaintat și a pipăit peretele de pământ cu mâna. S-a întors și s-a uitat către ușa de la intrare. Și-a dat seama într-o clipă că gaura aceea era totul - și a spus pentru sine: ”Ăsta e metroul”. Apoi a început din nou să râdă ca un nebun.
  •  
  • Zvonul că toate căsuțele de plastic de pe bulevard sunt simplă butaforie s-a răspândit imediat. Nimeni n-a stat să verifice - informația venea să confirme, ea însăși, o credință care începuse să se înfiripe în mintea tuturor. Unii susțin că Drumul Taberei a fost părăsit în câteva luni. Adevărul este că cei mai bătrâni au rămas să trăiască mai departe în cartier. În ciuda plecărilor masive, a mai fost locuit vreo câțiva ani, până când toți bătrânii au murit. Nu mai aveau de unde să-și cumpere mâncare și medicamente, trăindu-și ultimele zile la mila unor ONG-uri. Cei mai mulți dintre cei care au plecat și-au abandondat pur și simplu apartamentul aflat în proprietate personală. Au pierdut bani, au pierdut afaceri și totuși au plecat. Se spune că niciunul n-a dorit să mai revină vreodată în locul în care a trăit, locul unei speranțe înșelate. Nimeni n-a dat vreodată vina pe stat, pe primărie sau pe firma responsabilă de lucrări. Evident, s-au făcut de-a lungul timpului mai multe investigații, dar la mijloc a fost mai degrabă destinul cu misterul său care nu poate fi descifrat. Ruina Drumului Taberei este urma, în timp, a acestui destin.

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
• Miorita 19.03.2019 22:25

  • Verestoy Attilla de Iasi.

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.