Primele declarații ale lui Olaf Scholz la București: ”Trebuie să ajutăm Republica Moldova!” VIDEO

Președintele României, Klaus Iohnanis, a avut luni, 3 aprilie, o întrevedere cu cancelarul german Olaf Scholz. În cadrul întâlnirii, Iohannis a afirmat că este necesară o prezență sporită a NATO în zona Mării Negre, transmite Știripesurse.
”Marea Neagră este acum mai mult ca oricând de importanță strategică. De aceea, susținem că este necesară o prezență sporită a NATO în Marea Neagră, ceea ce reclamă includerea problematicii Mării Negre în toate procesele relevante pentru consolidarea securității spațiului euroatlantic”, a declarat Iohannis.
Cancelarul german a transmis, de asemenea, un mesaj de susținere totală pentru Republica Moldova și apărarea în fața asaltului Rusiei.
”Împreună ne simțim obligați să ajutăm la dezvoltarea Republicii Moldova. Cred că este mult mai mult decât un simbol, cred că este și expresia unui simbol al unui parteneriat puternic între Rep Moldova și Uniunea europeană.
Au fost făcute foarte multe și cred că și în viitor trebuie să făcut acest lucru. Trebuie să ajutăm Moldova să nu mai aibă o așa mare dependență față de Rusia. ”, a spus Olaf Scholz, conform sursei citate.
În cadrul întrevederii, a fost anunțat și faptul că producătorul german de armament Rheinmetall înființează în România un centru de întreținere pentru armele folosite în Ucraina.
În altă ordine de idei, Scholz a mai declarat că Berlinul sprijină total România pentru a adera la spațiul Schengen.
„Germania sprijină România și ne dorim ca în acest an țara dumneavoastră să aibă devină membru cu drepturi depline în spațiul Schengen. România a depus eforturi foarte mari și merită pe deplin să fie membru al spațiului Schengen. ”, a spus Olaf Scholz
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Maia Sandu Olaf Scholz
Locații: București Palatul Cotroceni
Subiecte: întâlnire bilaterală
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)