Primul Episcop al Hotinului, Visarion Puiu, a fost omagiat la Bălți, la un secol de la alegerea, învestirea și înscăunarea sa

Mitropolitul Visarion Puiu, primul Episcop al Hotinului, a fost comemorat joi la Bălți printr-o conferință omagială organizată cu ocazia împlinirii unui secol de la învestirea sa, transmite Basilica.
Evenimentul face parte din manifestările culturale Zilele „Mitropolit Visarion Puiu”, desfășurate sub genericul „Visarion Puiu – Episcop al Hotinului (1923-1935). 100 de ani de la alegerea, învestirea și înscăunarea sa”.
Conferința a avut loc la Centrul de Informare al României din cadrul Bibliotecii Științifice a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și a cuprins mai multe comunicări.
Întâlnirea a fost deschisă de Episcopul Antonie care a evocat personalitatea Mitropolitului Visarion Puiu, numindu-l „model de slujire lui Dumnezeu și oamenilor”.
La eveniment a fost lansat volumul „Episcopul Visarion Puiu al Argeșului. Mărturii documentare (1921 – 1923)” și noul număr al revistei Valori Perene, editată de Asociația „Mitropolit Visarion Puiu”.
La final, Preasfințitul Părinte Antonie le-a mulțumit conferențiarilor și participanților, după care au mers la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, ctitoria Mitropolitului Visarion Puiu, unde au depus flori la bustul Mitropolitului.
Conferința a fost precedată de Sfânta Liturghie și slujba de pomenire, oficiate în biserica „Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din Bălți.
Mitropolitul Visarion Puiu
A condus Episcopia Hotinului, cu reședința la Bălți, între anii 1923 – 1935, perioadă în care a avut foarte multe împliniri administrative și liturgice.
Este ctitorul Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți. Piatra de temelie a fost sfințită în anul 1924, iar Catedrala în anul 1935. Ierarhul a dorit ca edificiu bisericesc să fie „cel dintâi semn real și trainic care să vorbească viitorului de stăpânirea, de drepturile și de unitatea poporului nostru românesc”.
La sfințirea pietrei de temelie, în calitate de oaspeți de onoare au fost: Alteța Sa Regală, Principele Carol, moștenitorul tronului, Patriarhul Damianos al Ierusalimului, Mitropolitul Primat Miron, Mitropolitul Moldovei Pimen, Arhiepiscopul Gurie, miniștri, generali și alte personalități.
În total, în orașul Bălți, Mitropolitul Visarion a construit șase biserici.
Înainte de a veni la Bălți a fost episcop de Argeș (1921-1923). Între anii 1935-1940 a fost mitropolit al Bucovinei. În perioada 16 noiembrie 1942 – 14 decembrie 1943 a fost mitropolit al Transnistriei. În anul 1944 se refugiază în Occident.
FOTO:





Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Visarion Puiu, episcop
Locații: Bălți, R. Moldova
Subiecte: numire în funcție
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)