Primul smartphone fabricat în România va fi lansat în luna noiembrie
Primul smartphone inventat și produs la Râmnicu Vâlcea va fi lansat pe piață la începutul lui noiembrie. Patru tineri pasionați de tehnologie au lucrat la acest proiect mai bine de patru ani. Acum telefoanele lor inteligente vor putea ajunge și la utilizatori, scrie tvr.ro
Cel care a avut ideea de a crea un smartphone a fost Ștefan. Tânărul a lucrat în domeniul telefoniei mobile în Italia. Dacă la început totul a pornit ca o distracție, la un moment dat s-a transformat într-o afacere în toată regula. Tinerii știu că vor avea o concurență mare pe piață, dar sunt încrezători în munca lor și spun că telefoanele lor sunt reușite.
Cu o carcasă din aluminiu și un ecran full HD, telefoanele românești făcute în Vâlcea vor fi disponibile în trei modele și vor avea prețuri între 1100 și 2000 de lei.
Vâlcenii se bucură că proiectul va crea locuri de muncă.
Tinerii au proiectat și au donat și trei proteze bionice. Iar pe viitor vor să își facă un atelier unde să asambleze drone.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ACTUALIZARE: VIOLENȚE ORGANIZATE DE PROVOCATORI ȘI REPRESALII ALE JANDARMERIEI. ZIARISTĂ AGRESATĂ - CIOBANII GAZAȚI! 24 de persoane rănite. George Simion îndeamnă la calm și avertizează asupra provocărilor. APEL NAȚIONAL
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: Râmnicu Vâlcea
Subiecte: Invenţii româneşţti Tehnologie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)