Primul spital cu heliport pe acoperiș din România

Premieră pentru România. Ţara noastră are primul spital cu heliport pe acoperiş. Este vorba despre spitalul de Urgenţă din Oradea.
Amenajarea heliportului a durat trei ani şi a costat un milion de lei, bani veniţi din donaţii, din bugetul spitalului şi de la Ministerul Sănătăţii.
Investiţia pentru platforma destinată aterizării elicopterelor SMURD se ridică la un milion de lei. Heliportul va scurta cu aproape jumătate de oră timpul până când persoanele aflate în stare gravă ajung pe masa de operaţie.
De asemenea, având în vedere că Oradea este unul din cele mai importante centre de recoltare a organelor pentru transplant din România, existenţa heliportului va scurta drumul acestor organe către oamenii a căror viaţă depinde de ele.
"Având în vedere importanţa donării de organe şi a centrului regional Oradea, heliportul este realmente fantastic de important, va scurta timpul în care aceste organe vor ajunge în centrele universitare unde se vor transplanta", a declarat pentru Digi24, dr. Carmen Pantiş, coordonatorul programului de transplant Bihor.
Odată dat în folosinţă, heliportul ar putea fi folosit, în medie, de două ori pe zi, estimează medicii orădeni.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion
Recomandările noastre

MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)