Custodele Coroanei Române, Principesa Margareta, a susținut un discurs la Institutul Olandez de Relații Internaționale din Haga, unde a vorbit despre intrarea țării în Schengen.
 
Ea i-a criticat pe olandezi pentru blocarea accesului țării noastre în Schengen și a atras atenția UE că, preocupată excesiv de procesul de integrare a unor state, a neglijat viziunea de ansamblu a construcției și a ajuns să vadă doar jumătatea goală a paharului. „Încetați cu aerele de superioritate” le-a transmis Margareta occidentalilor.

Custodele Coroanei a mai afirmat că a respinge sentimentele est-europenilor, așa cum o fac cei din Vest, ca fiind doar „rasism și xenofobie” sau a împărți totul între „progresist” și „reacționar” este în mod clar contraproductiv.

Ea a remarcat că încă din 2011, Comisia Europeană a apreciat că România a îndeplinit toate condițiile tehnice necesare pentru aderarea la Schengen, dar că ulterior, au fost adăugate condiții. „Acum ni se spune în privat - de către oficiali dintr-o serie de țări, inclusiv, sunt tristă să spun, propria voastră țară - că există în țările occidentale considerente politice interne care îngreunează includerea României în Schengen. Pot înțelege acest argument. Dar sper că și voi puteți înțelege că presiuni interne similare revin oamenilor noștri politici din partea conaționalilor mei, care nu pot accepta că trebuie să fie într-o poziție inferioară celorlalți cetățeni europeni”.

Principesa a arătat că românii sunt acum de trei ori mai bogați decât în comunism, dar și că ar mai putea fi necesare încă trei decenii pentru a șterge pe deplin efectele dictaturii comuniste.  „Românii sunt astăzi de aproape trei ori mai bogați decât erau când s-au eliberat de comunism. Există un consens național în țara mea că nu există niciun alt loc în care România să poată fi, decât în mijlocul NATO și UE. De fapt adevărații idealiști întru Europa se află în partea de est a continentului; adevărații cinici sunt adesea în Occident."

Aceasta a mai prezizat că adăugat că România este una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Europa. „Acest fapt nu a șters însă diferențele semnificative de bogăție între jumătățile estice și vestice ale continentului. Au trecut trei decenii de la sfârșitul comunismului, dar probabil avem nevoie de alte trei decenii pentru a șterge pe deplin efectele nocive ale dictaturii comuniste”.

Custodele Coroanei Române a admis că mulți politicieni olandezi au avut dreptate când au susținut, la începutul anilor 2000, că o integrare europeană adevărată și completă va dura mult și că simplul act de aderare la Uniune va trebui să fie urmat de multe decenii de muncă grea. „Cu toate acestea, aș dori să argumentez că, în loc să fie pe jumătate gol, paharul este de fapt pe jumătate plin și că, atât România în sine, cât și Uniunea Europeană cu România în centrul său, progresează".

„De asemenea, în Estul Europei avem perspective diferite asupra vieții sociale și a obiceiurilor. Suntem mai religioși, mai patrioți și mai suspicioși în privința nivelului ridicat de imigrare. S-ar putea ca unora din Occident să nu le placă aceasta. Dar a respinge sentimentele noastre ca doar „rasism și xenofobie” sau a împărți totul între „progresist” – prin care ne referim la occidentali – și „reacționar” este în mod clar contraproductiv. De asemenea, este greșit să argumentăm că valorile noastre nu sunt valori europene; s-ar putea să nu fie la modă în unele părți ale Europei, dar sunt valori care aparțin continentului(…) Punctul-cheie pentru toate activitățile noastre este încetarea atitudinii de superioritate față de noile state membre și evitarea amenințării acestora prin clauze de condiționalitate extinse artificial. Diverse propuneri de utilizare a condiționalității politice în acordarea fondurilor din bugetul următor de șapte ani al Uniunii, în schimbul anumitor concesii politice, sunt nu numai ilegale în cadrul tratatelor UE existente, ci sunt, de asemenea, o garanție că vor diviza mai degrabă decât să unească Europa”, a mai spus Custodele Coroanei.

Principesa a mai adăugat că presiunea asupra României și procedurile de reformă puse în aplicare înainte de aderarea la UE au fost destul de serioase și susținute, iar țara noastră a întreprins un efort uriaș.