„Drama societății moderne este că susține prin dinamismele ei imagologice dezputernicirea tuturor modelelor, ba chiar răstălmăcirea lor până la a susține întoarcerea lor pe dos, ca în cazul justificării ideii de relativitate a genului și a familiei”. Aceasta este una dintre concluziile intrerviului pe care profesorul Ilie Bădescu, fost șef al Catedrei de Sociologie a Universității din București, actualmente director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, l-a acordat ziarului Monitorul de Oltenia.
 
Profesorul Bădescu vorbește despre descreșterea amenințătoare a numărului de copii la scara unui popor, fenomen pe care îl numește „iarna demografică, răsturnarea axiologică a modelelor sociale, precum și despre cele mai adânci semnificații ale Anului Centenarului.


Profesorul Ilie Bădescu spune că principalele probleme cu care se confruntă  azi societatea românească și pe care le numește chiar „amenințări grave” sunt „iarna demografică” , decapitalizarea genealogică a României, antigenia și criza maternității. 

„Analiza spectrală a problemelor care pot marca soarta unui popor ne arată, însă, altceva și anume că societatea românească se confruntă pe neștiute cu câteva amenințări grave între care: „iarna demografică” și, în strânsă legătură cu aceasta, celelalte trei primejdii și anume, decapitalizarea genealogică a României, antigenia și criza maternității. Să lămurim. Iarna demografică este descrisă de specialiști ca fiind expresia prăbușirii fertilității și deci a unei descreșteri amenințătoare a numărului de copii la scara unui popor. Există localități rurale în România în care acum 27 de ani o școală avea cam 30-40 de copii la o clasă și astăzi mai sunt 40 de copii în toată școala. Adică la toate cele 4 clase primare. A fost introdus astfel sistemul claselor mixte, astfel că într-o singură clasă sunt adunați copii de vârste care acoperă toate cele patru clase primare. În strânsă legătură cu acest fenomen al iernii demografice, societatea românească este confruntată cu o alarmantă decapitalizare genealogică, adică o prăbușire a numărului de familii reproducătoare, ceea ce echivalează cu o contracție a stocului genealogic al poporului respectiv (altfel spus, baza sa de reproducere demografică se comprimă spre praguri dezastruoase). În România, la nivelul ultimelor două recensăminte, deci între trei praguri cenzitare, numărul de familii este mai mic cu peste 500 000 de familii (o scădere între recensământul din 1990 și 2011). Am denumit acest fenomen decapitalizare genealogică a unui popor. Din nefericire, decapitalizarea genealogică atinge și popoarele Occidentului unde totuși fenomenul este estompat de valurile imigraționiste ale Estului deopotrivă creștin și musulman. Fenomenul este prea cunoscut și nu insist aici asupra lui. A treia problemă gravă este antigenia, adică folosirea anticoncepționalelor și uciderea pruncilor în pântece. În România, între 1958 și 2015, numărul avorturilor a atins cifra înspăimântătoare de 20 de milioane de prunci uciși în pântece. „Sângele lor strigă din pământ” către Dumnezeu (cum îi spune Domnul lui Cain, ucigașul de frate), dar, vai, mamele românce sunt surde la acest strigăt. Aceasta este a patra gravă problemă socială: „criza mamelor”, cum o denumea un mare duhovnic de la Mănăstire Sitaru, vrednicul de pomenire Pr. Nicolae. Unde este Rahila din vremea cruzimii lui Irod, a aceluiași tip de carnagiu contra pruncilor nevinovați, care ”strigă și plânge și refuză să se lase mângâiată fiindcă nu mai erau”, cum ne relatează Scriptura. Până când mamele românce nu vor deveni precum Rahila, nu vor plânge și suspina nemângâiate precum aceea, neamul nostru nu va putea ieși de sub blestemul risipirii sale prin alte neamuri și al robiei sub stăpâniri crude și extrem de primejdioase pentru ființa de neam a poporului nostru. Din păcate, bilanțul secular al poporului român cuprinde și aceste cifre tragice care n-au cum să nu cântărească în raport cu Urimul și Tumimul unui neam, adică pe cântarul sorților lui”.

Despre lipsa modelelor în lumea de azi: 


Modelele sociale reprezintă osatura unei societăți. Fără de ele societatea ar pieri. De aceea nu vorbim despre lipsa lor ci despre dezputernicirea lor, un fenomen curios, consecutiv, al desacralizării lumii. Modelul de tată, de exemplu, sau de mamă, există în mod firesc, adică se propagă în societate deopotrivă după legea firii și după legea darului, dar în anumite perioade, ca și cea de astăzi, puterea modelului este mult diminuată, difluentă, astfel că noi părinții sădim în copiii noștri modele stricate, dar totuși modele. Fenomenul acesta se petrece neconștient, chiar fără să voim. Să ne amintim ideea lui Traian Brăileanu, antropolog creștin care ne spune că un copil se naște a doua oară, prin naștere spirituală (după cea biologică), din egoul matern. Prin urmare responsabilitatea mamelor este uriașă, este metafizică nu pur și simplu socială. Prin mame se propagă în lume deznodământul fiilor și fiicelor dar și al ciclurilor istorice și deci al civilizațiilor. De aceea, maternitatea este una dintre cele mai grozave chestiuni între cele care filtrează destinul familiilor dar și al popoarelor și al civilizațiilor. Relația dintre mamă și copiii ei reprezintă urimul și tumimul unei familii și al unui popor, adică sorții acestora, cum ne învață Sf Scriptură. Drama societății moderne este că susține prin dinamismele ei imagologice dezputernicirea tuturor modelelor, ba chiar răstălmăcirea lor până la a susține întoarcerea lor pe dos, ca în cazul justificării ideii de relativitate a genului și a familiei. Locul în care se păstrează memoria modelelor nealterate este instituția prin care se transmit în timp și în spațiu învățăturile divine prin care fiecare dintre noi este condus cu înțelepciune și blândețe divină spre amintirea de Dumnezeu și de lucrarea Sa prin Duhul energiilor necreate și prin Fiul Său, care s-a răstingnit pentru ca omul să fie eliberat de maladia morții și să dobândească vindecarea cea mare fiindcă se va putea mântui, adică va redobândi cerul cu luminile lui.”

Centenarul Marii Uniri și ce ar putea învăța elitele politice de astăzi din acest înălțător moment

„Ar putea redescoperi un excepționalism etnogenetic în arealul răsăritean: fixarea asumpției creștine în identitatea noastră abisală ca popor european. Ca neam, noi românii ne-am născut creștini. Actul Marii Uniri este un act confirmativ al acestui fenomen miraculos. Actul marii uniri este adeverirea minunată a fenomenului etnogenezei noastre deodată ca etnie și ca neam creștin (fără de creștinări prin decrete regale, ci direct prin cuvânt apostolic), încât este un lucru depotrivă minunat și tainic să aflăm că odată cu sărbătoarea marii Uniri va fi săvârșită și sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Bucuria va fi și mai mare dacă în actul acesta se va cuprinde și canonizarea primilor sfinți ai închisorilor comuniste, adică a neomartirilor români care l-au mărturisit pe Dumnezeu în cea mai terbilă încelștare cu Stăpânii ocultei nocturne arătați lumii prin sistemul lor de la suprafață care a fost imperiul antiteist și anticreștin bolșevic, sovieto-cominternist. Fiii celor de atunci compun falanga celor care vin astăzi cu fluxul apostaziei și al tuturor potrivniciilor de astăzi. E posibil ca elitele de azi să descopere lecția mărturisitoare și martirică a celor de acum 100 de ani și de acum 50 de ani, dar lecția aceasta va fi audiată numai de cei pe care puterea credinței în Dumnezeu și în neamul românesc le va mijloci prezența în fața învățăturilor și a Învățătorului divin. Ceilalți nu vor putea răspunde prezent când vocea din ceruri va striga catalogul. Fiindcă, neîndoielnic, pe 1 Decembrie 2018 Dumnezeu va striga din ceruri catalogul fiilor săi din neamul acesta și ar fi o mare bucurie, cu adevărat națională, ca și catalogul pomenirilor noastre să se potrivească adeveritor cu pomelnicul ceresc.”

Interviul integral poate fi citit AICI.