(I)

Dincolo de profilul ei epidemiologic (așa de disputat între medicii lumii), pandemia de Covid-19 a fost și încă este marea încercare și cernere pentru lume și pentru instituțiile și comunitățile ei. Au fost cântărite instituțiile, comunitățile, nu doar persoanele. Acum știm mult mai multe despre toate, începând cu guvernările și încheind cu spitalele și bisericile. Pe fondul amenințărilor, reale sau induse de mass media, mulți dintre noi „am pierdut, precum spune PS Ambrozie, sensul propriei noastre existențe, am pierdut noblețea și buna rânduială, cinstea și dragostea, iubirea și bucuria de a face binele. Toate acestea s-au retras stânjenite din fața tăvălugului nerușinării, însă nu ne-au părăsit cu totul” (PS Ambrozie se gândește de Crăciun la medici, dar și la preoți, pentru care cere „un dram de respect” - Basilica.ro și ActiveNews) Din anumite locuri instituționale asemenea virtuți s-au retras, în altele au sporit. Cele două locuri în care noblețea și buna rânduială, cinstea și dragostea, iubirea și bucuria de a face binele au sporit sunt spitalul și biserica.Dumnezeu a îngăduit ca Biserica să-și vădească puterea de intervenție în situații de urgență, pe care i-a contestat-o cu atâta îndârjire instituția laică. Parohia și mânăstirea au organizat ajutorarea comunitară, au venit în sprijinul familiilor cu neputințe, au organizat suportul emoțional și spiritual în prag de Paști, ducând lumina speranței și pâinea pascală la toate familiile credincioșilor din România.

Acest fenomen extraordinar, forța de mobilizare a unei armate de voluntari creștini, în jurul mânăstirilor și parohiilor, pe toată suprafața României, atestă puterea acestei „instituții” în situații de urgență și face de râs trufia acelor decizii care au crezut că pot scoate biserica din societate și că se pot lipsi de rolul ei în situațiile de urgență. Un loc desconsiderat de logisticienii intervenției a fost și încă este mănăstirea. Mă voi referi doar la un exemplu, dar nu unul oarecare, cu toate că, în ciuda excepționalismului său, acel exemplu n-a spart lespedea tăcerii deliberate a unei media altfel tunătoare.

 

 

În tot anul 2020, Mănăstirea Sitaru (foto interior biserică, de la Basilica.ro), la aceasta se referă exemplul meu, a organizat propria sa strategie de ajutorare sistematică acoperind un număr mare de sate din Valahia Mică. Sub binecuvântarea preacuviosului Stareț Natanail, cuviosul pr Hrisostom cu echipa sa de voluntari, constituită din fiii duhovnicești de la această mănăstire, a derulat 50 de campanii de ajutorare și susținere a familiilor, bătrânilor și copiilor. Numai în luna decembrie au fost derulate 10 campanii astfel că n-a rămas bătrân ori copil din satele și comunele acestei zone fără de ajutor în hrană, haine, cărți și rechizite școlare ceea ce a ridicat această Mânăstire la rangul instituției cu cel mai înalt indice de reziliență pentru cei aflați în dificultate. Ceea ce nu știu DSP-urile, știu, în deplinătatea smereniei, călugărul și preotul, pentru care necazul și neajutorarea au nume și adresă, nu sunt simple statistici raportate de birourile sistemului. Trufia sistemului ar trebui să se rușineze în fața acestei lucrări smerite, anonime, fiindcă biserica știe, iată, ceea ce nu știe sistemul și anume drumul, cărarea până la casa celui necăjit, a celui bolnav, a celui bătrân și singur, a copilului care n-ar trebui adus în situația să uite să zâmbească, să-și bucure ochii nevinovați când cineva intră pe poarta casei cu daruri multe și bucurii minunate. Pr Hrisostom de la Mănăstirea Sitaru este unul dintre cei smeriți care alcătuiesc marea și binecuvântata categorie a celor pe care „mulți o ignoră, alții o hulesc și o condamnă și doar puțini îi acordă sprijinul: aceea a preoților și a călugărilor”.

Aș repeta cuvintele de înaltă și demnă sensibilitate a PS Ambrozie fiindcă se potrivesc aici așa de bine: „Nu au nevoie de laude, nici de recunoaștere lumească, ci de înțelegere și sprijin, de decență și de un dram de respect pentru efortul pe care-l depun pentru păstoriții lor. Neștiuți de nimeni, oamenii aceștia au continuat să-l împărtășească pe Hristos, să slujească lui Dumnezeu și aproapelui, fiecare după putința lui, să mângâie acolo unde nimeni nu mai putea mângâia, să înțeleagă acolo unde înțelegerea și-a atins limitele ultime, să râdă acolo unde zâmbetul a devenit amintire și să plângă pentru cei pe care nimeni nu s-a mai încumetat să-i jelească”. 

Ca să acoperi satele din Valahia Mică cu un program de campanii pe toată durata anului fără să ceri nimic în semn de recunoștiință este o minune și ea poartă numele uneia dintre Mânăstiri și a unui dintre cuvioșii de acolo, Pr Hrisostom cu echipa sa de voluntari, dimpreună cu preoții cărora li se potrivește cuvântul de prețuire smerită venit de la un episcop al bisericii jertfelnice și salvatoare.

Reacția la pandemii felurite, precum și aceasta de coronavirus, depinde desigur hotărâtor de specificul civilizațiilor. Dacă civilizațiile au vulnerabilități (nevădite în vremurile bune), ele se vor adeveri în reacțiile individuale și colective la pandemii. În actuala pandemie s-a făcut dovada handicapului spiritual al civilizației europene moderne,indus de ruptura statului de biserică, a științei de credință. Acolo unde această concepție este radicalizată alternativa preferată de sistem a fost strategia represivă, implementarea unui sistem de măsuri drastice, de prohibiții cu toate că nimic n-ar justifica așa ceva. În prim fază a situației de urgență, pe toată întinderea României, s-au văzut corpuri polițienești împărțind nu binecuvântări, ci amenzi lipsite de suflet, fiind aplicate celor pe care o amendă de 2000 până la 20 000 de lei îi condamnă la un dezastru mai mare decât pandemia. Sistemul secularist și-a demonstrat ineficacitatea și obtuzitatea la scara întregii Europe. De la Marea Nordului la Vladivostok au răsunat cuvintele lui Dumnezeu Cel răstignit tocmai de fariseii statelor laice: „fără Mine nu puteți face nimic” (In 15: 5), atestând cuvintele psalmistului, ale regelui David: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește.”(Ps, 126, 1)

La Mulți Ani!

PS: Declararea, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a anului 2020 ca Anul pastorației părinților și copiilor și comemorării filantropilor ortodocși români având ca scop identificarea și prețuirea celor care de-a lungul timpului s-au implicat în activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române, a primit confirmarea celor peste 50 de campanii filantropice derulate pe durata întregului an, în cadrul unui program inițiat la Mânăstirea Sitarul pentru parohiile dintr-o zonă cu multe nevoințe a județului Ilfov. Propunerea Sf Sinod al BOR a fost menită să conducă la sporirea manifestărilor cu caracter liturgic, duhovnicesc, cultural-educativ, social-filantropic și teologic-științific la toate nivelurile. A fost voia Bunului Dumnezeu ca anul cu cele mai bizare restricții la adresa Bisericii să fie anul cu cea mai mare acumulare de milostenie în toată Biserica Ortodoxă Română. Filantropia bisericii a biruit trufia statului laic.