Profesorul și analistul economic Nicolae Țăran, în dialog cu senatorul AUR, dr. Andrei Dîrlău, despre repatrierea aurului românesc depozitat la Londra

***

Dr. Andrei Dîrlău: Bună ziua, Domnule Profesor Nicolae Țăran. Vă mulțumim că ne acordați acest interviu pentru a putea avea o poziție, noi Alianța pentru Unirea Românilor, privind repatrierea rezervei de aur a Băncii Naționale a României de la Londra la București.

Voiam să vă întreb mai întâi dacă credeți că această repatriere este necesară, dacă eventual costurile depozitării lui la Londra sunt mai mari decât cele care ar fi implicate în depozitarea lui aici la BNR, în București. Și dacă este mai sigur să-l ținem acolo decât să-l ținem la București, dacă ținerea lui acolo ne aduce o credibilitate mai mare ca țară sau nu, atunci când ar fi vorba să luăm un credit extern. Din câte știu, domnul Mugur Isărescu nu spune nici da, nici nu, nu s-a poziționat foarte ferm din câte am impresia. Care este soluția care, din punct de vedere economic, este cea mai bună pentru România?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Vă mulțumesc pentru invitație. Aș vrea să spun pentru început că nu sunt expert în politici monetare și nici nu sunt expert contabil. Problemele sunt destul de complicate în ce privește bilanțurile băncilor, însă în ce mă privește, noi am avut o șansă imediat după ce s-a stabilizat masa monetară în România. Am scris un articol care a pus în discuție un lucru important. În România exista în acel moment așa-numita dobândă de referință, în raport cu care se calculau creditele, mai ales la nivel lunar. Deci dobânzile lunare erau calculate după o formulă care era greșită. De exemplu, un client al unei bănci credea că el plătește o dobândă de 14%, că dobânzile erau enorme, dar de fapt dobânda anuală era de 18% sau 20%.

Această confuzie a fost întreținută și de Banca Națională. Eu am protestat, am arătat că modelul de calcul e greșit, am arătat ce modele de calcul folosesc băncile occidentale, inclusiv Fondul Monetar și inclusiv toate organismele din care făcea parte Banca Națională. Ulterior, Banca Națională a fost obligată să introducă un indicator pe care și dumneavoastră cei tineri îl știți, așa numitul DAE, Dobândă Anuală Efectivă.

Sigur, acest duel pe care l-am avut cu liderii Băncii Naționale, inclusiv cu domnul Isărescu, cu care am fost coleg, că domnia a predat la Universitatea de Vest din Timișoara, și i-am spus în direct opiniile mele, și au apreciat, să spunem, seriozitatea. Eu nu am spus că băncile fură, dar am spus că nu e un calcul corect și că clienții trebuie să știe, să fie informați corect.

Aceasta e o scurtă introducere și vă mulțumesc că îmi dați prilejul să vorbesc din nou despre Banca Națională și, din păcate, nu pozitiv.

Am să fiu foarte obiectiv, ținând cont de contextul pe care l-am invocat. Îl cunosc bine și pe domnul Isărescu, cunosc toți oamenii importanți din Consiliul de Administrație, purtătorul de cuvânt, domnul Vasilescu, și așa mai departe. Banca Națională a folosit în soluționarea acestei probleme un limbaj foarte confuz și a încercat, după părerea mea, să mascheze un lucru esențial. România s-a comportat în raporturile cu Banca Centrală a Marii Britanii, celebra Bank of England, ca o națiune subalternă, o colonie.

Poate pare dur ce spun. Dar din punct de vedere tehnic îmi pot susține afirmația, repet, fără niciun fel de argument politic, foarte simplu. Dacă luăm bilanțul unei bănci centrale, fie ea BNR, fie Bank of England, în partea de activ aurul apare pe prima poziție, ca rezervă în raport cu care, în pasiv, apare numerarul în circulație. Această relație este fundamentală.

Deci, la activ avem aur, rezerva de aur a unei bănci centrale, iar în pasiv avem masa monetară creată, acoperită de acest activ. Deci nici o bancă din lume nu emite fără acoperire. Acesta este un limbaj popular.

Sigur, există emisiuni riscante, există active care sunt mai dubioase și așa mai departe.

Dar întotdeauna trebuie să avem un activ, baza cu care facem emisiuni.

Ce a făcut Banca Națională a României? A transferat din rezerva sa – care, exprimată în uncii, este de 3,33 milioane uncii, asta înseamnă aproape 104 tone aur – a transferat 60% din cele 104 tone la Banca Centrală a Marei Britanii.

Până aici, să spunem că nu știm în ce scop. Ce s-a întâmplat mai departe?

Banca Centrală a Marei Britanii a preluat această cantitate care, repet, nu este un gaj.

Căci România nu a cerut un credit. BNR-ul nu a cerut un credit de la Banca Centrală a Marei Britanii, spunând vă dau un gaj, 60 de tone de aur, și vreau un credit în valoare, nu știu, de 4 miliarde.

Nici vorbă de așa ceva. Pur și simplu am cedat un activ și l-am depozitat la Banca Centrală a Marei Britanii.

Ce a făcut Banca Centrală a Marei Britanii? A luat activul României, l-a introdus în bilanț la prima poziție și și-a mărit activele proprii, care sunt foarte mici.

Știu că o să fiți surprinși, pentru că în România aproape nimeni nu știe asta, deși informația e la vedere.

Banca Centrală a Marii Britanii are o rezervă cam de un miliard de uncii. Asta înseamnă extrem de puțin, dacă ne raportăm chiar la rezervele României.

Deci noi avem rezerve de 104 tone, Banca Centrală a Marii Britanii are rezerve de 310 tone. Deci 1 la 3. Dar Banca Centrală a Marii Britanii e colosală. E cea care a schimbat paradigma, a creat moneda de hârtie etc.

De ce Banca Centrală a Marii Britanii are atât de puțin aur? Foarte simplu. Pentru că Banca Centrală a Marii Britanii, prin tradiție, depozitează tot aurul băncilor centrale din Commonwealth-ul Britanic, din Imperiul Colonial Britanic. Și în felul acesta, de la 310 tone, Banca Centrală a Marii Britanii adună 5100 de tone.

Aș vrea să rețineți, e foarte important, sau mie așa mi se pare. Deci am un activ de 310 tone, îl măresc la 5100 și pe baza lui emit liră sterlină, cu care pot să dau pe urmă credite băncilor comerciale din România sau din America.

Dr. Andrei Dîrlău: Și acest aur înseamnă că este scăzut din activele BNR-ului?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Exact, a fost scăzut. Și ca să fiu foarte precis, Fondul Monetar aplică aici o evidență extrem de sofisticată și nu foarte corectă. Dacă vă uitați pe rezervele de aur ale Marii Britanii, ele apar ca fiind 310 tone de aur. În realitate sunt 5100, pentru că aceste transferuri nu sunt evidențiate de FMI. Sunt considerate politici naționale, iar FMI se face că nu știe.

Dr. Andrei Dîrlău: Și cum ne afectează pe noi această reducere a activelor BNR-ului?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Foarte simplu. Noi, în loc să menținem 60 de tone, să le introducem pe prima poziție a activului și să ne mărim rezerva valutară cu circa 4 miliarde de dolari… Pentru că ceea ce am cedat noi Marii Britanii are la ora actuală această valoare de piață: o uncie de aur se vindea cu aproximativ 1800 de dolari. Calculat la ce am cedat noi, rezultă în jur de 4 miliarde. În acest context, dacă noi mențineam în activele BNR-ului, ale statului român – și vreau să lămurim și această formulă legată de proprietate – dacă mențineam în activele statului român 4 miliarde de dolari, noi puteam să emitem cel puțin 20 de miliarde de lei.

Masa monetară putea să crească în România, fiind acoperită prin aur, vă dați seama, e cea mai puternică acoperire din toate timpurile.

Dr. Andrei Dîrlău: Deci o emitere neinflaționistă.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Neinflaționistă, validă, solidă. Cum să vă spun, cei mai buni bani din lume sunt cei acoperiți în aur, în mod evident, pentru că aurul are această calitate, nu se depreciază. Nu numai că nu se depreciază datorită oxigenului, dar nu își pierde valoarea. Dacă se depreciază dolarul, atunci valoarea unciei crește; și cu aceeași cantitate de aur pot să cumpăr aceeași cantitate de produse din piața reală, indiferent de jocurile dolarului, sau lirei, sau...

Dr. Andrei Dîrlău: Deci 20 de miliarde de lei neemiși înseamnă 20 de miliarde de lei mai puțin pentru salarii, pentru pensii, pentru investiții...

Prof. dr. Nicolae Țăran: Atenție! Ca să acoperim acești 20 de miliarde lei, dacă nu-i putem emite, noi trebuie să ne împrumutăm, să ne mărim rezerva valutară.

Dr. Andrei Dîrlău: În timp ce așa, îi puteam emite pentru investiții, pentru pensii, pentru salarii...

Prof. dr. Nicolae Țăran: Pentru investiții, pentru acoperirea deficitului guvernamental etc. Deci acesta e primul lucru pe care opinia publică din România nu-l știe.

Dr. Andrei Dîrlău: Asta înseamnă o subminare a economiei naționale?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Nu, este vorba de un joc de culise. După părerea mea, nu vreau să speculez, această tranzacție – o putem numi tranzacție – s-a făcut în 1999, în condiții destul de complicate. Era la conducerea României guvernul Ciorbea, sau poate chiar guvernul Isărescu, și explicația care s-a dat este o explicație, cum să vă spun, de tip...

Dr. Andrei Dîrlău: Credibilitate, au spus, cred.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Tribună de fotbal; adică le dăm aurul și ei ne dau credite mai ieftine, ne punem bine cu cei tari ca să fim susținuți, să avem și noi o bancă care ne susține.

Politica monetară nu se face așa. Politica monetară se face de oameni care spun clar: interesul meu este acesta, negociem, îți dau, îmi dai. Nu se face pe promisiuni: da, știți, noi avem acolo o pilă, dacă ei ne ajută… Acest tip de politică, din păcate specific României, părerea mea e că ar trebui să dispară, mai ales în secolul XXI. Secolul XXI e un secol în care guvernele își apără interesele. Și aceasta va fi o constantă a politiciilor externe de aici încolo. Prieteniile, facerile de bine au cam dispărut.

Bun. Acum, ce se întâmplă de fapt cu aurul nostru?

Bine, și cu al Canadei, Australiei și așa mai departe – dar acesta nu-i subiectul care mă interesează. Dacă Commonwealth-ul obligă Canada să țină rezerva la Londra, e problema lor. De fapt, regele Marii Britanii, șeful statului canadian, nu intră în zona asta. E o zonă care nu ține de ce se întâmplă cu noi.

Din cele 5100 de tone de aur, Banca Centrală a Angliei emite lire. Deci această emisiune se face și din cele 60 de tone de aur românesc. Repet, aur românesc. A fost transferat la Londra. Englezii îl folosesc ca să-și facă politica monetară. Nu-i critic. Este firesc. Ei își cunosc interesele, sunt puternici. Problema e la noi, nu la Marea Britanie.

În acest context, partea comică, dacă vreți – aici intrăm într-o zonă tragicomică, de fapt, e Caragiale – pe lângă că activele noastre sunt folosite de alții ca să-și facă politica monetară, noi mai plătim și o chirie de 300.000 de euro pe ea. Asta deja, cum să vă spun, nu mai înțeleg. E ceva absolut penibil.

Măcar să nu ne fi luat niciun ban. Să-ți spună: domnule, bun, ați făcut gestul ăsta frumos. Dar ei, Banca Centrală a Marii Britanii, dacă noi le-am oferit 300.000 de euro chirie, ne-au luat banii, e normal. Aici s-a ajuns cu această politică a BNR-ului.

Evident, nici domnul Isărescu nu spune asta, deși știe că eu am dreptate, și dacă dumneavoastră veți pomeni numele meu, o să înțeleagă că eu știu. Dar nu este o critică la adresa domnului Isărescu. Dânsul este un om prins între ciocan și nicovală. Guvernele de atunci… România nu era membră NATO, România nu era membră UE, după mineriadă – și atunci au făcut concesii. Probabil ele s-au negociat într-o zonă a politicului, și domnul Isărescu a executat asta.

Acum, care e opinia mea? Pentru că devenim caraghioși și devenim subiect de anecdotă. E ca și cum eu aș avea în Timișoara un apartament, plătesc toate cheltuielile, impozite, întreținere, vi-l dăruiesc dumneavoastră și vă spun: fă ce vrei cu el. Dumneavoastră îl închiriați, luați chiria și mie nu-mi dați niciun ban.

Cam asta e relația dintre Banca Centrală a României și Banca Centrală a Marii  Britanii. Nu este etică, nu este corectă din punct de vedere tehnic. Adică eu i-am transferat un activ, fără să obțin niciun fel de compensație. Pentru asta trebuia să obțin dobândă, pentru asta cineva trebuia să-și asume un cost. Dimpotrivă, tot eu plătesc pentru că le-am oferit un cadou gratuit, care le aduce…

Și, atenție, vreau să fac o ultimă subliniere: nimeni nu știe pe cât timp este cedat acest aur Marii Britanii.

Dumneavoastră ați încercat să-l repatriați și Marea Britanie a făcut tot felul de jocuri în mod evident și legea a căzut.

Este clar. Nu e o speculație. Lucrurile astea sunt curente în politica globală. Vedem tot felul de parlamente, tot felul de oameni care vin și spun că apără interesul național. Interesul național este ca aurul românesc să se întoarcă în țară, să fie folosit ca activ și pe baza lui să se emită monedă românească acoperită în aur. Este un lucru firesc, elementar.

Al treilea și ultimul lucru pe care vreau să-l spun despre această tranzacție:

L-am ascultat pe domnul Vasilescu, a apărut și în presă. A spus un lucru care este neadevărat. Aici vreau să contrazic violent o afirmație a lui:

A spus că aurul aparține Băncii Naționale. Aceasta e o afirmație total neadevărată. De ce?

Dumneavoastră sunteți oameni instruiți, începeți să aveți și o experiență politică.

Băncile Centrale pot fi, ca formă de proprietate:

–               de stat 100%, singurul acționar la aceste bănci se fie statul;

–               pot fi mixte, o parte de stat, o parte sectorul privat, deci public-privat;

–               și pot fi private 100%, cum este FED-ul, Banca Centrală a Statelor Unite.

Sunt 3 tipuri. Din ce categorie face parte Banca Națională a noastră, BNR-ul? Din prima. Este o bancă de stat. Singurul acționar e statul, nu există nici o firmă privată care să aibă acțiuni la BNR. Este BNR-ul cotat pe bursă? A făcut el rost de capital tranzacționând pe bursă? Nici vorbă.

Deci BNR-ul aparține statului român. Este o componentă a sistemului economic și financiar al statului român. Deci și rezerva aparține statului român.

A, că Guvernatorul și consilierii și, să spunem, Consiliul de Administrație al BNR-ului îl administrează pe bază legală, este cu totul altceva. Dar un manager nu este proprietarul activelor pe care le gestionează. Cred că lucrul ăsta este clar. Am vrut ca opinia publică să audă aceste lucruri.

Nu trebuie să rămână această dilemă rostogolită în media. Oare cui aparține aurul? Băncii sau statului? Nu, nu Băncii. Aurul aparține statului.

Nu pentru că sunt patriotard, că plâng după România, este o afirmație de bun simț, legată de o realitate. Și mai ales cei tineri, cei tineri care nu înțeleg mare lucru din istorie, pentru că nu au avut timp, nu au putut să reflecteze, cei tineri trebuie să afle direct lucrul ăsta. Aurul statului român a fost transferat, de un manager al BNR-ului, Băncii Centrale britanice, fără să obținem ceea ce trebuia să obținem, respectiv un randament, un plasament, un câștig din acest capital cedat.

Dr. Andrei Dîrlău: A existat o decizie a Guvernului, a Parlamentului? Cum a fost atunci transferat?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Trebuie să vă spun, nu știu.

Dr. Andrei Dîrlău: Sau a fost decizia BNR-ului și atât?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Eu cred că a fost doar decizia BNR-ului. Eu nu cred că Parlamentul României s-a pronunțat. Eu cred că domnul Isărescu a făcut tranzacția și știți cum e, parlamentarii au auzit din presă. Ce-au înțeles... Și, mă rog, acuma sigur că nu mai poate fi pusă în discuție o asemenea decizie, pentru că am fi caraghioși acum să...

Mai mult, decizia de repatriere a aurului a fost aprobată, după câte știu, și de Curtea Constituțională. Deci lucrurile sunt foarte clare. Juridic, repatrierea este legitimă. Și din punct de vedere economic este legitimă.

Și dacă doriți, al treilea argument: toate băncile din proximitatea noastră și-au repatriat aurul, poate nu în totalitate, dar în cea mai mare măsură și l-au repatriat. Maghiarii, polonezii, nu mai vorbesc de germani, germanii și-au repatriat tot aurul din America. Germania, țară învinsă în al doilea război mondial. Acesta este, să spunem adevărul legat de falsa problemă care s-a creat. Mai bine îl ținem acolo, că e un gaj, mai bine să nu ne punem rău cu britanicii, că știți cum e, capul plecat etc.

Și în contextul ăsta vreau să spun în final ceva, ca să lămuresc și ceea ce se cheamă trendul actual. La ora actuală s-a produs o rebalansare a puterii financiare, legate inclusiv de aur. Nu o fac o istorie prea lungă, m-a preocupat subiectul.

În 1950 Statele Unite dețineau două treimi din rezerva globală de aur a omenirii. Două treimi. E adevărat, nu era tot aurul al americanilor, era și al nemților, al celor care au transferat acolo tot felul de tezaure.

Dr. Andrei Dîrlău: Și ca datorii de război au fost plătiți tot în aur, cred.

Prof. dr. Nicolae Țăran: În aur, exact. Și britanicii și-au plătit armamentul la fel. Și sovieticii. Se spune că sovieticii au primit gratuit de la americani… Nici vorbă! Sovieticii și-au plătit tot ce au folosit de la americani în al doilea război prin aur, sigur. La o manieră foarte directă. Plata se făcea ca un fel de troc. Îmi dai tancuri și-ți dau tona de aur.

În contextul ăsta, la ora actuală acest raport de forțe s-a schimbat formidabil. Pe primul loc, în ce privește rezervele de aur...

Și încă ceva. După 1971, când aurul a intrat într-un con de umbră – cred că aceasta e formula cea mai corectă pe care aș putea-o folosi – pentru că americanii nu au mai acceptat legătura dintre aur și monedă.

Dr. Andrei Dîrlău: Asta vreau să vă întreb, dacă nu mai este activ monetar aurul și nu mai este legată moneda direct de aur, de ce spunem că totuși există o acoperire în aur a emiterii de monedă?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Există în continuare, tocmai asta vreau să argumentez. Aurul rămâne un activ valutar pe care îl acceptă inclusiv FMI. Însă el a pierdut teren, evident, pentru că în momentul în care dolarul s-a debranșat de aur, evident, emisiunea a devenit mult, mult peste acoperirea sa în aur.

Pot să fac o referință foarte simplă. O uncie de aur fin costa în 1950, eu am făcut referire la 1950, 35 de dolari. La ora actuală costă 1800. Deci în 1950 la o uncie puteai emite 35 de dolari, la ora actuală cu o uncie îți permiți să emiți 1800, ca termen de comparație.

Și, evident, în structura rezervelor, repet, în structura rezervelor, definiția corectă este aur plus devize. Aurul rămâne o rezervă, nimeni nu spune că aurul nu este. Dar nu mai este singura rezervă și nu mai este obligatorie. Pentru că legătura dintre dolar și aur era obligatorie. Tot sistemul de la Bretton Woods a fost bazat pe acest pivot.

Dr. Andrei Dîrlău: Convenția din ’44, în anul 1944, da.

Prof. dr. Nicolae Țăran:Exact. Și de ce a ieșit scandalul dintre de Gaulle și americani? Pentru că de Gaulle s-a dus cu [bani de] hârtie și a spus: Vă rog să-mi dați acoperirea în aur a acestor hârtii. Și pe urmă, după câteva luni, de Gaulle a dispărut. Aceasta este o realitate. Au apărut grevele studențești și pe urmă de Gaulle a dispărut. Bun. Asta e istoria, nu știm motivele, poate s-a îmbolnăvit etc. Era prea în vârstă...

Bun. Revin. Dar acum prețul aurului este stabilit la bursă. Nu mai este stabilit de o Bancă Centrală, ci la bursă. Și este în creștere. Este în creștere pentru că e o resursă rară. Dar această decizie a americanilor, de a descuraja ceea ce și dumneavoastră ați numit, extracția de aur, poansonarea lui și transformarea în rezervă monetară, guvernele n-au mai fost interesate în acest procedeu.

E mult mai bun un credit în dolari decât să bagi oamenii în subteran, să extragi aurul, să-l poansonezi și... Mă rog, e o problemă care ține de viteza modernității și de facilitățile care au apărut. Dar, insist, în 1950 erau, ca rezervă monetară, 31.000 de tone la nivel global. Anul trecut, în decembrie, această rezervă a urcat la 35.000 de tone. Nu a crescut mult, de la 31.000 la 35.000. Dar cine a mărit această rezervă? Africa de Sud, Rusia și marele țări care dețin aur. Ele și-au extras aurul, și-au mărit rezervele, și-au și cumpărat aur.

Deci, la ora actuală există o politică cu dublu sens.

Pe de o parte Rusia, care dorește să aibă o rezervă foarte solidă și să nu poată fi sancționată. Pentru că, dacă rezerva valutară a Rusiei este bazată pe active americane, s-ar putea ca ele să fie blocate. Și atunci Banca Centrală a Rusiei spune: merg pe aur, nu merg pe dolar, pentru că pot fi sancționat. Această poziție foarte dură a rușilor, părerea mea e că a declanșat și actualul scandal legat de expulzări. E limpede că poziția financiară foarte puternică a Rusiei, și faptul că ea încearcă din nou să introducă aurul ca etalon monetar, a deranjat foarte tare, pentru că foarte multe voci în Occident spuneau: trebuie să scăpăm de aur. Aurul nu este bun ca rezervă monetară. Acum vin rușii și spun că e foarte bun. Dar nu numai rușii fac asta.

Paradoxal, în afara de Marea Britanie. Bun, am dat exemplul american.

Dr. Andrei Dîrlău: Dar acel sistem de rezerve fracționare, practic, nu înseamnă că nu mai există o acoperire în aur a monedei emise?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Există. Sigur, e ușor diferită. Transform aurul în deviză, iau valoarea de piață și nu iau grame de aur, ci pun dolari pe același lucru. Aurul a rămas un activ care nu își pierde valoarea. Dimpotrivă, în momentul în care am aur în rezerva valutară, acest aur nu este valoarea lui reală de piață. Nu depinde de politica monetară americană.

Dr. Andrei Dîrlău: Are însă o valoare mai mult de tezaurizare, de fapt.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Exact. Dar acest tezaur este foarte important, pentru că eu pot să-l transform în bilete bancare, în monedă. E foarte important.

Nu în tezaur imobilizat. E un tezaur care produce. Produce monede, iar moneda produce creștere economică, produce civilizație.

Aurul monetar nu este ca... Bijuteria este o imobilizare. Sigur, arăți bine cu bijuterii, mai ales femeile, dar asta înseamnă imobilizare. Dar aurul monetar produce creștere economică, să fie foarte clar. Și nu este imobilizare. El are acest rol, ca pe baza lui să pot emite active care circulă și care generează creștere economică.

Dr. Andrei Dîrlău:Plus o valoare de refugiu în momente de incertitudine, de turbulențe, de criză. Valoare de refugiu, în care se poate refugia.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Valoare de refugiu, exact. Pe care nu ți-o poate lua nimeni, nu ți-o poate confisca nimeni, numai dacă o cedezi. Cum am pățit noi cu Imperiul Țarist, am cedat rezerva, iar după aia n-am mai primit-o. Doamne ferește să nu pățim și acum la fel, adică să rămână rezerva la Londra și să n-o mai putem folosi. Sigur, iertați-mă pentru comparație, sunt lucruri diferite, dar din punct de vedere economic, aici doar politicul e diferit.

Bun. Pe locul 1, ca rezervă, deci Statele Unite, America are 23%, Marea Britanie, paradoxal, 15%, cu aurul ăsta care de fapt nu-i propriu, e ceea ce a adunat. Foarte abil, aici, într-adevăr, Marea Britanie e o mare putere prin influență, nu prin altceva.

Pe locul 3, paradoxal, apare Germania, cu 10%. Germania, care e una din cele mai mari puteri financiare ale lumii contemporane, alături de China și de Japonia, sunt 3 mari puteri financiare, au poziții financiare extraordinare. De exemplu, excedentele valutare ale Germaniei sunt aproape de 4.000 miliarde de dolari. Excedentele Chinei la fel, excedentele Japoniei cam la fel.

Iar America are un deficit valutar de 14.000 de miliarde. Deci, am început să spun, explicația mea pornită de la această schimbare a raportului de forțe. În 1950 aveam o singură superputere economică, care deținea două treimi din aurul planetei, care exporta, iar dolarul era singura valută, într-adevăr, globală. La ora actuală America este o țară debitoare, o țară supra-îndatorată, iar Japonia, Germania și China susțin acest deficit american.

Dr. Andrei Dîrlău: China pe ce loc este în momentul ăsta? 4-5?

Prof. dr. Nicolae Țăran: China are, eu am simplificat, China are cam... dacă punem și Hong Kong-ul, vreau să precizez, dar eu nu despart Hong Kong de China, pentru că Hong Kong-ul e o provincie, iar băncile lor sunt deja, lucrează sub aceeași umbrelă, în mod foarte clar, și bursele lor, și e clar, nu putem să facem diferență.

Dr. Andrei Dîrlău:Și l-a luat în 1997 înapoi, așa că...

Prof. dr. Nicolae Țăran: Sigur că da, iar la ora actuală ele sunt integrate.

Mihai Negoescu, coordonator AUR Timiș, economist: La aprilie 2021 era în felul următor, primele 10 poziții, Statele Unite ale Americii cu 8133 de tone, Germania, 3362 de tone, Fondul Monetar Internațional, evidențiat separat, 2114 tone, Italia, 2400, Franța, 2200, Rusia, pe locul următor, cu 2200, deci aproape similar cu Italia.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Rusia a pornit de la zero, să știți. În 10 ani a făcut 2300 de tone.

Mihai Negoescu, coordonator AUR Timiș, economist: Și apare China, despre care ați discutat.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Cam peste 2000 de tone.

Mihai Negoescu, coordonator AUR Timiș, economist: Teritoriul principal, da, e aproape la 2000 de tone, 1948,3.

Dr. Andrei Dîrlău:Mainland, da, adică fără Taiwan, că ei se delimitează foarte clar de Taiwan.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Bun, Taiwanul nu l-am pus în discuție, sigur, e altă... Da, e clar. Deci aceasta este noua paradigmă.

Este evident că sistemul monetar se va reseta. Vor fi mai multe centre de putere, pentru că el trebuie să funcționeze. Fără îndoială trebuie să funcționeze.

Dr. Andrei Dîrlău: Deci noi ar trebui să facem tot posibilul, politic vorbind, ca partid, să pledăm pentru această repatriere.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Repatrierea aurului este un gest de normalitate. Nu este o atitudine ostilă față de Marea Britanie, nici vorbă. Pentru că multe țări... Dar, sigur, trebuie susținută la modul foarte politic această opțiune.

Dr. Andrei Dîrlău: Aș mai întreba despre acest drept de poansonare, mi s-a părut extrem de straniu. România producea și marca aurul în anii ’70-’80, eram producător de aur garantat. Și din 2002, am înțeles, Phoenix Baia Mare pierde acest poanson, este cumpărat de Allied Deals, de niște anglo-indieni, RBG. Este un scandal internațional, un scandal financiar, RBG intră în faliment. BNR-ul nu mai cumpără aur de la Roșia Montană, dreptul de poansonare este pierdut, nu mai suntem producător garantat.

Și asta înseamnă că, practic, ne marchează alții, n-am mai marca aurul pe care l-am produce. Și din păcate s-a introdus și TVA pe aurul produs la Deva, deci cu TVA-ul a devenit și mai scump, așa încât am înțeles că monetăria, practic, ia aur de la populație. Deci mi se pare o situație extrem de stranie, în niciun caz în interes național.

Și înțeleg că acest drept de poansonare, dacă nu greșesc, este acordat de International Bank of Settlements, Banca Reglementărilor Internaționale. Mai putem noi obține din nou acest drept de poansonare? Ar fi cazul? Ce aur am poansona dacă nu mai producem?

Prof. dr. Nicolae Țăran: Tot ce ați spus dumneavoastră este legitim și este, oricum, retoric. Pentru că noi avem încă zăcăminte de aur, ar trebui să ne retehnologizăm extracția și ar trebui ca BNR-ul să aibă o politică foarte coerentă legată de transformarea acestui aur, extras în România, în rezervă valutară. Este un mod... Sigur, el poate fi și vândut. Aurul e o materie primă extraordinar de importantă în IT, dar și pentru Banca Națională... Banca Națională poate calcula care sunt costurile de extracție și de purificare a aurului și care sunt costurile alternative. Costurile alternative înseamnă împrumuturi externe.

Deci, dacă noi am mări rezerva valutară prin producții interne de aur, ar însemna că importăm mai puțin, importăm valută mai puțină. E foarte clar. Și nu trebuie să mai importăm valută.

Aș spune în final de politica BNR, pentru că se leagă, aș spune un singur lucru la ora actuală. Părerea mea e că Parlamentul nu a verificat suficient de atent această politică monetară, a lăsat o larghețe cam prea mare în ceea ce privește unele decizii. Deși Statutul BNR-ului e clar.

Parlamentul poate verifica, să spunem, validitatea politicii monetare. Iar această politică, punctul slab al acestei politici monetare, după părerea mea, este legat de supraîndatorare. Este clar că politica fiscală este contradictorie, adică este complet opusă celei legate de stabilitatea fiscală, stabilitatea financiară, de bonitatea financiară a Guvernului României.

Și a doua, România a înregistrat, mai ales în ultimii doi ani, deficite de cont curent tot mai mari. Ultimul deficit, dacă nu mă înșel, a fost în jur de aproape 12 miliarde de euro, câte un miliard pe lună.

Dr. Andrei Dîrlău: 5% e cumva deficitul balanței comerciale?

Prof. dr. Nicolae Țăran: 5 și ceva la sută, 12 milioane euro. Noi am avut un PIB de 218 miliarde de euro și acesta e împărțit la 5,4% dacă nu mă înșel. Ceva de genul ăsta. Oricum, plafonul este de 4%. Am depășit un prag critic.

În acest context, Banca Națională este cumva co-participantă la acest eșec. Pentru că ea, prin politica dobânzilor, dobânda de referință, dobânda de rescont și prin politica cursului de schimb, ea poate influența, să spunem, soldul balanței comerciale și soldul balanței valutare. Soldul contului curent. Câtă valută intră în România și câtă iese. Eu cred că leul la ora actuală este supra-apreciat în raport, evident, cu euro și dolarul.

Produsele pe care le oferă la export România sunt prea scumpe și atunci, evident, înregistrăm acest deficit. Desigur că alternativa cealaltă nu e lipsită de riscuri. Dacă, de exemplu, leul s-ar deprecia, exporturile s-ar ieftini, deficitul ar dispare, dar populația ar protesta pentru că ar apărea inflație, prețurile ar crește, mai ales că importăm foarte mult.

Deci nu vin acum să simplific problema, e o problemă complicată. Dar, dacă tragem linie, este evident că în ultimii doi ani această politică a BNR nu a mai fost la fel de eficace, așa cum a fost, de exemplu, în perioada 2014-2017. A fost foarte eficace pentru că atunci deficitul de cont curent a fost foarte mic, nesemnificativ. Am avut un an cu vreo șase sute de milioane numai deficit de cont curent.

De la șapte milioane euro la 12 milioane euro. Deci aici ceva în politica monetară nu a funcționat. Evident, și guvernul are partea lui de vină.

Nu vreau acum să spun că BNR-ul poate rezolva și politica fiscală. Evident, aici știți foarte bine, ați aprobat bugeturi, știți cât de complicată este această relație dintre cheltuieli și venituri...

Dr. Andrei Dîrlău: În plus, au aprobat bugetul fără niciun amendament. Prima dată, fără niciun amendament acceptat. Noi am propus amendamente, nu s-a acceptat niciun amendament. Deci practic n-am avut nicio posibilitate de a schimba nimic în acest buget de dezastru.

Prof. dr. Nicolae Țăran:Și aceasta e problema în ansamblu. Deci, părerea mea e că aurul trebuie repatriat. Politica monetară a BNR-ului ar trebui evaluată de Parlament. Și un bilanț al acestei politici ar trebui aprobat de Parlament.

Nu știu, nu cunosc prea bine legea de organizare a BNR-ului, dar eu nu cred că Parlamentul să... Chiar dacă ar fi o simplă discuție la o Comisie, ar fi suficient. Adică, cei de la BNR trebuie să înțeleagă că și ei sunt controlați, că nu sunt stat în stat, și că trebuie să justifice deciziile în fața Parlamentului, care reprezintă, evident, o instituție puternică, este reprezentanta poporului.

Dr. Andrei Dîrlău: Am înțeles și vă mulțumim foarte mult, Domnule Profesor. Vom posta acest interviu și să sperăm că reușim într-un fel să pledăm cel puțin pentru aceste măsuri. Dacă nu reușim, asta nu va fi vina noastră.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Evident. Eu sper să am același noroc ca și... La începutul interviului am vorbit de dobânda anuală efectivă. Sper să obțin același succes, m-ar bucura foarte mult ca aurul românesc să fie repatriat. Eu nu vorbesc aici un discurs patriotard, nu vreau să spun asta, dar ar fi logic și foarte util pentru interesele noastre ca acest aur să fie repatriat. Am da un semnal celorlalte state din jur că ne apărăm interesul la ce mod putem și foarte civilizat.

Dr. Andrei Dîrlău: Politica monetară nu este un atribut al Statelor Membre UE prin principiul subsidiarității? Ea nu este decisă la nivelul Bruxelles-ului, de Comisia Europeană, nici de Banca Centrală Europeană. Cred că politica monetară este atributul fiecărui Stat Membru.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Da, al fiecărui Stat Membru, mai ales pentru țările care nu fac parte din zona euro. În cazul zonei euro, acolo e o problemă foarte complicată.

Știți că a apărut un indicator Target 2, au apărut mari probleme, nu vreau să divaghez, dar e o problemă serioasă, poate că altădată o discutăm.

De exemplu, Germania are niște excedente valutare formidabil de mari, iar Spania are deficite. Și atunci, în bilanțurile care apar la Banca Centrală Europeană, în bilanțurile germane apar creanțe, drepturi, iar la spanioli apar pasive, obligații. Iar nemții se tem că aceste obligații nu vor fi onorate și rămân cu creanțele neacoperite. Deci, la ora actuală, să știți că foarte mulți germani și mai ales olandezi – aceste două țări sunt campioane în ce privește competitivitatea la export – se tem că nu-și vor recupera de fapt resursele care la ora actuală s-au răspândit în toată zona euro. Băncile spaniole lucrează cu excedentele germane, pentru că în fiecare seară nimeni nu poate bloca schimburile.

Și atunci, când tragem linie observăm că eficacitatea germană a ajutat la supraviețuirea Franței, a Spaniei, a Italiei și așa mai departe. Acest lucru dă multe bătăi de cap, pentru că Europa, știți foarte bine, nu este un stat federal și Banca Centrală Europeană nu este o Bancă a tuturor Băncilor Centrale. Băncile Centrale în zona euro au un statut, totuși, destul de suveran. Nu sunt subordonate decât tehnic. Și au apărut discuții inclusiv cu euro-bondurile, dar asta e un subiect extrem.

Dr. Andrei Dîrlău: Vom discuta poate odată despre zona euro, despre România și zona euro. Vă mulțumim foarte mult încă odată, Domnule Profesor, și vă dorim sărbători fericite, sărbătorile de Paști și Hristos a înviat.

Prof. dr. Nicolae Țăran: Adevărat a înviat, vă mulțumesc foarte mult, mult succes în ce faceți.

Dr. Andrei Dîrlău: Mulțumim frumos.

Interviu publicat prin amabilitatea ActiveNews