Profesor universitar, acuzat de discriminare pentru că a dat afară de la curs studente care purtau văl islamic. Florin Diaconu: „ Nici eu nu-i deranjez pe ei cu credința mea, indiferent care și câtă e ea. Nici eu nu afișez, pe catedră, icoane și lumânări”
Un profesor de la Universitatea București este acuzat de discriminare. Incidentul a fost relatat chiar de Florin Diaconu, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, pe blogul personal. Acesta a povestit cum a fost nevoit să dea afară de la cursul său două studente de religie musulmană, care au venit cu capul acoperit cu hijab. Scandalul a ajuns acum la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, scrie a1.ro.
„M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv fața, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obișnuit hijab sau al-amira (pentru diferențele dintre aceste forme de exprimare vestimentară a identității religioase islamice. La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuși, chiar e cazul să-și afișeze în chip atât de ostentativ credința, am primit, în loc de răspuns, un șir de zbierăte. Cu puținele cuvinte pe care le știe în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înțeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; știu și eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, și eu, nu numai domnia sa. (...)
Cum statul român este – asta-i realitatea – unul care funcționează, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, ca stat secular (aceasta este exact formularea din Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 382), eu unul aș dori, în calitatea mea de cetățean (cu obligații depline, dar – subliniez aceasta – și cu drepturi depline), ca lucrurile să rămână exact așa. Mi se pare firesc, prin urmare, ca religia și simbolurile religioase de orice fel – subliniez, de orice fel – să-și aibă locul lor, dar NU în instituțiile de stat. Fiindcă, repet, statul român, chiar dacă nu-i secular (sau laic, dacă preferi acest sinonim) în chip atât de tranșant cum e, de exemplu, cel francez, NU e nici vreo teocrație. Nici ortodoxă, nici catolică, nici reformată, nici israelită. Și, desigur, nici islamică.
Prin urmare, cred că simbolurile religioase de orice fel NU trebuie afișate sau purtate la vedere, în clădirile în care funcționează instituții de stat (cu excepția acelora care au, din start, un profil care face trimitere directă la religie – cum ar fi liceele confesionale, dacă ele sunt de stat, ca și facultățile de stat care pregătesc viitori clerici).
În ceea ce îi privește, în mod concret (dar și, precizez din nou, complet lipsit de orice discriminare – vezi și paragraful anterior) pe purtătorii de identitate religioasă islamică, veniți în număr tot mai mare în România, în ultima vreme (nu contează că-s la studii, sau sosiți aici ca să facă afaceri, sau sunt refugiați și/sau azilanți, alungați din țările lor de război sau de sărăcie), lucrurile sunt, după mintea mea, extrem de simple: așa cum eu sunt liber să practic exact ce religie doresc (așa cum scrie și-n Constituție, de altfel), tot așa și ei au dreptul să facă exact același lucru – respectiv să-și practice religia lor. Fără ostentație și fără să mă deranjeze, însă, în vreun fel, pentru bunul motiv că nici eu nu-i deranjez pe ei cu credința mea, indiferent care și câtă e ea (și nici nu comit gesturi ostentative cu încărcătură religioasă de vreun fel – nu cred că m-a văzut, de exemplu, cineva, vreodată, purtând pe piept, la vedere, vreo cruce, fie ea mare sau mică). În aceste condiții, m-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri, pentru simplul motiv că nici eu nu afișez, pe catedră, șiruri-șiruri de icoane, de lumânări și de cădelnițe în care să fumege tămâie”, scrie profesorul Florin Diaconu pe blogul personal.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Internetul a sărit în aer: Raportul din SUA dovedește că președintele ales Călin Georgescu a fost eliminat fraudulos. TIK TOK N-A GĂSIT NICI O DOVADĂ! Elon Musk: Alegerile din România au fost anulate ilegal. Protest la Curtea de Apel
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
VOX POPULI, VOX DEI. Peste 5000 de români în numai 2 ore îi cer lui Nicușor Dan: DEMISIA, DOVEZILE, DESECRETIZAREA CSAT, ALEGERI ANTICIPATE! Reacție populară la prostia debitată de securiștii de la Cotroceni contra Congresului SUA
AVALANȘA! Au început AUDIERILE din Congresul SUA privind CENZURA și DICTATURA din UE și ROMÂNIA - VIDEO ÎN DIRECT
ȘOC: Jeffrey Epstein a fost Creierul întregii Operațiuni COVID-19
Documentele SRI care au stat la baza Loviturii de Stat sunt FALSE! ADEVĂRUL era sub ochii întregii lumi - BOMBA CARE AR PUTEA DISTRUGE DECIZIA ILEGALĂ A CCR DE ANULARE A ALEGERILOR
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Creștinism Religia musulmană Văl islamic
Organizații: Universitatea București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (14)