ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un profesor de la Universitatea București este acuzat de discriminare. Incidentul a fost relatat chiar de Florin Diaconu, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, pe blogul personal. Acesta a povestit cum a fost nevoit să dea afară de la cursul său  două studente de religie musulmană, care au venit cu capul acoperit cu hijab.  Scandalul a ajuns acum la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, scrie a1.ro.

„M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv fața, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obișnuit hijab sau al-amira (pentru diferențele dintre aceste forme de exprimare vestimentară a identității religioase islamice. La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuși, chiar e cazul să-și afișeze în chip atât de ostentativ credința, am primit, în loc de răspuns, un șir de zbierăte. Cu puținele cuvinte pe care le știe în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înțeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; știu și eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, și eu, nu numai domnia sa. (...)

Cum statul român este – asta-i realitatea – unul care funcționează, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, ca stat secular (aceasta este exact formularea din Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998, p. 382), eu unul aș dori, în calitatea mea de cetățean (cu obligații depline, dar – subliniez aceasta – și cu drepturi depline), ca lucrurile să rămână exact așa. Mi se pare firesc, prin urmare, ca religia și simbolurile religioase de orice fel – subliniez, de orice fel – să-și aibă locul lor, dar NU în instituțiile de stat. Fiindcă, repet, statul român, chiar dacă nu-i secular (sau laic, dacă preferi acest sinonim) în chip atât de tranșant cum e, de exemplu, cel francez, NU e nici vreo teocrație. Nici ortodoxă, nici catolică, nici reformată, nici israelită. Și, desigur, nici islamică.

Prin urmare, cred că simbolurile religioase de orice fel NU trebuie afișate sau purtate la vedere, în clădirile în care funcționează instituții de stat (cu excepția acelora care au, din start, un profil care face trimitere directă la religie – cum ar fi liceele confesionale, dacă ele sunt de stat, ca și facultățile de stat care pregătesc viitori clerici).

În ceea ce îi privește, în mod concret (dar și, precizez din nou, complet lipsit de orice discriminare – vezi și paragraful anterior) pe purtătorii de identitate religioasă islamică, veniți în număr tot mai mare în România, în ultima vreme (nu contează că-s la studii, sau sosiți aici ca să facă afaceri, sau sunt refugiați și/sau azilanți, alungați din țările lor de război sau de sărăcie), lucrurile sunt, după mintea mea, extrem de simple: așa cum eu sunt liber să practic exact ce religie doresc (așa cum scrie și-n Constituție, de altfel), tot așa și ei au dreptul să facă exact același lucru – respectiv să-și practice religia lor. Fără ostentație și fără să mă deranjeze, însă, în vreun fel, pentru bunul motiv că nici eu nu-i deranjez pe ei cu credința mea, indiferent care și câtă e ea (și nici nu comit gesturi ostentative cu încărcătură religioasă de vreun fel – nu cred că m-a văzut, de exemplu, cineva, vreodată, purtând pe piept, la vedere, vreo cruce, fie ea mare sau mică). În aceste condiții, m-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri, pentru simplul motiv că nici eu nu afișez, pe catedră, șiruri-șiruri de icoane, de lumânări și de cădelnițe în care să fumege tămâie”, scrie profesorul Florin Diaconu pe blogul personal.