Într-un interviu acordat site-ului Stiripentruviata.ro, profesorul Gheorghiță Geană cercetător științific la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române vorbește despre definiția familiei și legătura acesteia cu înțelegerea comportamentului sexual uman. Profesorul Geană subliniază că românii formează unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei și,  ca orice popor vechi, statornic în spațiul originar, ei trăiesc în spiritul tradiției. Ei viețuiesc în tradiție așa cum inspiră aerul din atmosferă. E firesc, deci, ca orice schimbare să treacă prin filtrul ei, al tradiției, susține profesorul Geană.

Redăm mai jos un fragment din acest interviu:

 

Rep.: Domnule profesor, există societăți care au girat vreodată la nivel de politici sociale homosexualitatea? Sau doar au tolerat-o la nivel neoficial? Și care au fost consecințele?

Gheorghiță Geană: Mai întâi, chiar dacă vom zăbovi ceva mai mult, să clarificăm lucrurile în plan principial.

Din când în când, energiile contradictorii ale ființei umane sociale se trezesc angajate (tocmai pe seama socialității) în niște confruntări teribile. Să ne gândim la paradoxele logice (cu o amplitudine istorică din antichitate până în secolul al douăzecilea), la „cearta universaliilor” (în care s-au implicat strălucite minți ale evului mediu), la vechea dispută dintre „antici și moderni” (care a agitat critica franceză în urmă cu trei secole), sau la mai recenta dihotomie civilizație vs. cultură (sfârșit de secol XIX / primele trei decenii ale secolului XX). Nici una dintre aceste controverse nu a atins însă gravitatea aceleia dintre homosexualitate și heterosexualitate. De ce? Fiindcă această problemă nu se reduce la o dispută speculativă; ea afectează în mod concret însăși condiția umană.

Problema nu e așa de nouă, dar în societatea românească din ultimii ani ea a fost împinsă spre acuitate din pricina unui moment de comoditate în redactarea Constituției post-1989. Să reamintim: din codul juridic de specialitate, rezultă că familia este bazată pe legătura de căsătorie dintre un bărbat și o femeie. Autorii Constituției, însă, au luat-o pe scurtătură și-au scris – in celeritate calami – că familia este legătura dintre „cei doi soți”. Personal, nu cred că la mijloc s-a strecurat vreo intenție perfidă; formularea suferă de o imprecizie cauzată mai degrabă de ignorarea consecințelor posibile, într-un moment de eclipsă a rațiunii.

Să judecăm acum în profunzime. Viața este un flux debordant de substanță și spirit, cristalizat în diverse forme, mai simple ori mai complexe. Ea, viața, are însă un mare inamic, iar acesta este timpul. Singurul mod al vieții de a lupta cu timpul, de a se sustrage eroziunii acestuia, este multiplicarea, reproducerea. Orice formă de viață, la orice nivel de complexitate – plantă, animal, om – deține această șansă și această forță. Dacă-i așa (și nu poate fi altfel!), rezultă că homosexualitatea îl plasează pe individul aderent în afara esenței vieții; nu doar în afara esenței umane, ci în afara esenței vieții!…

În măsura în care această ipostază are o determinare biologică, ea reprezintă o suferință și trebuie protejată ca atare în mediul social; simplu spus, unui individ din această categorie i se cuvin toate drepturile de membru al societății, inclusiv recunoașterea meritelor. Totuși, respectul nu poate fi asumat de societate până într-acolo încât să conducă la estomparea regulilor de normalitate. Un ins nu poate da o normă pentru care el nu are disponibilitate. Referitor la blocarea natalității, nu o dată s-a invocat proporția mică de homosexuali (ceea ce nu ar afecta volumul demografic al comunității în ansamblu). Ce-ar fi însă să recurgem la o metodă matematică de rezolvare a unei pobleme? Am în vedere metoda denumită „reducerea la absurd” (este, de exemplu, metoda consacrată de a demonstra că suma unghiurilor unui triunghi este de 180º). Să ne închipuim, deci, că într-un interval oarecare de timp, prin prozelitism, societatea întreagă s-ar converti la homosexualism. Ce s-ar întâmpla atunci cu specia umană?…

Și-acum, să încercăm a livra răspunsul propriu-zis la întrebare. S-a invocat adesea atitudinea mai mult decât îngăduitoare a lui Platon față de homosexuali. Ce-i drept, în afară de cuvintele de apreciere din Republica, interlocutorii pe care Platon îi plasează în jurul lui Socrate ca discipoli sunt în exclusivitate de gen masculin. Faptul acesta, însă, nu are de-a face cu homosexualitatea, ci cu statutul de inferioritate pe care în general societatea din antichitate (și nu numai) îl atribuia genului feminin (ținut la distanță de îndeletnicirea filosofiei). Altminteri, fapt ultragrăitor, în mitul androginului Platon privește această entitate ideală în plan mitologic – androginul – ca fiind alcătuită nu din doi indivizi de același gen, ci dintr-un cuplu bărbat-femeie!…

Ar trebui, de asemenea, să dea de gândit faptul că în dreptul roman problema homosexualității este ca și inexistentă. Este un aspect foarte important, având în vedere că dreptul roman este codul legislativ care a servit ca model societăților europene până în secolul XX, el constituind și astăzi materie de studiu în facultățile de științe juridice din America până în Japonia.

Interviul integral poate fi citit AICI.