Mai are România politică externă pusă în slujba promovării intereselor naționale? Există momente notabile, în istoria diplomației românești a ultimilor 27 de ani, în afară de poziția ghiocelului, exersată cu succes de liderii politici de la București în fața puterilor occidentale? La aceste întrebări au dorit să afle răspunsul jurnaliștii de la Cotidianul, într-un text elocvent, pe baza răspunsurilor celor intervievați, despre diplomația românească. 

În articolul intitulat „Biata noastră politică externă gâfâie pe toate meridianele”, profesorul universitar Ștefan Popescu  face o radiografie elocventă a politicii externe românești, în contextul geopolitic internațional, conluzia sa fiind aceea că „România este, în general, un actor euroatlantic ieșit la pensie”. Una dintre explicații, consideră el, ar fi „sindromul bizantin” care afectează politica externă.

„România este un stat captiv, fără politică externă și fără capacitatea de a genera strategii. Sau, atunci când generează strategii, fără capacitatea de a le pune în practică. Principalul instrument al unui stat pentru a juca un rol în afacerile internaționale, dincolo de teritoriu, populație, resurse, influență culturală, este voința. În acest moment, voința României este de a se alinia la politica externă a statelor lideri: Statele Unite ale Americii și, într-o măsură ceva mai mică, Germania și Franța", spune profesorul universitar Ștefan Popescu, amintind de interesele economice și electorale care sunt strâns legate de ceea ce face diplomația românească.

"Unele accente privitoare la Republica Moldova sunt date de interesele electorale (tema unirii, instrumentată pentru a aduce voturi) sau de interesele economice ale unor medii. Fluxurile financiare către Republica Moldova dezvăluite de afacerea din septembrie, când 15 magistrați moldoveni au fost arestați, nu vin doar din Est, ci și din Vest. Și atunci, influența României acolo este definită și prin aceste interese economice ale unor medii din țara noastră.

Dincolo de aceste fapte, România este, în general, un actor euroatlantic ieșit la pensie. Politica externă nu ține doar de Ministerul Afacerilor Externe, Președinția sau alte instituții ale statului care ar trebui să o formeze. Ea ține și de starea generală a societății. Faptul că nu mai avem politică externă este un simptom al declinului, al degradării societății românești din prezent. România este afectată, și pe planul politicii externe, de un sindrom bizantin. Pe 29 mai 1453, Constantinopolul se afla sub asediul otomanilor. Orașul era apărat de doar 7.000 de luptători, restul populației fiind implicată într-o dispută religioasă despre sexul îngerilor", consideră Ștefan Popescu.

Un alt aspect asupra căruia Popescu atrage atenția este că, așa cum s-a putut vedea în ultimii ani, politica externă a României a fost captivă jocurilor politice interne.

„Academicianul Thierry de Montbrial are o teorie numită „Condițiile meteorologice ale momentului istoric", care exprimă reacția societății la un anumit moment temporal, la un anumit eveniment. În cazul României, politica externă este de multe ori captivă unui joc politic intern și al isteriei anumitor medii. De exemplu: care ar fi reacția formatorilor de opinie, dacă s-ar pune, la modul serios, în România, problema relațiilor cu Rusia și a modurilor în care le putem îmbunătăți? S-ar declanșa un scandal, persoana respectivă ar fi învinuită că se află pe statele de plată ale serviciilor de informații ale Rusiei. Fostul prim-ministru Victor Ponta a ridicat tema dezvoltării relațiilor cu China, în contextul summitului UE-China. Ne amintim că această problemă a fost transformată instantaneu într-o temă de dispută politică internă, între președinte și premier.

Prezența în UE și NATO nu trebuie să fie scop în sine, ci instrumente de promovare a intereselor românești. Intri într-un club și te așezi pe scaun? Sau te folosești de intrare pentru a te dezvolta, a te promova și a deveni mai influent pe scena internațională?”, se întreabă, retoric, pofesorul universitar Ștefan Popescu.

Analiza integrală poate fi citiă AICI.