Proiect de lege. Închisoare pentru cei care neagă Trianonul și asuprirea maghiară din Transilvania
Persoanele care neagă Trianonul și asuprirea maghiară asupra românilor din Transilvania ar putea ajunge după gratii. Așa prevede un proiect de lege depus la Parlament de liderul Partidului România Unită, Bogdan Diaconu.
Bogdan Diaconu a depus miercuri un proiect de lege privind declararea zilei de 4 iunie "Ziua Trianonului și a luptei împotriva asupririi maghiare".
Proiectul de act normativ are ca scop "rememorarea evenimentului istoric de importanță națională și europeană a Tratatului de la Trianon din anul 1920 prin care erau consfințite granițele României rezultate în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918".
Proiectul prevede însă și pedeapsa cu închisoarea pentru contestatarii Trianonului și a istoriei asupririi maghiare asupra românilor din Transilvania. "Pentru a pune capăt contestării Trianonului care reprezintă negarea efectivă a existenței statului român, precum și emiterea de pretenții teritoriale asupra granițelor sale legitime, proiectul de lege prevede că orice manifestare publică, mediatică sau culturală de orice tip de contestare a Tratatului de la Trianon este interzisă sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea de la 1 la 5 ani", spune liderul naționalist.
Deputatul mai arată în expunerea de motive că "proiectul prevede că arborarea însemnelor de doliu și/sau transmiterea de mesaje negative la adresa Tratatului de la Trianon cu ocazia Zilei de 4 Iunie sunt interzise sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea de la 1 la 5 ani".
De asemenea, proiectul PRU mai conține un articol prin care contestarea istoriei asupririi maghiare asupra românilor din Transilvania este interzisă sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Diaconu justifică această măsură pentru a combate "falsificarea istoriei și deturnarea ei de la faptele reale pentru a putea îndeplini visul actual al clasei conducătoare a Ungariei și a politicienilor maghiari din România, acela de rapt teritorial, urmărindu-se o nouă epocă de asuprire a românilor din Transilvania".
Diaconu a anunțat că depune acest proiect ca reacție la blocarea unui proiect de lege pe aceeași temă pe care senatorul PSD Titus Corlățean, ca inițiator, l-a retras ieri de la Senat din cauza intervenției UDMR.
"Ca dovadă a necesității acestei legi stă și faptul că un proiect similar, susținut de nu mai puțin de 90 de senatori, a fost retras de către inițiatorul său la manevrele UDMR care s-a opus până și dezbaterii proiectului pe motiv că 'nu numai că nu suntem de acord cu acest proiect, dar va îngreuna relațiile noastre cu celelalte partide și va avea un efect negativ și asupra relațiilor româno-maghiare', după cum a declarat liderul UDMR de la Senat, Marko Bela", explică liderul PRU.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
CCR a fost somat și AUR ne-a scăpat de Schwartz și Săftoiu, directorii ilegali ai Radioului și Televiziunii naționale instalați de USR și PNL. L-au înjurat pe Patriarhul Daniel, l-au denigrat pe Călin Georgescu și au infestat poporul 127 de zile
DRONA, MAȘINA ALBĂ ȘI CIOBANUL - Cea mai importantă observație a ciobanului care a găsit drona de la Vaslui, ignorată de toată presa: Cine a fost mai întâi - mașina albă sau drona care bâzâia? - VIDEO
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Recomandările noastre
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Secțiuni: Știri
Persoane: Bogdan Diaconu
Locații: România
Subiecte: Tratatul de la Trianon
Organizații: Parlamentul Romaniei Partidul România Unită
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)