Proiectul de lege privind carantina și izolarea prevede că Guvernul poate carantina și bunurile suspecte de COVID, nu doar persoanele

Guvernul a adoptat luni un proiect de lege care se referă la carantinarea, izolarea și internarea persoanelor în cazul unei epidemii. Acesta nu este valabil doar pentru pandemia de COVID-19, ci stabilește cadrul legal pentru măsurile luate în orice situație de risc biologic și epidemiologic.
Proiectul de lege adoptat luni de Guvern, referitor la carantina, izolarea și internarea obligatorie a pacienților COVID-19, prevede și carantina bunurilor. Proiectul a fost prezentat în exclusivitate de Adevărul. Proiectul de lege a fost trimis la Parlament, unde poate fi modificat de majoritatea PSD-ALDE-ProRomânia.
Astfel, Art. 2 al legii prevede că
În înțelesul prezentei legi se definesc următorii termeni: a) „carantina persoanelor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spatii special desemnate de către autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată.
Art. 2 În înțelesul prezentei legi se definesc următorii termeni: a) „carantina persoanelor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spatii special desemnate de către autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată. b) „carantina bunurilor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, prin care se urmărește separarea bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport sau altor bunuri suspecte de contaminare.
Secretarul de stat Raed Rafat a precizat luni că proiectul de lege privind carantina, aprobat în Guvern, are o definiție a carantinei asemănătoare cu regulamentul internațional sanitar, că izolarea la domiciliu este soluția la care se va recurge doar când capacitatea spitalelor e depășită. Legea prevede și modalitățile de contestare a măsurilor de izolare și carantină. De la intrarea în vigoare a deciziei CCR privind neconstituționalitatea carantineri decisă prin ordin de ministrul, 550 de persoane au fost externate. Raed Arafat a relatat cazul unui pacient care a cerut externarea, deși necesita oxigenare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)