Proiectul legii anti-comunism, depus de USR, respins. Argumente contra: publicarea pozelor din copilărie cu pionieri ar putea deveni infracțiune. Dacă vine în țară reprezentantul Chinei cu simboluri comuniste pe mașină ce se va întâmpla?
Un proiect de lege al USR, care propune interzicerea promovării ideilor și simbolurilor comuniste în spațiul public, sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea, a întâmpinat primul obstacol în Parlament.
Marți, inițiativa a fost respinsă în Comisia Juridică a Senatului, după o dezbatere intensă despre efectele pe care le-ar putea avea o astfel de reglementare.
Discuțiile dintre senatori au scos la iveală dileme legate de limitele legii, de modul în care ar putea fi interpretate simbolurile și chiar de situații aparent banale, precum publicarea unei fotografii vechi din copilărie.
Senatorul USR-ist Remus Negoi a susținut proiectul de lege și a explicat că inițiativa vine pe fondul unei tendințe pe care o consideră îngrijorătoare: reabilitarea imaginii comunismului în spațiul public.
„Am văzut cu ochii mei, la Castelul Peleș, de exemplu, tarabe care vând simboluri ale comunismului pe post de suveniruri pentru turiști. Curentul care a apărut în ultima vreme induce ideea că comunismul a fost oareșicum ok, că lumea avea serviciu, că lumea avea case”, a susținut senatorul.
Întrebările ridicate de senatori: de la Instagram la simboluri oficiale
Proiectul a ridicat însă numeroase semne de întrebare în rândul membrilor comisiei, care au încercat să afle cum ar funcționa concret o astfel de lege.
Senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș a oferit un exemplu personal pentru a ilustra posibilele situații absurde care ar putea apărea dacă actul normativ ar intra în vigoare.
„Am o poză de când eram în costum de pionier, cu cordon albastru, era un simbol comunist. Dacă mi-aș pune poza pe Instagram cu acel cordon albastru în costum de pionier, s-ar putea să provoc o reacție infracțională dacă această lege trece. Dle senator, ce faceți cu partidele comuniste legale și chiar statale? De exemplu, dacă vine reprezentantul Chinei și vine cu simboluri comuniste pe mașină cam ce ați face dvs., pentru că legea penală e aplicabilă pe teritoriul României? Mai avem un partid comunist agreat, și chiar parlamentar, în Republica Moldova. Eu aș evita să fac legături directe între nazism și comunism, pentru că sunt partide în momentul de față, inclusiv în comunitatea europeană, care se declară comuniste și sunt agreate în circuitul democratic”, a intervenit senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, membru al Comisiei Juridice.
„Comunismul este parte a istoriei noastre”
În timpul dezbaterii, senatoarea Nadia Cerva a atras atenția că idei similare au mai fost încercate în trecut, fără succes.
„Vă reamintesc că o astfel de încercare de lege a mai fost în Parlament în 2005, în 2007, în 2010 și în 2015, toate respinse. Sub o formă sau alta s-a încercat la fel, ba cu partide, ba cu simboluri. Acum să zicem că în 2026 noi trebuie să ne trezim și să luam atitudine...vine CEDO și ne spune niște lucruri, că dacă citiți cu atenție e destul de clar că nu putem sa restricționăm doar așa că nu ne place noua cum sună comunism, iar acum că vrem sau că nu vrem, că ne place sau nu ne place, majoritatea de pe aici suntem născuți în comunism. Poate fetele alea, pe acolo, mai tinere”, a spus senatoarea, arătând către staff-ul comisiei. „Deci haideți să nu trecem, totuși, e parte a istoriei noastre, cu bune și cu rele, pe care trebuie să ne-o asumăm”, a conchis senatoarea.
Primul obstacol parlamentar
În urma discuțiilor, Comisia Juridică a Senatului a adoptat marți un raport de respingere a proiectului de lege. Decizia a venit după dezbaterile desfășurate în plenul comisiei în cursul săptămânii trecute.
Chiar și așa, inițiativa legislativă nu este definitiv respinsă. Propunerea urmează să ajungă în plenul Senatului, care este prima cameră sesizată, unde va fi supusă dezbaterii și votului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!
Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE
ULTIMĂ ORĂ | Mesaj apocaliptic al lui Donald Trump: O întreagă civilizație va muri în această noapte. Sau poate vom avea o Schimbare de Regim Completă și Totală
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Valerian Stan: Axa dezaxată Bruxelles - București
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
Recomandările noastre
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
Secțiuni: Prima pagină Știri
Locații: Senatul României
Subiecte: simboluri comuniste
Organizații: USR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)