Proiectul legislativ privind anularea amenzilor din timpul stării de urgență și returnarea banilor către cei care le-au achitat, adoptat de Senat
Senatul României a adoptat, marți, propunerea legislativă privind anularea amenzilor date românilor în perioada stării de urgență și returnarea banilor către cei care au apucat să plătească deja sancțiunile primite din partea autorităților.
Proiectul de act normativ, care a fost inițiat de Victor Ponta, liderul Pro România, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE, și senatorul UDMR Cseke Atilla-Zoltan, a fost trecut cu 90 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 39 de abțineri, astfel că acum va merge în Camera Deputaților, care este for decizional în această speță.
Amenzile aplicate în termenul proceselor verbale emise în baza art. 28 din OUG nr. 1 din 1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se declară nule, arată forma propusă de inițiatori. Cele deja achitate de români vor fi restituite acestora, la cerere.
În schimb, cei care nu le-au plătit deja „nu achită amenzile aplicate” – dacă măsura intră în vigoare.
Singurele amenzi care rămân valabile sunt cele date pentru încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu și carantină, precum și cele aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului referitoare la amenzile care s-au dat în perioada stării de urgență. Asta înseamnă că aceia care au primit amenzi și le vor contesta în instanță au toate șansele să scape de ele dar că acestea nu se vor șterge de la sine. CCR nu a făcut nicio referire la cuantumul amenzilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Programul național COPII HOMOSEXUALI ȘI TRANSSEXUALI LA SATE. Sponsor oficial: KAUFLAND. Aplauze: INSTITUȚIILE STATULUI
Vedeta Digi24 Ionela Năstase a aflat întâmplător că are cancer. ”A fost mișto 2021. M-am vaccinat (de trei ori, chiar), nu am facut Covid și asta-i mare realizare, nu?”
Nu ne dictează Institutul ”Elie Wiesel” ce avem voie să cântăm în bisericile ortodoxe și cine sunt sfinții și mărturisitorii ortodocși ai neamului românesc!
Părintele Teologos de la Sfântul Munte Athos dezvăluie secretele din spatele EDUCAȚIEI SEXUALE impuse în școlile din România. Planul satanist care a fost elaborat acum exact 100 de ani - VIDEO
AVEM O ȚARĂ SFÂNTĂ! Replica Patriarhiei față de un val de ură anti-creștină și anti-Catedrală. În apărarea minunatului grup Tronos Junior! Adevărul Bisericii demască gazeta de perete a Institutului "Elie Wiesel" - G4media
Lovitura de Stat din România face pui în UE
Recomandările noastre
Occidentul se sinucide după Manualul KGB
Vederi de la Bruxelles (I). Vladimir Bukovski: Profețiile unui disident sovietic
Ilie Bădescu: FENOMENUL TRUMP la un an de la Revoluția Normalității. De la cancel culture la revoluția ascetică. Funcția catehonică a Americii lui Trump
Bănescu, Florian, Tismăneanu și G4media au atacat Catedrala, Grupul Tronos, BOR și pe Radu Gyr după dictarea Ambasadei Rusiei de la București și a MAE de la Moscova. Scuzele mizerabililor tot n-au venit
Secțiuni: Știri
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Locații: București
Subiecte: Amenzi declarație pe propria răspundere Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan Stare de urgență
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR) Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)