ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ȋn urmă cu câteva minute, Senatul, reunit în ședința de plen, a votat cu 68 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 7 abțineri respingerea propunerii legislative privind parteneriatul civil, proiect depus de Remus Cernea.

Pentru această inițiativa legislativă, termenul de adoptare tacită se împlinea joi, 27 octombrie.
 
Senatul este prima cameră sesizată. 
 
Ȋn susținerea ințiativei sale legislative, deputatul Remus Cernea (foto) le-a declarat senatorilor că „acesta este un proiect cu implicații internaționale” și că „ar curge știri pozitive despre România în presa străină, dacă Senatul ar adopta acest proiect. Mai devreme sau mai târziu, și România va trebui să legifereze parteneriatul civil”, a precizat deputatul.

La dezbaterile care au urmat s-au înscris la cuvânt nu mai puțin de 13 senatori: un număr record pentru o inițiativă legislativă. Din cauza numărului mare de proiecte aflate pe ordinea de zi, au reușit să vorbească doar 9 dintre ei. Ben Oni Ardelean, Șerban Nicolae, Titus Corlățean, Marinică Dincă, Tudor Barbu, Ioan Deneș și Ioan Iovescu au motivat de ce vor vota împotriva acestui proiect, îndemnându-și colegii să procedeze la fel. 

Singurii care s-au declarat de acord și au și votat pentru parteneriatul civil au fost senatorii Georgică Severin și Nicolae Vlad Popa.

La ședința Senatului au asistat, în calitate de invitați, și membri ai organizației Accept. Alături de ei, tot invitați, au fost și studenți de la Facultatea de Jurnalism a unei universități particulare, dar și câțiva sinistrați din comuna Pechea (Galați), grav afectată de inundații.