Propunere legislativă: Nou-născuții din statul american Maryland ar putea fi lăsați să moară în prima lună de viață fără ca decesul lor să fie investigat

Un proiect de lege propus în Senatul statului Maryland ar permite ca bebelușii să fie lăsați să moară în perioada primelor 28 de zile de la naștere, susține un avocat pro-viață, potrivit LifeSiteNews.
Proiectul de lege nr. 669 al Senatului mai este cunoscut și sub numele de Legea din 2022 privind libertatea persoanei însărcinate, iar folosirea cuvântului „persoană” în loc de „femeie” nu este singura problemă în legătură cu această propunere legislativă, inițiată de senatorul democrat William Smith și programată a fi dezbătută în data de 15 martie.
„Proiectul de lege propune, de asemenea, o revizuire a statutului de omucidere fetală/omor prin imprudență, care ar bloca investigarea deceselor infantile care nu au legătură cu avortul”, a scris Olivia Summers, avocatul Centrului American pentru Drept și Justiție (ACLJ), în analiza sa.
Aceasta, pentru că legislația interzice anchetele și urmăririle penale în cazul femeilor și al cadrelor medicale pentru „omisiunea de a acționa” în legătură cu un „deces perinatal”.
„Cu alte cuvinte, un copil născut viu și sănătos ar putea fi abandonat și lăsat să moară de foame sau de frig”, a scris Summers, „și nu se poate face nimic pentru a-i pedepsi pe cei care au contribuit la această moarte crudă”.
Ea a precizat că limbajul folosit este neclar, astfel încât legea ar putea fi interpretată ca „împiedicând investigațiile privind decesul bebelușilor timp de cel puțin șapte zile DUPĂ nașterea lor, și s-ar putea aplica și la bebeluși de chiar patru săptămâni!”.
Codul din Maryland nu definește termenul „perinatal”, a spus Summers. O lege din 2020 definește „îngrijirea perinatală” ca fiind „acordarea de îngrijiri în timpul sarcinii, travaliului, nașterii, precum și în perioada postpartum și neonatală”.
O definiție oferită de MedicineNet, un site web deținut de WebMD, definește această perioadă ca fiind cuprinsă între „săptămâna 20-28 de gestație” și „săptămâna 1-4 de la naștere”.
Summers, de la ACLJ, a remarcat în analiza sa că statul are deja o lege a adăpostului sigur, care le permite părinților să lase un nou-născut în grija unui adult responsabil fără teama de a fi urmăriți penal.
„În conformitate cu legea adăpostului sigur, un părinte aflat într-o situație dificilă, care nu poate sau nu dorește să aibă grijă de copilul său, poate renunța fără probleme la custodia acestuia, fără a fi nevoit să dea explicații”, arată Departamentul de Servicii Umane din Maryland. „Nou-născuții pot fi lăsați în spital sau la secțiile de poliție”.
„Nu există absolut niciun motiv care să justifice încercarea Senatului din Maryland, prin proiectul de lege 669, de a împiedica investigarea unei persoane care își lasă copilul să moară”, a declarat Summers. „Acest proiect de lege nu face decât să evidențieze și mai mult lipsa totală de preocupare a susținătorilor avortului față de o ființă umană nevinovată.”
„Dacă doresc, într-adevăr, să protejeze viața și femeile, legiuitorii ar putea pur și simplu să prelungească perioada de timp prevăzută deja de legea adăpostului sigur”, a spus ea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Cine l-a executat pe Klaus Iohannis

Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

EXPLOZIV: Mașina unui preot care voia să denunțe activitățile homosexuale ale mai multor episcopi din BOR a sărit în aer pe autostradă!

Cine este Ilie Bolojan. ZIUA.EU: UN HOȚ ȘI PUȘCĂRIAȘ, VÂNAT PRIN INTERPOL!

Nota de plată: SUA vrea să-și recupereze toți banii oferiți Ucrainei pentru război

Șefa Rețelei Minciunilor. USAID-NED-SOROS: Cum și prin cine au atacat ActiveNews și vocile independente din România la fel cum i-au făcut lui Donald Trump și Călin Georgescu. REȚEAUA securist-soroșiștă de la CONTEXT deconspirată chiar din SUA. ANALIZĂ
Recomandările noastre

Cine e Brigitte? (IV): Jean-Michel și Veronique – Tripla identitate a Primei Doamne a Franței

Scandal la Academie! Forul cultural risca să devină UM Cacademia Română prin primirea lui Cărtărescu. BREBAN și MIHĂESCU vs BLANDIANA și I. A. POP. MIRCEA CĂRTĂRESCU - NĂSCUT PLAGIATOR - A PICAT LA UN VOT!

Părintele Justin Pârvu - 106 ani: „Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)

ȘI-A DAT DEMISIA! Klaus Iohannis zboară de la Cotroceni... ”poimâine”. ”NICIODATA, REPET, NICIODATA, NU AM ÎNCĂLCAT CONSTITUȚIA” - VIDEO. Reacția AUR: ”E victoria voastră! Acum e timpul pentru TURUL 2 ÎNAPOI!”
Secțiuni: Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Olivia Summers William Smith
Organizații: American Center for Law and Justice (ACLJ)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)