Protest în sprijinul Cameliei Smicală. Elena Sechila (Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”):Vrem să dăm un imbold reprezentanților Statului român pentru a remedia această situație și a-i aduce pe copiii Cameliei Smicală acasă

O nouă acțiune de protest în semn de solidaritate cu medicul român Camelia Smicală, ai cărei copii au fost luați de lângă ea de Barnevernetul finlandez, s-a desfășurat vineri la București.
Sute de persoane au protestat, vineri, în centrul Bucureștiului, în fața sediului Ambasadei Finlandei, după care a umat un marș spre sediul Ministerului Afacerilor Externe și, în final, spre sediul Guvernului României, încercând să convingă autoritățile române și finlandeze să se sensibilizeze în cazul familiei Smicală. Participanții la protest au cerut ca autoritățile de la București să negocieze cu cele ale Finlandei pentru a obține aducerea în România a celor doi copii minori și plasarea lor sub tutela mamei.
În exclusivitate pentru Active News, Elena Sechila,președintele Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” a declarat:
”Mai multe asociații și reprezentanți ai spațiului civic românesc s-au adunat astăzi în sprijinul familiei Smicală, în sprijinul doamnei Camelia Smicală care de aproximativ trei ani trăiește o tragedie: guvernul statului finlandez i-a răpit copiii – pentru că este un act de răpire până la urmă.
Ne-am adunat pentru ca să protestăm față de acest abuz inuman al statului finlandez și pentru a da un imbold reprezentanților Statului român, Ministerului Afacerilor Externe, de a face ceva, de a lua poziție, de a lua atitudine, de a arăta măcar că încearcă să remedieze această situație, să-i aducă pe copiii doamnei Smicală acasă.”.
Organizatorii acțiunii de protest de vineri au anunțat că această inițiativă a aparținut grupărilor ”Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" și ”Noua dreaptă”.
Într-un mesaj postat de româncă în luna ianuarie aceasta spunea că acum este cercetată penal, după o plângere a soțului, pentrtu că a îndrăznit să pună poze cu copiii pe Facebook. Camelia Smicală spunea că deși a cerut azil politic în România, i s-a adus la cunoștință că nu îl poate obține decât dacă vine în România. Lucru imposibil, explică Smicală, în condițiile în care cei doi copii ținuți abuziv de statul finlandez nu au niciun act.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Camelia Smicală
Locații: București
Subiecte: Cazul copiilor Camelia Smicală
Organizații: Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)