ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Nu vă pasă!”, „Vă bateți joc de noi”, „Ne-ați mințit și ne-ați umilit”, „Rușine să vă fie!’” – au fost câteva dintre scandările de vineri, în fața Primăriei Sfântu Gheorghe, ale aproape 150 de elevi, părinți și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din municipiu, care au ieșit să protesteze pentru că nu s-au încheiat, nici după cinci ani, lucrările de reabilitare a clădirilor din incinta instituției, relatează mesageruldecovasna.ro.

În cei aproape cinci ani, majoritatea elevilor au fost nevoiți să învețe în ale unități școlare din municipiu, acolo unde s-au găsit spații libere, iar dascălii să facă naveta de la o școală la alta.
 
La protest a fost prezent și președintele Asociației Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, care a transmis live.
 
„Protest împotriva blocării de către Primăria Sfântu-Gheorghe a renovării celui mai mare liceu românesc din oraș.
 
De 5 ani de zile!

Părinții, elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național Mihai Viteazul au ieșit în stradă!

,,Ne-ați mințit și ne-ati umilit!", a scris Mihai Tîrnoveanu, pe pagina sa de Facebook.