Protestul anti-vaccinare obligatorie de la București, descris de publicația Humans are Free după imagini care au făcut înconjurul lumii pe social media

Protestele împotriva obligativității vaccinării ținute duminică în România au făcut înconjurul lumii, fiind reflectate și de presa străină. Publicația Humans are Free a relatat luni, citând The Hill și Truth Unmuted, că mii de protestatari s-au adunat cu o zi înainte în capitala țării, București, pentru a manifesta împotriva restricțiilor pandemice, dar mai ales împotriva vaccinurilor Covid, de care se tem că vor devenii obligatorii.
Fotografiile surprinse de The Associated Press și alți reporteri pe social media arătau mulțimi mari de oameni care purtau pancarte și alte materiale cu sloganuri anti-mască și anti-vaccinare, printre care un balon pe care scria „NU vaccinare obligatorie!”.
Protestele au loc și în perspectiva unei noi runde de restricții locale ce vor afecta părți consistente ale vieții publice în următoarele săptămâni.
Oficial, vaccinul Covid nu este ovligatoriu în România. El este cumpărat de stat și oferit gratuit cetățenilor, iar cei care îl acceptă ar putea avea parte de mai puține îngrădiri decât ceilalți.
Cu toate acestea, sondajele de opinie din țară au relevat un nivel ridicat de scepticism în privința vaccinurilor experimentale.
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, afirmase anterior că vaccinurile Covid nu vor fi obligatorii. Cu toate acestea, președintele Iohannis se așteaptă să fie vaccinați până la 85% dintre români, iar un proiect de lege care așteaptă aprobarea Parlamentului prevede obligativitatea vaccinării în situații epidemiologice speciale. Cum ar fi actuala pandemie de coronavirus, dar nu numai.
Din păcate, publicațiile occidentale au ales să îl citeze pe Alexandru Rafila în loc să caute declarații ale liderilor protestelor. Dacă s-ar fi luat și în 1989 după „știri oficiale” din România, presa străină ar fi trebuit să relateze că la Revoluție niște „golani” au atacat „ordinea constituțională”, deși în rest totul era „lapte și miere” în „democrația” socialistă. Nici jurnalismul nu mai e ce-a fost!
Pe același subiect

Ieri noapte, Biden-KGB și-a dat foc la valiză

TERIBIL! O româncă medic din America avertizează cu privire la posibila transmitere a proteinei Spike de la vaccinați la nevaccinați: FENOMENUL „SHEDDING”. Dr. Ana Maria Mihalcea prezintă trimiteri către studii și documentele Pfizer (I). VIDEO

Marius Mioc: Sucharit Bhakdi - „Mă tem că acum vine marea înșelătorie”. VIDEO

Alianța Părinților: OPRIȚI-L PE GROPAR! Toată activitatea domnului Cîmpeanu reprezintă punerea în operă a unei agende care are drept obiectiv distrugerea a ceea ce a mai rămas din învățământul românesc

IMRE, COSTAȘ, ANDRIEȘ. Activista #rezist Irina Andrieș, triplu vaccinată, a murit subit de cancer chiar la aniversarea manifestației de pe 10 august din Piața Victoriei. Ea considera că nătângii nevaccinați ar trebui să-și plătească spitalul

Dr. Joseph Mercola: Ce trebuie să facem pentru a supraviețui Marii Resetări (II) - Planul este la vedere
Recomandările noastre
Persoane: Alexandru Rafila Nicolae Ceauşescu
Locații: București
Subiecte: Evenimentele din Decembrie 1989 Pandemie coronavirus protest anti-vaccinare protest împotriva obligativității vaccinării Vaccin coronavirus
Organizații: Associated Press Humans are Free
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)