ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Prin Hotărârea nr. 19 a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență adoptată azi se interzice, între altele, și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, precum și suspendarea activității sălilor de sport/fitness, până când rata de incidență scade sub 3,5/1.000 de locuitori. Adică pe termen nedefinit.

Asociația Internațională de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness a publicat un punct de vedere pertinent față de acestă decizie, pe care îl reproducem ca atare:

GUVERNUL CONSIDERĂ CĂ SPORTUL NU ESTE NECESAR, PRIN ÎNCHIDEREA SĂLILOR DE FITNESS  

Suntem la finalul lunii Martie, ceea ce înseamnă că ne luptăm cu această pandemie de un an de zile. Timp în care ce am învățat? Să purtam mască, să ne dezinfectăm, să păstram distanțarea socială, să ne vaccinăm. Acestea sunt reclamele pe fiecare post de televiziune.

Dar de ce în mass media nu se aud mai multe reclame care să sune astfel? "Faceți mișcare mai multă”, "Sportul ajută la creșterea imunității”, "Sedentarismul duce la obezitate”.

Pentru că timp de un an de zile, această pandemie nu a știut să ne învețe decât să păstram măsurile de siguranță, să respectăm masurile impuse de stat, să închidem afaceri, să lăsăm oameni fără locuri de muncă, să nu primim niciun ajutor, să ne descurcam pe cont propriu.

Una dintre cele mai afectate industrii în această pandemie este cea a fitness-ului. Impactul pandemiei COVID-19 asupra sălilor de fitness din Romania a fost unul extrem de mare. Deși sălile de fitness au putut să funcționeze, adaptandu-se la restricții și măsuri de siguranță, au funcționat la o capacitate între 25% și 50%.

Chiar dacă sălile de fitness au luat toate măsurile de siguranță și protecție impuse de lege, aparent nu este îndeajuns și Guvernul a decis să le închidă. Toate sălile de fitness au investit foarte mult în asigurarea acestor condiții și măsuri, printre care amintim:

  • Accesul în sălile de fitness se face pe bază de programare
  • Numărul maxim de clienți se stabilește în funcție de spațiul sălii
  • Distanță mai mare între echipamentele și zonele de antrenament
  • Reducerea capacității studiourilor de clase de Group Fitness
  • Delimitarea spațiului în studiourile de aerobic
  • Amplasarea de dozatoare cu gel dezinfectant și prosoape de hârtie în locuri ușor accesibile
  • Gunoi dedicat materialelor utilizate de staff-ul sălii la curățarea echipamentelor
  • Este interzisă folosirea dușurilor și a aerului condiționat care nu a fost curățat
  • Aparatele de fitness vor fi folosite ”unul da, unul nu”, pentru a putea păstra distanțarea

Acum că suntem loviți de un nou val al virusului, Guvernul a luat hotărârea că sălile de fitness să fie închise. Deși s-au făcut numeroase studii prin care s-a demonstrat că riscul infectării cu virusul Sars Cov-2 în sălile de fitness este minim, din păcate au fost și acestea închise.

Acum întrebarea noastră este următoarea: sălile de fitness care au investit în toate măsurile de siguranță și care au pierdut mai bine de jumătate din clienții lor, cum vor fi compensate? Sau dacă vor fi compensate?

 "Pentru populația României, închiderea sălilor de fitness este un minus. Pentru că nu se discută despre faptul că sportul ajută la creșterea imunității, nu se discută despre efectele pandemiei asupra psihicului și problemelor psihologice care apar, care ar fi ameliorate prin sport. Nu se discută despre obezitatea care a crescut în rândul românilor, care poate fi prevenită și tratată prin sport. Din păcate, sălile de fitness, sau mai bine spus, sportul în general, nu este destul de important pentru a menține sălile deschise, bineînțeles, cu toate măsurile de siguranță luate”. Spune Iulian Dinu – Președintele AIPNSF.

De un an de zile, sălile de fitness din România nu au mai avut parte de profit, au încercat doar să supraviețuiască. Au investit în măsuri de protecție pentru a putea continua activitatea, însă nici până acum nu și-au revenit din punct de vedere al numărului de clienți. Și de ce nu și-au revenit? Pentru că această pandemie ne-a făcut sedentari, ne-a dat un motiv în plus de a nu veni la sală, de a sta în continuare în casă.

Pe deasupra, acum și persoanele care totuși sunt conștiente că un stil de viață sănătos trebuie menținut și în pandemie, nu mai au posibilitatea să frecventeze sălile de fitness pentru că au fost închise.

"Asociația Internațională de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness își propune să schimbe mentalități în rândul românilor cu privire la stilul de viață sănătos. Ne dorim să învățăm lumea cum să adopte un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare și alimentație sănătoasă. Dar cum putem noi să ajutăm populația României, daca la fiecare pas pe care vrem să îl facem, suntem blocați de instituții care consideră că sportul nu este necesar? " Adaugă Iulian Dinu.

Prin acest articol ne dorim să facem un apel către toate sălile de fitness pentru a-l distribui și ne dorim să atragem atenția persoanelor responsabile, pentru a deschide ochii și a îi face să înțeleagă că sportul înseamnă sănătate!. conchide Asociația Internațională de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness.